Doar o locuință din cinci este asigurată în acest moment în România, conform unei informări a Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). ”Astăzi (miercuri – nr.) se împlinesc 43 de ani de la cutremurul din 1977, care a lăsat în urma lui aproape 1.600 de vieți pierdute și 35.000 de cămine afectate. Cu toate acestea, la aproape o jumătate de secol de la tragicul eveniment, doar 1 din 5 locuințe este asigurată, deși cutremurul este al doilea risc de care românii sunt îngrijorați când vine vorba de locuințele lor (57%), după incendiu (65%), potrivit studiului ”Percepția românilor față de asigurările de locuințe”, realizat de către IRES (Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, n.r.) pentru UNSAR. În același timp, 7 din 10 români se declară interesați de asigurările de locuințe”, susțin reprezentanții UNSAR.
La sfârșitul lunii septembrie 2019 erau în vigoare aproximativ 1,5 milioane de asigurări facultative de locuințe și 1,7 milioane de asigurări PAD (asigurarea obligatorie care acoperă riscul de cutremur, inundație sau aluncare de teren în limita a 10.000 de euro sau 20.000 de euro, în funcție de tipul locuinței), potrivit celor mai recente date publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară. În România, există aproape 9 milioane de locuințe.
„La nivelul UNSAR, realizăm anual cercetări sociologice și campanii de informare online cu privire la importanța asigurărilor de locuințe. Pentru fiecare dintre noi, asigurarea locuinței și a bunurilor ar trebui să fie o prioritate, iar creșterea gradului de protecție existent în țara noastră trebuie să fie un obiectiv important pentru întreaga societate”, a declarat Adrian Marin, președintele UNSAR.
Un cutremur de amploarea celui din 1977 ar provoca pagube estimate la 6 miliarde euro la nivelul întregii țări, fără a se cunoaște capacitatea reală a asigurătorilor de a acoperi plata daunelor în acest caz, iar locuințele asigurate obligatoriu de Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) ar suferi daune estimate la 775 milioane de euro.
Da, de ce nu spuneti adevarul si cum Nu despagubesc adica refuza sa despagubeasca ASIGURATORII sau … plimba pagubasii de catastrofee naturale de la „Ana la Caiafa” dupa tot soiul de documente dupa care le comnica fara multe ocolisuri, ori nu mai au dreptul sau le dau doar o parte infima din despagubiri. Un articol mizerabil platit cu bani unsi cu rahat in favoarea sarlatanilor din asigurari.