Axa lumii (12)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz– Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al șaselea volum, din cele 11 ale ciclului CEI O SUTĂ.

Gerald era suspect tocmai în acest context: Gerald părea să nu aştepte nici el „evenimentul”. Gerald reclădea (cu faţa lui luminoasă), făcea planuri, aduna din toate zările meşteri specializaţi, chema mesageri suspecţi şi mai credea în bietele intrigi ale unei lumi atât de trecătoare. În locul rusului pierit în cutremur, îşi făcu apariţia un altul, la fel de tăcut, la fel de masiv, la fel de încredinţat că adevărul se afla în cupa plină, în luciul căreia îşi oglindea mai mereu chipul bărbos. Glanda iritată a pâlniei răsăritului nu înceta să erupă şi, ca întotdeauna, din lava rezultată, se revărsa puzderia nesfârşită de personaje ce nelinişteau „întreaga lume civilizată”. Şi de la miază-noapte au venit alţi soli stranii, iar de la Roma îşi făcu apariţia, cu câteva zile înainte de sosirea lui Kal, un înalt ierarh. În ceea ce-l privea pe scârbavnicul Ţipor, acela nici măcar n-a părăsit castelul. (Doar mulţimea de lucruri pe care le achiziţionase pe mai nimic plecau înspre apus, posibil în Aquitania, însă destinaţia nu era deloc unanim acceptată. Aquitania era creştină…)

Grija lui Kal era să afle. Cine, în afara lui Adelheid şi de Ţipor, de Arnulf şi de Gabriel ori de Claudio, omul de încredere al lui Adrian, dintre cei ce au trăit noaptea aceea, se mai afla de faţă şi la petrecerile lui Gerald? Claudio nu. Lucrul pe care l-a aflat cel mai repede. Noul stăpân şi-a format o altă echipă, iar fostul şef al pazei fusese trimis să adune dările de prin satele din munţi. Şi misteriosul Gabriel a dispărut fără urmă şi nimeni nu dorea să-şi aducă aminte de el. Ierarhiile locului s-au modificat profund şi ele, în doar câteva săptămâni. Pe lângă faptul că, odată cu ducele Adrian, au pierit mai mulţi fruntaşi ai comunităţii, mireni şi laici, atât cei ce trebuiau să le ia locul, cât şi cei ce-ar fi trebuit să-i recepţioneze în noua postură nu erau tot timpul conştienţi dacă o scară de valori administrative mai are vreun sens. Însă, deşi nimeni nu ştia dacă lumea va mai dăinui şi mâine, puţini erau atât de copleşiţi pentru a le pieri cu totul ambiţiile omeneşti. Doar un succes te făcea să mai uiţi de zădărnicia chemată în faţă de iminenţa sfârşitului, iar insuccesul îţi aducea, prin aceeaşi iminenţă a lumii pe cale de a se încheia, o binefăcătoare consolare şi linişte. Oamenii rămâneau oameni şi în faţa Apocalipsei atât de apropiate¹.

Şi Scriptura era ascultată cu mult mai multă atenţie ca oricând: „Cerurile vor trece cu trosnet şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde” a prevestit Petru (2, 3, 10). În mod ciudat, la prăbuşirea aducătoare de moarte a stâlpului din Sala Mare a palatului ducelui Adrian, după „trosnet” n-a urmat şi incendiul, ci un imens nor de praf, care a stăruit încă zile întregi deasupra regiunii. Ceea ce s-a întâmplat atunci a fost, în mod evident, un avertisment. Iisus Însuşi lămureşte lucrurile: „Atunci va fi un necaz aşa de mare cum n-a mai fost niciodată şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate” (Matei, 24 – 21, 22) Catastrofa întâmplată cu mai puţin de trei luni în urmă a fost una cumplită, dar, în mod evident nu a putut constitui „un necaz aşa de mare cum n-a mai fost niciodată şi nici nu va mai fi”. Ideea avertismentului se confirma. Cine are urechi de auzit să audă, cine are ochi de văzut să vadă, cine are nas de mirosit să adulmece ceea ce va urma. Şi chiar de vor scurta cei aleşi caznele acelor zile, lăsând şansa celor hărăziţi să scape, perioada de groază tot va urma. Şi nimeni nu va scăpa. Şi nimeni nu va putea fi suficient de sigur dacă se numără printre cei aleşi pentru mântuire ori dacă Judecata îl va azvârli în focul ghenei. O nouă erezie se năştea: credinţa că mântuirea nu este decât un dar pe care trebuie doar să-l accepţi, pentru care nu eşti obligat şi nu poţi face nimic deosebit în aşteptarea ei. Iar spaima, asemenea oricărui sentiment, se stingea obosită.

Şi mai era ceva: interesându-se de cuvintele proorocilor şi de spusele sfinţilor, Kal se lămuri că Apocalipsa nu putea veni fără ca, mai înainte, să-şi facă apariţia Antihristul. Şi iată ce spune Sfântul Ioan: „Şi i-a dat gură fiarei să grăiască semeţii şi hule şi i-a dat putere să lucreze timp de patruzeci şi două de luni. Şi şi-a deschis gura sa spre hula lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui şi cortul Lui şi pe cei ce locuiesc în cer” (Apocalipsa, 13, 5-6). Însă Daniel spune că Antihrist va domni peste imperiul ce urmează Romei, timp de trei ani şi jumătate¹, „Fericit va fi cel ce va aştepta şi va ajunge la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile” (Daniel 12, 12). De unde rezulta limpede, fie că fiara se afla deja printre oameni, dar, poate, n-a crescut încă suficient, ea născuta din mama cea mai necurată şi din Antihristul însuşi, aşa cum mărturiseşte Sfântul Nil Atonitul, fie că timpul ei n-a sosit încă. Dar dacă Antihristul s-a născut din Antihrist, el a fost şi este? Cu cât citea şi afla mai multe, cu atât Kal era mai descumpănit. După arhanghelul Gavril, sorocul ar fi trebuit să se fi desăvârşit mai demult, dar la fel de adevărat poate fi că Antihristul va lucra după imperiul ce urmează Romei. Iar Roma pe care a văzut-o Cel de Al Cincizeci şi nouălea părea, într-adevăr, că suferă într-o prea lungă agonie.

Numele fiarei este imposibil de aflat, el fiind cunoscut doar de Dumnezeu. Cel puţin în privinţa aceasta, sursele pe care le-a consultat fiul lui Juglans coincideau. Atunci, oamenii au încercat să găsească măcar numărul 666, dar numărul acceptat, nu i-a dus prea departe. Deja în scrisoarea papei Adrian către Carol cel Mare, epistola VICARIVS FILII DEI, referitoare la ceea ce se mai credea a fi fost Donaţia lui Constantin, valoarea literelor în sensul alfabetului cifric latin dă acel misterios număr 666 (VICarIus fIlII DeI : V+I+C+I+V+I+I+I+D+I = 5+1+100+1+5+1+1+1+500+1 = 666). „Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei… Căci este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase”, scrie în carte. Țipor vedea în împăratul Nero (Nero Caesar) întruchiparea Prințului Întunericului în suma literelor 666. Și unii înalți prelați creștini vedeau în Nero Antihristul, Nero fiind primul care i-a urmărit și condamnat pe credincioșii întru Iisus. 666 și chiar 616 au fost îndelungat cercetate.

Kal şi întregul său grup de cheflii a devenit echipa unui atelier de studiu. Spre surprinderea lor, Gerald nu li s-a opus căutărilor. Ba, mai mult, petrecea mult timp cu ei, folosind similitudini în contemporaneitate, mari evenimente care să pornească de la o dată care, printr-o operaţie aritmetică în care să fie implicat 666, să dea o cifră asimilabilă vremii lor. Astfel, au trecut doi ani.

Kal n-a uitat scopul pentru care a venit în Italia, acela de a cinsti rămăşiţele pământeşti ale părintelui său. Însă călătoria l-a schimbat într-o asemenea măsură încât nu se îndura să se întoarcă în Bizanţ, până ce nu va fi dezlegat marea taină: pentru a afla momentul sorocului era obligat să ştie dacă Antihristul s-a născut, dacă sălăşluia deja printre oameni, dacă şi-a început lucrarea. Dacă numele fiarei nu putea fi cunoscut de către muritori, un indiciu totuşi li s-a dat şi oamenilor, „cine are pricepere, să socotească numărul fiarei.. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase. Aici este înţelepciunea”. Kal căuta înţelepciunea.

În Daniel, află el, apare un înger cu un picior pe uscat şi cu unul în mare. Acest „al şaselea înger”, ţinând în mâini o carte deschisă, a anunţat terminarea iminentă a timpului. Daniel n-are voie să noteze cuvintele „îngerului al şaselea”, în vreme ce Apostolului Ioan i se porunceşte să înghită cărticica – care în gura lui „va fi dulce ca mierea”. Numai că, pe măsură ce afla mai multe asemenea fapte din scripturi, descoperi că toate nu sunt decât trepte intermediare spre momentul aşteptat şi că ele nu vor putea fi decriptate decât după ce evenimentele au avut loc, drept confirmări. „Şi ce altceva sunt profeţiile dacă nu iluminate confirmări – anterioare evenimentelor?” îi întăreau dezamăgirea ierarhii. Şi „viitorul nu poate fi cunoscut pe cale raţională, ci doar prin har. Puterea aceasta o primeşti, nu ţi-o iei!”.

Kal nu avea chemare nici de savant, nici de eremit. Calcularea Marelui Sfârşit reprezenta pentru el un pasionant joc de societate, în care implicarea afectivă răzbătea tot mai rar din subconştient, sub forma spaimei primordiale a fiecăruia dintre noi. De aceea, Kal nu era nici pe departe dispus să-şi dedice restul vieţii unui asemenea scop. El, prin legăturile oferite de rangul său, precum şi prin şarmul său personal, afla uşor multe amănunte rare, pe care le etala, apoi, ca pe nişte atu-uri în discuţiile cu prietenii. De altfel, locurile în care a ajuns erau noi, oamenii erau şi ei noi, tentaţiile nenumărate, la fel ca şi pericolele conţinute. Fiul lui Juglans poza într-un mirean cu o vastă cultură, apt să susţină orice conversaţie, să aducă puncte de vedere inedite, să nu fie didactic, să nu plictisească. În perioada în care a ajuns la concluzia că vremea celui de al şaselea înger a trecut şi că era aşteptat al şaptelea sunet de trâmbiţă, sunetul final, când a decretat că a s-a apropiat îndeajuns de cărticica pomenită de Daniel şi că, deci, se află în iminenţa aflării datei fatidice – anul 1000 din calendarul creştin venise şi nu s-a întâmplat nimic! – când a apucat să susţină că a dat de biografia întreagă şi nu din întâmplare ascunsă a Mântuitorului şi că, deci, poate arăta cu exactitate când a avut loc cu adevărat anul 1000, când mai bâjbâia în jurul acelui misterios an 1064, an la care se opresc şi calculele lui Beda Venerabilul – an pe care-l considera cheia întregii ecuaţii – în sfârşit, pe când n-a avansat grozav în încercarea de a întâlni prea mulţi martori oculari ai nopţii fatidice, când a pierit tatăl său, atunci, tocmai atunci, s-a întâmplat ceva ce va modifica în întregime preocupările mai degrabă monden-detectiviste, decât riguros ştiinţifice ale Celui de al Cincizeci şi nouălea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.