Avertizorii sau un nou stat paralel

O inițiativă plutește ciclic în aerul național pentru consolidarea statului profund disfuncțional. Acum, ea este întruchipată de existența pe piața directivelor în megaproiectul european cu privire la avertizorii de integritate, cu trimitere la cei care se vor constitui apoteotic în fosta Cooperativă Ochiul și Timpanul.

Hunor îi bate obrazul lui Kovesi

Avertizorii ca avertizorii, însă conceptul va naște vinovăția nedenunțării ca neglijență legal incriminabilă, pe urma luptei de clasă. Nimeni nu-i împiedică pe avertizori să funcționeze și acum, dar nu putem să îi ridicăm la rang de stâlpi ai societății și ordinii.

România a avut cândva un număr record de membri de partid comunist și de avertizori care mai mult au încurcat lucrurile atât la nivel politic, dar și în fosta Securitate.

La vremuri noi, „năravuri” vechi: Kovesi pârăște statul român

Cu ordinul de acum, venit de la Bruxelles, se pot naște monștri care să-i înlocuiască istoric pe cei de acum, cu o eficiență și un control din alte timpuri. În fapt, asta se urmărește cu schimbarea doar a beneficiarului real.

Se pare că problema avertizorilor de integritate este realmente prioritară, considerându-se undeva că România nu este suficient de măcinată de fosta Securitate și de sistemul mafiot pe care aceasta l-a repus în mișcare.

Nici în perioada comunistă cele mai sinistre mișcări de reducere a respirației publice nu-și arătau dimensiunea decât după un timp, existând o falsă strategie a presupusei bune credințe. Avertizorii de atunci reușeau să mențină crimele politice ale anilor 50 într-un orizont al speranțelor deturnate și al viitorului luminos.

Obiectiv nu pot exista standarde constante pentru ca avertizorii de integritate să nu fie ei înșiși parte a unui stat concentraționar.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 51
Ioan Vieru 1332 Articole
Author

29 de Comentarii

  1. Este o tehnica dezvoltata in URSS, la inceputurile sale, in anii ’20. Respectiv, cetatenii erau obligati sa denunte un potential delict, sub pedeapsa cu inchisoarea daca n-o faceau. Un adevarat stat bolsevic totalitar care se respecta asa procedeaza, si UE nu se dezminte.
    Tacerea trebuie deci incriminata; nu ai voie sa taci pur si simplu- trebuie sa canti in cor melodia „Traiasca Fratele cel Mare”, si inca cu entuziasm, altfel esti suspect.
    O societate ajunsa la manifestarile demente gen Orwell asa procedeaza, pentru a-si supraveghea total supusii.
    Ultima Ultimorum fiind desigur ca sclavul se supravegheaza el insusi pe sine, de frica sa nu gandeasca ceva gresit.
    Da, acum tirania e abia la inceput, de aceea pare greu de crezut- dar embrionul e acolo. Se vede clar ce fruct va da.

  2. Comunistii au fost pistol cu apa pe langa „democratiile” europene de astazi si de maine!

  3. Se pune in practica ceea ce au semnat cu ani in urma si chiar in zilele niastre latraii cu luxul, nesimtirea si minciunile la purtator!

  4. Acest tip de secaturi este acceptat la Bruxelles ca sa ne „reprezinte” si ca sa îi reprezinte în Romania.Monica Macovei nu a disparut nicaieri,ea este la Bruxelles.Ce merite are Geoana in afara de cel de informator si tradator de tara la fel ca si Kovesi? Cine dirijeaza toate astea? Stiu ca la NATO e CIA si la Bruxelles e Mark Gintestein,”marele prieten al Romaniei” asa îi prezenta si prezinta presa romaneasca pe ambasadorii americani, ei fiind niste criminali.Niciodata nu s-a insistat asupra retelei,care recruteaza aceste secaturi.Ne plingem doar ca Europa ne face si ne drege uitind de secaturi.Mai sunt unele secaturi care merg sporadic la Bruxelles aparent fara motiv.Radu Tudor mai dispare uneori.O fi ca „specialist militar” sau ca secatura? De exemplu.

  5. Atata timp cat ai structuri de aplicare a legii pe mai multe paliere, acesti ,,avertizori”, creatia politrucilor de la UE, sunt porti de intrare spre abuzuri si combinatii, de cele mai multe ori la limita legii. De ce sa ne miram cand ei, politrucii, au ajuns la concluzia ca vaca este un mare poluator ! Mare este gradina lui Dumnezeu !

  6. Cine asculta de o fata de procuror comunist, o plagiatoare (editat), o tradatoare de tara a (editat) Monica (editat) Macovei.

  7. Stimate domn, eu nu mi-aș face atâtea griji cu advertizorii ăștia din noile generații.
    Păi, prima generație se pierde învățând să scrie. A doua, se va pierde încercând să scrie ce-a văzut, sau ce a auzit.
    Recunosc, ar fi o problemă dacă advertizorul semnează ceva ce e gata scris. Da’ așa ceva nu se poate, că nu e democratic.

  8. Ca tot nu era indeajuns mai era nrvoie de inca rahat securistic invetat de USeReisti la UiE. Securist turmator avertizor job legal impus de Soros si Macovei s-o inarmezi pe anticorupta Kovesi. Cu toate legile si avertizorii Ursula si contractele de vaccinuri secrete. Datoria externa a Romaniei facut de PNL si USR nu va sti nimeni ce-au facut cu banii, de la prea multa integritate. Corb la corb nu-si scoate ochii

  9. Poate acum Dl Vieru, dar si clonele Securitatii autodemascate ca AGENTI SOVIETICI vor intelege de ce numesc UE drept Colhozul BOLSEVIC european!! Poate acum o sa inteleaga Dl Vieru ca STATUL PARALEL Romania demasca STATUL PARALEL Europa si pe cale de consecinta adevarul
    ca SUBORDONAREA E TOT la Moscova, chiar daca pe filiera Filialelor Comintern CIA/deepe de staate, Berlin si Bruexelles!!! Komisari si agenti ai statelor paralele/colhozurilor sub acoperirea de deputati, secretare, consilieri, soferi, neveste si soti TEHNICI, case conspirative, restaurante unde se intalnesc agentii si emisarii de la Centru si Filiale!!!

  10. Eu cred că democrația occidentală este o iluzie,noi ne-am aliat cu dușmanul,ei vor să ne țină cu botul pe labe, să nu mișcăm în front să devenim o piață de vechituri pt ei, să aibă ei de unde suge etc o jmecherie politica născută în laboratoarele occidentului.

  11. problema e si la k.turile de ong uri politice, mai pe fata, dar ma ales pe dos. je5uri bugetare.

  12. MCV a mizerie fabricata de sustinatorii si adulatorii binomistei Kovesi.

    UE a adus-o pe Kovesi procuror european sef dupa ce a fost sefa binomului. Kovesi avansata sefa Gestapoului European infiintat de Soros. Logic Gestapoul European are nevoie de turnatori la Gestapo

  13. Dle Vieru pentru acest gen de democratie ati murit la „Revolutie”,Dvs si colegii, ca nu aveati in comunism nici de unele nici de altele
    Asa ca”ciocul mic”celebra lozinca post revolutionara

  14. Bogdan – Aveti perfecta dreptate ,din pacate majoritatea celor spalati pe creiere de catre mafia actuala venita de la Bruxelles, nu isi dau seama.

  15. Probe inventate, martori imaginari si fapte care nu exista. Presa USR-ista a fost avida sustinutoare a avertizorilor de integritate. Justitia a functionat cu ce nu exista.
    USR a brevetat vinovăția nedenunțării ca neglijență legal incriminabilă. Ce este de denuntat daca nu este inventat la data deschiderii dosarului impotriva unui Dragnea. Pe romaneste ii i-au in vizor de adversarii lui Iohannis si-l cheama pe Portocala. Sa-i usureze munca lui Portocala cheama un avertizor din asta si Portocala incepe sa-i dicteze avertizorului ce sa avertizeze sa-i fabrice dosar adveesarilor lui Iohannis sau urmasilror lui Iohannis. Reglementat la nivel de UE.

  16. Prima avertizare: tradatorii de la bruxeless vor sa-i inlocuiasca pe europeni cu arabi si africani!
    Astept banii ca v-am avertizat.

  17. Adica Assagne ar trebui sa fie platit nu arestat. Si americanu ala care a fugit in Rusia lafel.

  18. Dar de ce doar la noi se pot naște monștrii? Nu am văzut o revolta la nivel european din cauza acestei prevederi. Doar la noi corupții, infractorii nu trebuie deranjați prea mult. Dacă se poate deloc.

  19. Reteta e cia, in sua s-a introdus avertizorul ideologic critical race, atat in inst publice cat si in marile corporatii woke.
    Acesta trebuia sa tina chiar si cursuri si sa conduca sedinte publice de autodemascare psihanalitice. Deocamdata e in standby.
    La noi in ue levierul e narativul coruptiei, mult mai eficient datorita santajului cu banii europeni.
    Dupa infiltrarea si aservirea serviciilor secrete si a armatei, a politicii si a presei, a justitiei (mai ales a procurorilor dumnezei) si a sist de sanatate (incepand cu statisticienii-‘martori’, absolventi de sociologie), DESANTUL SOROS-CIA inoculeaza (vaccineaza) acum si economicul.
    ‘Tot ce misca-n tara asta …’
    Ca motivarea e crt sau coruptia nu conteaza, importanta e teroarea.

  20. Unii sunt mai integri decat altii. Iohannis a fost albit de aceiasi justitia care vrea avertizori de integritate peate tot. Aceiasi justitie foloseste dosare penale sa opresaca in mod arbitrar openenti ai regimului. Deschi doaare se termina cu fapta nu exista, dar raul a fost deja facut si nu mai conteaza un personaj incomod a fost eliminat. Experimentul cu justitia nu s-abtermimat. Intra in faza avertizorilor de integritare si un alta mod de a jongla cu dosare. Ca ce a fost pana acum nu era suficient in lupta cu asa zisi corupti.

  21. —STATUL PARALEL,ARE MIJLOACE INEPUIZABILE+++METODE SĂ APLICE ORDINELE ,CARE UREMĂRESC,SCOPURI PRTOPRII.
    —NOUA DENUMIRE, NU ESTE DECÂT,VECHEA SCULĂ,=TURNĂTORIA=CEL CARE O PRACTICĂ,ERSTE PRIMUL,CARE MIROASE KKTUL.
    —DE UNDE ȘI ZICALA=BANII N-AU MIROS.ĂȘTIA,PLĂTESC PROST,DUPĂ CARE, TE ȘANTAJEAZĂ.RĂMÂNÂND,MÂJIT+PARFUMAT VEȘNIC.
    —HAI SĂ NU-I ÎNJURĂM.(DAR,RĂMÂNE CUM AM VORBIT)

  22. Totul pe banii prostimii ! Minunata lume noua sau 1984 si-a inchipuit vreun prost ca ar fi fictiune !

  23. Titlu de papagal prost. Adica daca eu vad un imbecil care defriseaza padurea si atentionez autoritatile inseamna ca sunt din statul paralel? Daca vad un tampit care fura din casa vecinului sunt ce? Este vorba de convetuire,de spirit civic .Este vorba de civilizatie bai autorule.

    • N-ai priceput nimic. Parca ai fi ruda buna cu Luluta. Auzi la el, drujbarii !!!

  24. Sper ca observam tot mai multi ca distragerea atentiei noastre de la adevaratele probleme sociale se face prin mentinerea unei permanente tensiuni.Criza economica,covid,razboi,variola maimutei,avertizori s.a.Sa ne punem intrebarea,cine castiga din haos?

  25. Statul paralel functioneaza fara intrerupere de zeci de ani. Stia si Ceausescu dar a fost convins ca nu-l va trada.

  26. Batrana clona Al a fost si ea in sfarsit remobilizata pe „stanga” dupa peste SASE LUNI de dejectare sub alte pseudonime de front, in
    timp ce pe „dreapta” i-a venit randul baboaiei basoide Flory Petre, corespondenta lu’ core/ileana/Ileana.Suceava/Rollason/Alina/Oana/
    Miruna/Mama Morton/Asta e/A fost rene odor de romania…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.