Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a fost nevoit să îşi anuleze deplasarea la sediul Naţiunilor Unite din oraşul elveţian Geneva, din cauza interdicţiilor de survol impuse avioanelor ruse.
Serghei Lavrov urma să participe la sesiunea Consiliului Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, care va include analizarea situaţiei din Ucraina, şi la Conferinţa ONU pentru Dezarmare. Kievul a cerut iniţierea unei investigaţii internaţionale privind intervenţia militară rusă în Ucraina.
Serghei Lavrov a anunţat anularea depasării la Geneva, potrivit cotidianului Le Figaro.
„Vizita ministrului de Externe Serghei Lavrov la Geneva, pentru sesiunea Consiliului ONU pentru Drepturile Omului şi Conferinţa pentru Dezarmare, fost anulată din cauza deciziei fără precedent de interzicere a curselor aeriene ruse în spaţiul Uniunii Europene”, a transmis Ambasada Rusiei în Elveţia, potrivit agenţiei Interfax.
Uniunea Europeană a interzis duminică zborurile avioanelor ruse în spaţiul comunitar ca reacţie la intervenţia militară rusă în Ucraina. Pentru a ajunge în Elveţia, care nu este membră UE, avionul lui Serghei Lavrov ar trebui să survoleze ţări din cadrul Uniunii Europene.
Moft a la Lavrov. N-a vrut sa ajunga acolo. Ar fi trebuit sa dea explicatii. Dar intr-un regim al crimelor impotriva umanitatii orice incercare de justificare a pornirilor barbare ale conducerii autocrate devenita irationala si foarte periculoasa ramane in continuare o simpla vanare de vant. Putin va fi scos din scaun doar cu actiuni economice hotarate, atragand de partea civilizatiei insasi China, in numele a ceea ce a fost in istoria omenirii vreme de 5 000 de ani. Daca regimul comunist de acolo isi neaga propria istorie pentru a se asocia in mod oportunist cu Rusia scapata de sub controlul ratiunii, civilizatiei omenirii libere ii va fi greu sa supravietuiasca. Dar o va face, cu toate derapajele psihice ale Nebunului de la Kremlin si supunerea fara cracnire a clicii sale infricosate de ideea pierderii puterii. (Din pacate, in acest caz, nu fara experienta teribila a unui al treilea razboi mondial purtat in era atomica).