Avocatul Veronel Rădulescu din Bucureşti, în vârstă de 56 de ani, care i-a reprezentat în instanţă pe Dan Şova, Ovidiu Tender şi Paul Lambrino, a fost adus, sâmbătă după-amiază, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, de un echipaj SMURD, după ce a fost împuşcat accidental la vânătoare în comuna Fălcoiu, judeţul Olt. Potrivit Poliţiei, el participa la o partidă de vânătoare organizată legal.
„Pacientul a fost adus în jurul orei 16.00 şi primit în camera de gardă. Era stabil hemodinamic şi conştient şi prezenta o plagă în umăr, provocată prin împuşcare. I s-au acordat îngrijirile medicale de urgenţă, urmând să rămână internat pentru investigaţii suplimentare”, a declarat pentru News.ro Cristina Germăneanu, purtătorul de cuvânt al SJU Craiova.