Avalanşă de premiere, concerte şi filme

Ozzy Osbourne într-un concert extraordinar

Se pare că lista marilor concerte de anul acesta va fi completată de o altă legendă a muzicii. Ozzy nu e doar o legendă, ci un idol, un pionier în genul său muzical. Două ore de show incendiar pentru a-şi promova cel mai recent album, „Scream”. Muzica sa este la fel de semnificativă azi, ca şi în urmă cu patru decenii, când s-a lansat. A fost mereu un novator. El a condus, alţii l-au urmat.

Avalanşă de premiere, concerte şi filme

Ozzy Osbourne într-un concert extraordinar

Se pare că lista marilor concerte de anul acesta va fi completată de o altă legendă a muzicii. Ozzy nu e doar o legendă, ci un idol, un pionier în genul său muzical. Două ore de show incendiar pentru a-şi promova cel mai recent album, „Scream”. Muzica sa este la fel de semnificativă azi, ca şi în urmă cu patru decenii, când s-a lansat. A fost mereu un novator. El a condus, alţii l-au urmat.

Ozzy Osbourne într-un concert extraordinar

Se pare că lista marilor concerte de anul acesta va fi completată de o altă legendă a muzicii. Ozzy nu e doar o legendă, ci un idol, un pionier în genul său muzical. Două ore de show incendiar pentru a-şi promova cel mai recent album, „Scream”. Muzica sa este la fel de semnificativă azi, ca şi în urmă cu patru decenii, când s-a lansat. A fost mereu un novator. El a condus, alţii l-au urmat. „Am tot auzit că genul rock metal e mort, că Ozzy este mort şi că lumea care îl admiră pe Ozzy este moartă. Eu niciodată nu am avut un loc gol la concerte. Am avut mereu spectacole la care biletele s-au vândut până la epuizare”, mărturisea legenda heavy-metal Ozzy Osbourne. Sâmbătă seară, la Zone Arena, muzica lui, cu siguranţă, va încânta miile de fani. În deschidere vor concerta Luna Amară şi Coma. Artistul supranumit „naşul heavy-metal-ului” a intrat în legendă în anii ’70, ca vocal al trupei Black Sabbath, alături de care a cântat până în 1979, perioadă care i-a adus supranumele de „Prinţul întunericului”. Albumele sale „Master of Reality”, „Paranoid” şi „Sabotage” s-au vândut în 32 de milioane de exemplare. Din discografia lui Osbourne fac parte şi „Blizzard of Ozz” (1980), „Diary of a Madman” (1981), „Bark at the Moon” (1983), „The Ultimate Sin” (1986), „No Rest for the Wicked” (1988), „No More Tears” (1991), „Ozzmosis” (1995), „Down to Earth” (2001), „Under Cover” (2005), „Black Rain” (2007). Renumitul rocker britanic a anunţat titlurile a trei piese care vor fi incluse pe noul său album: „Let It Die”, „Diggin’ Me Down” şi „Soul Sucka”.

Microstagiune de premiere la Teatrul „Radu Stanca”

A devenit o tradiţie ca în fiecare început de octombrie, directorul Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, Constantin Chiriac, să ofere o microstagiune a premierelor. Vineri, la ora 19.00, puteţi viziona „Opinia publică”, în regia lui Theodor Cristian Popescu, pe un text semnat de Aurel Baranga. Umorul sănătos este garantat. Sâmbătă, la ora 17.00, nu pierdeţi premiera „Femeia ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia”, după un text scris de Matei Vişniec, care are la bază atrocităţile suferite de miile de femei violate în războiul din fosta Iugoslavie, semnată Anca Bradu. Cu siguranţă, marea actriţă Ofelia Popii vă va oferi un regal actoricesc, în piesa „Felii”. Autoarea textului, talentata Lia Bugnar, totodată şi regizoarea spectacolului, mărturiseşte: „O felie este exact cât îţi trebuie să-ţi faci pofta, dar să nu te saturi”. Scenografia este semnată de Dragoş Buhagiar. „Don Juan vine de la război” de Ödön von Horváth, în regia Ancăi Bradu şi cu scenografia Floricăi Mălureanu, va fi jucat în fosta hală industrială Simerom.

Festivalul Măşti Europene la… Masca

Pierrot lunatecul

Proiectul festivalului, aflat la cea de-a VI-a ediţie, a luat naştere din dorinţa remarcabilului om de teatru Mihai Mălaimare de a propune un teatru nonverbal, axat pe gest şi expresie corporală. Acesta vă invită să urmăriţi, la Teatrul Masca, cât şi la staţiile de metrou Unirea, realităţi teatrale din Italia, Marea Britanie, Danemarca, Olanda şi Finlanda. Totodată, festivalul omagiază una dintre figurile emblematice ale pedagogiei teatrale europene, Jacques Lecocq. Pe lângă producţiile teatrului gazdă, „Una historia de tango”, „Gigi Amoroso”, „Pierrot lunatecul” şi „Muzeul viu”, publicul poate vedea şi spectacole străine, apreciate în festivaluri prestigioase: „Odyssei”, „Solo dell’Arte” şi „Posthumous Works”. Printre artiştii care vor participa se numără şi Carlos Garcia Estevez (Olanda), Davide Giovanzana (Finlanda), Troels Hagen Findsen (Danemarca) ş.a. La Clubul Masca, fiţi alături de actori, regizori şi alte nume celebre la conferinţe, proiecţii video şi concerte.

Un Shakespeare modern

Creat cu fast de regizorul Alexandru Tocilescu, spectacolul cu piesa atribuită recent lui William Shakespeare, „Eduard al III-lea”, abordează temele caracteristice marelui dramaturg: onoarea, sentimentul datoriei, dragostea. Luptele lui Eduard împotriva francezilor şi a scoţienilor, eliberarea Bretaniei, dragostea pătimaşă a regelui pentru contesa de Salisbury sunt tot atâtea planuri pe care se desfăşoară acţiunea piesei. Scenografia imaginată de Dragoş Buhagiar, muzica cu ritmuri de jazz, versurile sentimentale create de regele îndrăgostit conferă spectacolului modernitate, umor şi ironie. În rolul lui Eduard al III-lea îl veţi putea aplauda pe inegalabilul Ion Caramitru, secundat de Crina Mureşan, Daniel Badale, Simona Bondoc, Eusebiu Ştefănescu ş.a. Sâmbătă, la Sala Mare a TNB.

Lecţia lui Eugène Ionesco

Horatiu Malaele in Lectia

Regizor şi interpret în acelaşi timp, Horaţiu Mălăele reuşeşte să confere piesei lui Eugène Ionesco, „Lecţia”, întreaga dimensiune a absurdului. Multiplele lui modalităţi expresive asigură seva comică a acestui spectacol în care limbajul serveşte manipulării şi terorizării celor din jur. Relaţia profesor – elevă devine metaforă a atitudinii dictatoriale, mustind de grotesc, de violenţă şi de… comedie. „Lecţia lui Ionesco este o farsă tragică, ce denunţă absurditatea tezelor unice şi exclusiviste, limbajul ca instrument al puterii şi relaţia letală dintre sexualitate şi dictatură. Pe de altă parte, prostimea contemplativă, o masă de manevră la îndemâna casapilor investiţi. Cum lumea n-a învăţat mai nimic din greşelile istoriei, lecţia acestui spectacol nu-şi propune să fie un îndreptar moralizator şi plicticos, ci mai degrabă o limpede oglindă”, afirma Horaţiu Mălăele. Din distribuţie, Natalia Călin, Victoria Dicu, Aylin Cadîr, Andreea Tănase. Sâmbătă, la Sala Atelier a TNB.

S-a sfârşit cum a-nceput

Comedie spumoasă, cu accente absurde, plasată în Irlanda, piesa dramaturgului Sean O’Casey îi prilejuieşte lui Horaţiu Mălăele o montare de un haz nebun, amintind de comicii filmului mut. Cu o remarcabilă economie a replicilor, dar cu o bogăţie inspirată a gesticii şi a mimicii, regizorul reuşeşte o comedie bufă cu un tragi-comic irezistibil. În decorul semnat de Ştefan Caragiu evoluează Mihai Constantin, Daniel Badale şi Victoria Dicu. Muzica originală este compusă de Nicu Alifantis. Duminică, la Sala Mare a Teatrului Naţional.

Livada de vişini

Marius Manole si Maia Morgenstern in Livada de visini

Regizorul Felix Alexa oferă o montare modernă a piesei lui Cehov, în scenografia Dianei Ruxandra Ion, pe muzica compozitorului Alexandru Bălănescu, cu o distribuţie de mare clasă. Maia Morgenstern, Marius Manole, Mircea Albulescu, Irina Movilă, Şerban Ionescu, Ana Ciontea, Ileana Olteanu, mai tânăra Ioana Anastasia Anton, Răzvan Oprea, Marius Rizea ş.a. „Livada de vişini”, simbol al unei lumi în schimbare, ieri, ca şi azi, este o piesă despre o epocă aflată la crepuscul, căreia o alta îi va lua locul. Un spectacol de o modernitate surprinzătoare, proiectat într-o livadă insolită, neconvenţională şi construit ca un dialog al contrariilor, în care se împletesc comedia şi drama, ritmurile sufleteşti. „Livada de vişini” sfidează Timpul. Răspunsul adus de „Livada” de la Naţional e excepţional. Nici prezentă, nici absentă, ea este conservată în borcanele cu vişine luminate de puterea magică a efectelor nestinse. Alexa nu dilată timpul, nici nu-l accelerează abuziv, când lent, când rapid, e ritmul unui monolog interior. Duminică, la Sala Amfiteatru a TNB.

Spitalul special

Textul lui a Iosif Naghiu a fost declarat piesa anului la concursul de dramaturgie al UNITER din 1993. Spectacolul, regizat de Ştefan Iordănescu, este o radiografie a constituirii noii Puteri după decembrie 1989, construită metaforic, în spaţiul unui spital. O piesă despre cum s-a furat o revoluţie, în care sunt parodiate, deopotrivă, revoluţia, eroismul, moartea. Spectacolul creează un univers baroc şi fantastic despre un experiment cu totul original. Din distribuţie: Dorin Andone, Mihai Verbiţki, Teodora Mareş, Carmen Ionescu, Răzvan Popa ş.a. Duminică, la Sala Atelier a TNB.

Întâlnire cu eroii din poveşti

Poveştile românilor legate de mitologia populară vor aduce pe scenă Duhurile Bune, dar şi pe cele Rele, alături de mirajul sărbătorilor, cu toată încărcătura lor de mister. În cea de-a zecea stagiune a Teatrului Naţional pentru Copii, magicianul Marian Râlea intenţionează să refacă traseul poveştilor jucate din 2001 până azi. Fiecare lună reprezintă câte un an. Temele vor fi reluate, iar copiii-spectatori vor deveni protagoniştii poveştilor lui Mihai Eminescu, Petre Ispirescu şi ale Domnului Caragiale. Nu vor lipsi traseele iniţiatice ale Jocului de-a Teatrul şi ale Jocului de-a Shakespeare. Întrebarea „Vrei să-ţi spun o poveste?” îşi va găsi răspunsul afirmativ cu ajutorul poveştilor lui Ion Creangă. Duminică la ora 11.00, la Sala 99 a TNB.

Cui i-e frică de Virginia Woolf?

O comedie spumoasă, după Edward Albee, în premieră, cu doi îndrăgiţi actori, Emilia Popescu,, care străluceşte în rolul Marthe, şi Ştefan Bănică în rolul lui George. Regia îi aparţine lui Gelu Colceag. Sâmbătă la ora 19.00, la Teatrul de Comedie.

Poker

Dramaturgul Adrian Lustig scria cu umor despre această piesă ancorată în realitatea imediată: „Ce e paradoxal e că există comedii care ajung să se joace. Dar spectatorul, păţit, întreabă, totuşi, la casă: E o comedie la care se râde?”. Cei patru aşi, alături de dramaturg, sunt regizorul Alexandru Tocilescu, actorii George Mihăiţă, Vladimir Găitan şi Valetin Teodosiu. Duminică, la Teatrul de Comedie.

Odeon – Un Tango Mas

Un tango mas

Un balans al emoţiei. Spectacolul aduce o notă nouă în peisajul coregrafic actual. Răzvan Mazilu şi Monica Petrică dau frâu liber imaginaţiei şi talentului, nu sunt nici actori, nici balerini, „ei nu dansează, ci ne povestesc destinul lor, sunt întrupări ale sufletului nostru flămând de iubire, însetat de eternitate”. Sâmbătă, la Sala Studio a Teatrului Odeon.

Pe gaura cheii

Dramaturgul englez din generaţia „tinerilor furioşi” Joe Orton a reuşit să şocheze moralitatea tradiţională. Piesa sa, pusă în scenă de regizorul Moshe Yassur, cu decorul Irinei Solomon şi pe muzica formaţiei „Beatles”, propune spectatorului şase personaje în căutarea identităţii mentale. Internate într-o clinică psihiatrică ele dau naştere unei avalanşe de întâmplări comice. Sâmbătă, la Teatrul Mic.

Americanul

O coproducţie englezo-americană, un thriller cu multă dragoste, în regia olandezului Anton Corbijn, după romanul „A Very Private Gentleman” de Martin Booth. Şarmantul actor George Clooney interpretează rolul Jack, un asasin mereu pe drumuri. Undeva în Suedia, George Clooney, bărbos, într-o cabană, cu o femeie splendidă şi multă zăpadă foarte curând însângerată… Armele sunt omniprezente pe această peliculă. Se demonstrează că ţintaşii de elită nu trebuie neapărat să fie bărbaţi. Îi dau replica actriţa Thekla Reuten, în Mathilde, Paolo Banacelli şi Violante Placido, în rolul Clara, o femeie foarte frumoasă, pentru care Jack face o pasiune violentă.

Iubiri din trecut

Scena din Iubiri din trecut

Claude Lelouche ne spune povestea Ilvei (Audrey Dana), o femeie curajoasă şi cu o viaţă amoroasă foarte încâlcită. Ea cunoaşte pe rând iubirea unui francez, a unui ofiţer german, apoi se îndrăgosteşte de doi soldaţi americani. Deşi fiecare dintre relaţiile sale a fost reală şi sinceră, în final aceşti bărbaţi nu au reprezentat decât episoade din viaţa ei, destinul purtând-o în cu totul altă direcţie. Ilva ne este prezentată din copilărie până la maturitate şi publicul va avea ocazia de a privi prin ochii ei şase decenii de istorie europeană. Alături de ea evolueză Laurent Couson. Filmul este o adaptare după cartea „Ces Années-la” a regizorului Claude Lelouche.

Genova

Viaţa lui Joe (Colin Firth), în regia lui Michael Winterbottom, este dată peste cap după ce soţia lui moare într-un accident de maşină. În căutarea unui nou început acesta îşi ia cele două fiice şi se mută în Italia. Cu toate că par să se adapteze noului mediu, liniştea familiei este perturbată din nou. Fiica cea mică începe să aibă viziuni tulburătoare cu fantoma mamei ei, iar cealaltă descoperă partea ascunsă, dar periculoasă a Genovei.

Piranha

Regizorul filmului, Alexandre Aja, vă provoacă într-o imersiune în lumea subacvatică stăpânită de creaturi feroce, într-o călătorie care, prin tehnologia real 3D de ultimă oră, este una cu adevărat terifiantă. Amatorii de filme horror vor avea parte de experienţe puternice. Câteva gafe s-ar putea să mai taie totuşi din frica resimţită. Sub luciul liniştit al Lacului Victoria pândeşte o ameninţare mortală. După ce un seism subacvatic eliberează o sumedenie de piranha preistorici, hămesiţi, un grup de turişti se află în pericol de moarte pe malul lacului. Julie trebuie să ţină la distanţă de familila ei sutele de moştri echipaţi cu dinţi ascuţiţi. Din distribuţie, Richard Dreyfuss şi Elisabeth Shue.

.

Punct ochit, punct… iubit!

Este o nouă comedie britanică despre un asasin plătit căruia i se aprind călcâiele după… cea pe care trebuia s-o omoare. Bill Nighy este Victor Maynard, un asasin singuratic între două vârste, care trăieşte pentru a o mulţumi pe dificila lui mamă (Eileen Atkins). Rutina lui profesională se duce pe apa sâmbetei când se trezeşte atras fără scăpare de o tânără care ar fi trebuit să fie următoarea lui ţintă, Rose (Emily Blunt). Aşa că îi cruţă viaţa şi se alege şi cu un ucenic nedorit, Tony (Rupert Grint), care, ca şi Rose, e convins că Victor este un detectiv privat. Alături de Bill Nighy îi regăsim pe Emily Blunt, Rupert Grint şi Rupert Everett. Regia îi aparţine lui Jonathan Lynn („Yes, Minister”/”Yes, Prime Minister”, „The Whole Nine Yards”, „My Cousin Vinny”), după un scenariu de Lucinda Coxon („The Heart of Me”).

Nuntă în Basarabia

Nunta in Basarabia

Un film semnat de Napoleon Helmis. Din distribuţie, Vlad Logigan şi Victoria Bobu. Un tânăr dirijor din Bucureşti şi o pianistă din Chişinău s-au căsătorit recent în România. Cei doi sunt nevoiţi să mai facă o nuntă, de data asta în Basarabia, pentru ca din darul de la rudele miresei să adune banii de avans pentru un apartament. Cea de-a doua nuntă devine prilej de competiţie între rudele tinerilor însurăţei, iar situaţia e tensionată în plus de diferenţele de obiceiuri şi tradiţii în astfel de ocazii. Deşi în spatele discuţiilor despre ritualuri se ascund animozităţi care le sunt străine, cu rădăcini de ordin istoric şi politic, mirele şi mireasa sunt prinşi în mijlocul acestei lupte de orgolii, care seamănă cu un meci româno-moldovenesc şi scoate în evidenţă deosebirile de educaţie, cultură şi convingeri politice dintre ei.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.