AUTIŞTII CĂRŢILOR (74)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Autiștii cărților apărută la editura eLiteratura, în 2013

Ca de atâtea ori, memoria oamenilor se apără de grozăvii prin ştergerea din amintire. Şi faima medicului de umbre s-a stins la fel de repede pe cum s-a aprins. Probabil că personajul ar fi intrat cu totul în uitare, dacă încăpăţânatul istoric n-ar fi continuat cercetările şi n-ar mai fi publicat câteva articole despre arhaica ştiinţă practicată de către întârziatul vindecător din Banat. Da, toate astea ar fi rămas doar o curiozitate ştiinţifică dacă într-o zi toridă de vară, „dom’ doctor” nu ar fi trecut pe uliţa principală a satului şi un copil n-ar fi observat că personajul însuşi nu lăsa nici o umbră în urma sa. Copilul a chemat oamenii să vadă fenomenul, dar până să se adune aceştia, tămăduitorul s-a făcut tot mai transparent, până ce a dispărut cu totul.

Acesta este un sfârşit atât de incredibil, încât lumea nici nu l-a acceptat şi satul a preferat să treacă sub tăcere tot episodul cu medicul de umbre, instituind o teorie relativ mai firească în legătură cu el.

Doar eruditul în istoria medicinii mai pretinde în continuare că umbroterapia are rădăcini adânci în tradiţia pierdută în vremi, şi mai publică, din când în când, articole în reviste de specialitate de circulaţie restrânsă, citite doar de un cerc limitat de iniţiaţi.

În Banat, în afară de „doctor Adam”, nu s-au mai semnalat alţi medici de umbre.

La etajul întâi, observaţi cu toţii o nouă schimbare: şi aici se află fotolii şi canapele comode, şi aici, pe lângă pereţi, se găsesc măsuţe cu tăvi cu căni cu cafea, cu diverse ceaiuri, cu sucuri naturale, cu fursecuri şi cu prăjituri. În plus, pentru prima oară, de pe nişte stative puteţi lua ce ziare şi reviste doriţi. Totul este cu autoservire, nimeni din administraţie nu este de faţă, nici un funcţionar¹, dar nici cineva care să se ocupe de cele puse la îndemână. Şi, totuşi, ceaiurile şi cafelele sunt calde, ceea ce denotă că au fost turnate de curând în căni.

Însă nu aveţi răgazul de a vă bucura prea mult de acele facilităţi.

– Să intrăm puţin şi aici! spune ghidul şi o ia înainte, după ce a deschis o uşă glisantă din perete. N-aţi remarcat până acum acea uşă şi vă surprindeţi uitându-vă unii la alţii că fiecare încearcă să descopere şi alte asemenea intrări atât de bine mascate.

– Poftiţi, vă zoreşte ghidul, revenind în hol. Apoi dispare din nou în spatele uşii pe care nu aţi sesizat-o până când n-a deschis-o ghidul. Mai sunt şi alte asemenea intrări în peretele ce pare atât de etanş? O să fiţi atenţi la asta, atunci când vă veţi întoarce în holul mare, vă promiteţi. (Dar atunci veţi fi prea tulburaţi şi veţi uita s-o faceţi…)

Managerul de fantome

Sir Helmuth Ivan Dan Gough Adam Grubowsky a fost înnobilat la 30 martie 1967, la vârsta de 70 de ani. (Dacă porţi atâtea nume, este clar că, până la urmă, nu se poate să nu fii înnobilat.) Meritele sale incontestabile în fondarea şi în consolidarea meseriei de manager de fantome îşi au originea într-o constatare a lui Sir Helmuth Ivan Dan Gough Adam, când acesta, ajuns la borna 56 a prolificei sale vieţi, încercând să intre în contact cu vechi prieteni şi colaboratori, a constatat că:

1. trei amici au murit subit

2. doi congeneri se aflau în spital

3. trei dintre cei sunaţi la telefon se pregăteau de câte o operaţie (Sir Helmuth Ivan Dan Gough Adam nu îndrăzni să ceară amănunte)

4. despre două vechi cunoştinţe nu reuşi să afle nimic. Absolut nimic!

Total cele zece cazuri n-au reprezentat decât începutul unei serii nesfârşite.

– Am ajuns să ne sunăm nu din pricina unor iniţiative concrete sau pentru a ne felicita de anul nou, ca înainte, îi spuse fostul său coleg de bancă din şcoala primară, Petrowsky, am ajuns să ne sunăm pentru a vedea dacă mai suntem în viaţă.

Grubowsky trebui să-i dea dreptate vechiului să prieten, mai ales că şi alţi apropiaţi de-ai săi au plecat, în următoarele luni, la cele veşnice. Situaţia devenise profund descurajatore. Oamenilor, de la o anumită vârstă, începea să le fie frică să se mai caute reciproc, de teamă să nu audă, de fiecare dată, alte necazuri şi nenorociri. O depresie puternică îi cuprindea, mai ales că oricare dintre ei nu se putea opri să nu se gândească la posibilitatea ca următorul de pe listă să fie chiar el: “Viaţa, simţeau ei, filosofând, nu este decât loterie rusească”.

Tot cugetând la şocul cumplit resimţit de orice om normal, atunci când află atât de brusc despre marile neplăceri prin care trece câte un apropiat al său, Sir Helmuth Ivan Dan Gough Adam Grubowsky imagină un leac simplu şi eficient: înfiinţă o societate cu răspundere limitată – devenită, în 1963, celebrul CLUB AFTER – unde toţi doritorii erau instruiţi cum să-şi înzestreze telefoanele cu MpOE (mesaje pentru orice eventualitate). În felul acesta, chiar dacă ai fi decedat în următoarea perioadă, puteai insinua impresia, pentru cei ce te căutau, că totul este în regulă. Beneficiind de un colectiv de specialişti de cea mai bună calitate, Grubowsky – preşedintele director general al CLUB AFTER – reuşi, într-un timp neverosimil de scurt, să realizeze programe extrem de performante şi să atragă un număr tot mai mare de membri. (Iniţial, au fost acceptate doar persoane trecute de 50 de ani. Pe urmă, când afacerea a început să se coaguleze, s-a renunţat la clauza de vârstă, chiar dacă majoritatea tinerilor nu au încă dimensiunea cerută pentru a aprecia la justa valoare beneficiile oferite de societatea lui Grubowsky.) Pentru doar 80£ taxă de înscriere şi o cotizaţie lunară de 95£, fiecare membru primea un program de calculator şi perfecţionările ce se succedau într-un ritm ameţitor. Dacă, într-o primă fază, la apelul telefonic, vocea celui sunat răspundea cu un text invariabil, în doar doi ani, calculatorul a reuşit să realizeze posibilitatea ca replica să fie firească şi să se refere punctual la întrebările născute din dialog. În afară de aceasta, inflexiunea vocii devenise extrem de optimistă, încât reuşea să bine-dispună şi interlocutorul.

Şi toate astea n-au constituit decât prima etapă, pe care fanii CLUBului AFTER o evocau cu duioşie drept epoca de pionierat. Pentru că atunci a intervenit, din plin, geniul lui Grubowsky²: el a remarcat că societatea lui – era încă SRL – nu-i ajuta decât pe cei de la un capăt al firului. (Câţi ne-am fi dat seama de asta, deşi lucrurile sunt atât de evidente?) Aşa că şi-a extins serviciile şi la emiţător: azi şi cel ce apelează o adresă poate să-şi satisfacă plăcerea unui dialog, chiar şi dacă a murit de mult. Efectul? S-a ajuns la lungi colocvii prieteneşti între doi decedaţi, fiind suficient doar să fie cineva care să apeleze numerele sau adresele e-mail. (Lucru de care se ocupă, desigur, CLUB AFTER, care, în funcţie de contractul iniţial semnat cu beneficiarul, stabileşte legătura o dată pe zi, o dată pe săptămână sau o dată pe lună.)

Singura problemă a intervenit atunci când facturile telefonice şi de poştă electronică a celor decedaţi nu era plătite de nimeni. Dar, imediat, şi de acest lucru s-a ocupat tot Sir Helmuth Ivan, care, cu priceperea-i dovedită, a prevăzut în taxele de participare ale membrilor, depozite bancare ce nasc dobânzi suficiente pentru ca fiecare contract să se poată derula multă vreme fără probleme.

Dialogul între decedaţi a primit o asemenea amploare încât societăţile de comunicaţii au prosperat ca niciodată. Discuţiile sunt confidenţiale şi apărate de coduri. Dar, la dorinţă, clienţii pot să permită accesul şi anumitor altor persoane – indiferent dacă vii sau decedate – sau pot fi difuzate chiar public. Mai mult, relaţiile dintre cei în viaţă şi morţi s-au îmbunătăţi simţitor: în decurs de 20 de ani de acces nefiind semnalate decât 216 acţiuni judecătoreşti, în urma unor asemenea convorbiri. Ceea ce, proporţional la cele câteva miliarde de contacte – cifra exactă n-o vom putea afla niciodată, fiind strict confidenţială şi păstrată în seifurile bine păzite ale lui CLUB AFTER³… Procesele aflate încă pe rol se referă, în 34% dintre cazuri, la învinuiri de calomnie, 43% înşelătorie şi doar 13% cereri de divorţ pentru incompatibilitate de caracter între doi soţi decedaţi de mai multă vreme. Iar cauzele în care sunt implicaţi decedaţi versus persoane în viaţă sunt şi mai puţine. Inutil să spunem că satisfacţiile, armonia şi fericirea predomină în marea majoritate dintre apeluri. Şi ce este mai reconfortant decât să stai de vorbă ca între doi morţi de treabă? Înnobilarea lui Grubowsky nu este, aşadar, decât o infimă recompensă pentru inestimabilele bucurii pe care le-a adus întregii omeniri.

Şi, astfel, a început şi s-a desăvârşit cariera lui Sir Helmuth Ivan Gough Grubowsky, primul veritabil manager de fantome. Un adevărat Sir.

Anunţ!

Bineînţeles, pentru doar 399£, puteţi afla mai multe de la însuşi Sir Helmuth Dan Ivan Gough Adam, decedat în anul 2001, la frumoasa vârstă de 94 de ani! Pentru trei astfel de convorbiri de câte 30 de minute, puteţi obţine un bonus de 10 minute de convorbiri speciale cu pionierul managerilor fantomelor!! Nu pierdeţi ocazia!!! Ofertă limitată!!!!

Ocazie! De la 1 iunie, pentru numai 59£ puteţi avea acces la o convorbire confidenţială originară între Grubowsky şi colegul său de bancă, Petrowsky, decedat în 1986! Oferta este promoţională! Locuri limitate!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.