Fondatorul Apple a fost ingenios, însă nu neapărat foarte inteligent, scrie Walter Isaacson într-un editorial publicat în New York Times.
Una dintre cele mai grele întrebări la care Walter Isaacson a încercat să răspundă în biografia oficială a lui Steve Jobs a fost legată de cât de inteligent a fost părintele Apple. Ținând cont că a reușit să transforme o afacere creată în garajul părinților săi în cea mai valoroasă companie din lume, majoritatea oamenilor consideră că Jobs a fost extrem de inteligent. Lucrurile sunt însă mai nuanțate, scrie Isaacson într-un editorial publicat în New York Times.
Scriitorul descrie o cină la care a luat parte, cu câteva luni în urmă, împreună cu Steve Jobs și familia sa. La un moment dat, cineva de la masă a lansat o provocare: o problemă de logică, despre o maimuță care trebuie să care cât mai multe banane prin deșert, respectând anumite restricții. Steve Jobs a mers la ghici, oferind în mod intuitiv câteva răspunsuri, care s-au dovedit a fi eronate. N-a încercat să abordeze în mod riguros problema, cum ar fi făcut-o probabil Bill Gates. Isaacson folosește acest exemplu pentru a încerca să definească inteligența fondatorului Apple.
„A fost Steve Jobs inteligent? Nu în mod convențional. În schimb, a fost un geniu. Poate părea un joc de cuvinte prostesc, însă succesul pe care l-a avut Steve Jobs sublinază distincția existentă între inteligență și genialitate. Salturile sale imaginative erau instinctuale, neașteptate și, în unele momente, magice. Ele erau declanșate de intuiție, nu de rigoare analitică. Pregătit în budismul Zen, Steva Jobs a prețuit mai mult înțelepciunea emprică decât analizele reci, scrie Isaacson în editorialul din New York Times.
În plus, Steve Jobs gândea cu precădere în termeni vizuali și avut abilitatea de a împăca domeni total opuse: tehnologia și arta, procesoarele și poezia.