Avansul rapid al tehnologiei ridică noi provocări pentru continuitatea afacerilor

Odată cu creșterea capacităților tehnologice care asigură continuitatea afacerii, organizațiile s-au aliniat rapid la noile standarde și au început să includă aplicațiile de tip mobile și cele folosite în Cloud în aria de aplicabilitate a planurilor de recuperare în caz de dezastru.

Schimbările tehnologice rapide din ultimii ani, precum și evenimentele climatice extreme cu care se confruntă organizațiile din întreaga lume, au reiterat importanța procesului de management al continuității afacerii. Daca în urma cu numai câțiva ani dezvoltarea și implementarea unor planuri de continuitate a afacerii erau văzute de către mulți drept un rău necesar, o obligație de cele mai multe ori legală și care nu producea decât costuri suplimentare, în prezent organizațiile încep să recunoască din ce in ce mai mult rolul proactiv și importanța programului de management al continuității. KPMG, împreună cu Continuity Insights, a lansat la sfârșitul anului 2011 un studiu de piață la nivel global privitor la stadiul implementării programelor de continuitate a afacerii în cadrul organizațiilor. Obiectivul studiului l-a constituit determinarea maturităţii proceselor implementate de către organizaţiile din întreaga lume (inclusiv România) în scopul asigurării continuităţii operaţiunilor în caz de necesitate.

Rezultatele studiului au arătat că procesele de continuitate a afacerii nu numai ca au rămas pe agenda managementului, dar, mai mult, au crescut în însemnătate și s-au aliniat la noile provocări din piață, fie că acestea sunt legate de tehnologii noi sau o schimbare în modul de a face afaceri (precum Cloud Computing sau rețelele de socializare). “60% din organizațiile care au participat la studiu au un program bine pus la punct de management al continuității afacerii”, afirmă Gheorghe Vlad, Manager responsabil cu serviciile de continuitatea afacerii în cadrul KPMG in România. “Rezultatul nu este unul satisfăcător în lumina evenimentelor din ultimii ani: cutremure devastatoare în Japonia, Noua Zeelanda sau Italia, erupții vulcanice în Europa sau evenimente meteo extreme in Statele Unite. Cred ca cifra ar trebui sa se situeze mult mai sus, respectiv un număr mult mai mare de organizații ar trebui să fie pregătite sa răspundă cât mai eficient în cazul unui incident major care le-ar afecta operațiunile”, a continuat acesta.

Un punct cheie in definirea și implementarea proceselor de continuitatea afacerii este identificarea acelor motive sau rațiuni de business care pot duce la indisponibilitatea operațională a oricărei organizații. Din această perspectivă, studiul a arătat că organizațiile sunt mult mai atente la impactul reputațional decât în urma cu câțiva ani. Mai exact, dacă în urmă cu 4 ani doar 14% din participanții la studiu notau că reputația este unul din motivele pentru care au decis implementarea unui program de continuitate a afacerii, în prezent aproape 40% din aceștia au menționat aspectul reputațional ca fiind un element cheie in implementarea programului. În continuare, în linie cu rezultatele din anii anteriori, asigurarea continuității operaționale, cerințele legale sau recomandările primite în urma unor audituri rămân principalele considerente pentru care organizațiile își dezvoltă și implementează programe de continuitatea afacerii. “Aceasta creștere nu este deloc întâmplătoare” afirmă Gheorghe Vlad. “Dezvoltarea exponențială a rețelelor de socializare are și va avea în continuare un impact semnificativ în modul în care organizațiile fac afaceri. Din ce in ce mai multe companii devin vizibile pe aceste rețele și în consecință și noutățile despre aceste organizații circulă mult mai rapid. Probabil un incident care ar putea să afecteze capacitatea unei companii să facă afaceri va fi făcut public mult mai repede decât s-ar fi întâmplat în urmă cu câțiva ani și, în consecință, reputația unei organizații va avea mult mai repede și mai mult de suferit”.

Un rezultat surprinzător al studiului arată că nu mai puțin de 40% din cei intervievați nu știu cât de mult din datele companiilor pe care le reprezintă sunt stocate în sisteme Cloud, deși un număr din ce in ce mai mare de organizații folosesc sau intenționează să își mute o parte din sistemele informatice în Cloud. “Fără a avea informații corecte și complete despre modul și locația de stocare a datelor, companiile riscă să eșueze încă din fazele incipiente ale implementării programului de continuitate a afacerii”, spune Gheorghe Vlad. “Organizațiile nu colectează și, în consecință, nu au date relevante privitoare la impactul pe care un eveniment neprevăzut l-ar putea avea asupra afacerii, iar dimensionarea efortului de pregătire pentru asigurarea continuității nu este corespunzătoare. Acest lucru duce de cele mai multe ori la investiții semnificative în cadrul programului de continuitate a afacerii care nu sunt neapărat justificate de rațiuni de business”, completează Vlad.
Deși mutarea sistemelor informatice în Cloud are beneficiile sale (atât din punct de vedere operațional, cât și din punct de vedere al diminuării riscurilor de indisponibilitate a sistemelor informatice), organizațiile se confruntă cu o problemă adițională când vine vorba de procesul de asigurare a continuității afacerii: integrarea planurilor proprii de continuitate cu cele ale furnizorului de soluții Cloud. Studiul KPMG și Continuity Insights arată că gradul de integrare are un trend descendent, respectiv mai puțin de o treime din participanții la studiu au un grad ridicat de integrare a planurilor proprii cu cele ale terților de care depind pentru a-și desfășura activitatea.

Un alt aspect important pe care studiul KPMG l-a evidențiat este modul în care organizațiile iau în considerare noile provocări de pe piață, mai exact aplicațiile mobile și rețelele de socializare. „Cu un număr din ce in ce mai mare de utilizatori de aplicații mobile și/ sau rețele de socializare, organizațiile sunt nevoite să-și schimbe modul în care gândesc și fac afaceri, iar acest lucru se reflectă la rândul lui în pregătirile pe care le fac pentru situații neprevăzute. Studiul a arătat că peste 40% din participanți au afirmat că folosesc și au un plan de recuperare pentru aplicațiile mobile”, declară Mihai Rada, Director Tehnologie, Media și Telecomunicații în cadrul KPMG România. „De asemenea, un procent în creștere de organizații (aproape 18% dintre acestea) au încorporat aspectele legate de rețelele de socializare în propriile planuri de continuitate a afacerii. Deși aceste rețele ridică și riscuri adiționale (așa cum s-a arătat și mai sus), ele se pot dovedi unelte folositoare în situații extreme, atunci când, de exemplu, comunicarea cu angajații ca urmare a unui incident ce a dus la întreruperea activității va fi elementul cheie în efortul de reluare a activității”, continuă Mihai Rada.

“Per ansamblu, studiul a demonstrat că procesul de continuitate a afacerii evoluează continuu și devine din ce in ce mai mult o disciplina care se adaptează din mers atât la schimbările în evoluția pieței, cât și la noile provocări generate de progresul tehnologic. Programul de continuitate a afacerii trebuie sa rămână permanent în atenția oricărei organizații, testat si actualizat periodic, astfel încât obiectivele sale (precum asigurarea continuității afacerii) să poată fi atinse în continuare cu succes”, a concluzionat Rada.

KPMG este reţeaua globală de firme de servicii profesionale care furnizează servicii de audit, consultanţă fiscală şi asistență în domeniul afacerilor. Ne desfăşurăm activitatea în 152 de ţări şi avem 145.000 de angajaţi în firmele membre din întreaga lume. Societăţile independente membre ale reţelei KPMG sunt afiliate la KPMG International Cooperative („KPMG International”), o entitate elveţiană. Fiecare societate KPMG este din punct de vedere legal o entitate separată şi distinctă si se descrie ca atare.

În România şi Republica Moldova, KPMG îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor şase birouri din Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Timişoara şi Chişinău. În prezent dispunem de un număr de peste 600 de angajaţi şi parteneri, atât cetăţeni români si moldoveni, cât şi străini.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.