Balaurului antiprezidenţial bulgar i-au lipsit şase capete

La aproape trei ani de la votul celor 322 din parlamentul României, iniţiativa puterii de la Sofia de a-l suspenda pe preşedintele socialist a eşuat. 155 de parlamentari au votat pentru, cu şase mai puţin decât majoritatea necesară. Motivul suspendării: preşedintele a înregistrat o discuţie cu ministrul de Finanţe, oferind apoi informaţiile presei bulgare.Parlamentul de la Sofia a fost, miercuri, scena încercării de suspendare a preşedintelui socialist Gheorghi Pârvanov de către aşa-numitul “triumvirat Borisov-Ţvetanov-Djankov”, format din premier, ministrul de Interne şi cel de Finanţe. Din cei 227 de parlamentari care au votat, 155 au fost pentru suspendarea lui Pârvanov, cu şase mai puţin decât majoritatea necesară.

“Trădătorii” cauzei sunt cei opt deputaţi ai Partidului Ordine Lege Justiţie, care iniţial au semnat pentru suspendarea lui Pârvanov. Imediat, partidul premierului Borisov a acuzat această formaţiune că are legături cu fosta poliţie politică şi cu Pârvanov, el însuşi un fost colaborator, şi că nu este decât un proiect politic al socialiştilor.

Motivul suspendarii preşedintelui pare unul minor: Pârvanov a înregistrat o discuţie cu ministrul de Finanţe, Simeon Djankov, oferind apoi informaţiile presei bulgare. Parlamentarii puterii au apreciat că gestul reprezintă o încălcare a constituţiei şi au iniţiat procedura de suspendare. Disputa dintre preşedinte şi Djankov a apărut ca urmare a acuzelor celui din urmă potrivit cărora Pârvanov este un miliardar care deţine proprietăţi în SUA, Europa şi Dubai.

Miza suspendării: preşedinţia este ultimul bastion al stângii bulgare, după ce socialiştii fostului premier Serghei Stanişev au pierduit alegerile din 2009. Începând de atunci, trei foşti miniştri socialişti şi şeful Fiscului au fost inculpaţi, alături de alţi foşti oficiali, în dosare de fraudă şi corupţie. Fostul premier este implicat într-un dosar de scurgere de informaţii. Totodată, aşa-numita Comisie a Dosarelor a dezvăluit numele a numeroşi ziarişti care au colaborat cu poliţia politică comunistă, majoritatea fiind apropiaţi socialiştilor.

Este pentru a doua oară când dreapta bulgară încearcă să scape de Pârvanov. Imediat după venirea la putere, premierul Borisov a încercat să iniţieze suspendarea preşedintelui, pentru că acesta a refuzat rechemarea de la post a ambasadorilor din SUA şi Turcia. În cele din urma, Pârvanov i-a retras pe diplomaţi. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvan Ciubotaru 1060 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.