Banatul văzut de un britanic

renasterea banateana

Jurnalistul și activistul de mediu Charlie Ottley s-a îndrăgostit iremediabil de România, de mai mulți ani, când a filmat seria de patru episoade despre minunile naturii din munţii şi pădurile României, difuzate pe Travel Channel.

renasterea banateana

Charlie Ottley, care semnează şi scenariul seriei, și-a condus telespectatorii prin ţara noastră şi le-a dezvăluit satele tradiţionale, mănăstirile, cultura autentică. Colindând România, realizatorii au descoperit zone întinse al căror peisaj a rămas neschimbat de mii de ani. Britanicul a vizitat aproximativ 50 de state din lumea întreagă, România fiind singura țară din Europa „care nu a fost distrusă“.

„În Vestul Europei nu mai avem păduri sălbatice, biodiversitate, carnivore mari. Ne-am decimat pădurile, am poluat mediul, ne-am omorât animalele, în special prădătorii mari, și ne-am pierdut moștenirea culturală. România încă nu a făcut asta, ci dimpotrivă, în mod miraculos, a reușit să conserve un peisaj pierdut, unic în Europa. Când vin în România, am aceeași senzație ca atunci când mă aflu în Anzi, nu față de oameni, ci față de munți, față de adevărata frumusețe a naturii sălbatice, pe care o găsesc de o frumusețe sublimă, hipnotizantă“, spunea Charlie Ottley despre țara noastră.

renasterea banateana

Aromele României

O a doua serie de filme documentare, intitulată „Flavours of Romania“ („Aromele României“) a fost realizată anul trecut, cuprinzând opt episoade, dedicate fiecărei regiuni istorice a țării. Unul dintre acestea, recent făcut cunoscut publicului larg, este dedicat Banatului și Crișanei. „Ceea ce am vrut să arătăm în această serie este că există locuri în ţară care merită vizitate, celebrate şi protejate. Am reuşit să intrăm în profunzime, în spiritul românilor şi să vorbim despre mâncare, să celebrăm reţetele, cultura, muzica, natura şi geografia“. Călătoria prin sud-vestul țării a început cu o incursiune în trecut, cu Porțile de Fier și Băile Herculane, a continuat cu Cheile Nerei. Timișoara are un loc special în acest episod, fiind denumită „un centru cosmopolit“.

Filmăriile cu drona redau frumusețea specială a capitalei Banatului, pe drept cuvânt câștigătoare a titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021. Jurnalistul de dincolo de Canalul Mânecii a mai surprins Festivalul JazzTm și cea mai veche fabrică de bere din țară. Clădirile istorice și piețele publice centrale, pline în permanență de oameni, i-au plăcut foarte mult, ca și multitudinea de evenimente organizate aici. El a remarcat și faptul că se construiește mult, ceea ce înseamnă că Timișoara privește înainte fără să-și uite trecutul, fiind un exemplu pentru România.

renasterea banateana

Dacă un străin privește România și Banatul cu admirație, din unghiuri pe care cei de aici nici nu se sinchisesc să le abordeze, poate că nu ar strica să luăm puțină distanță față de disputele mărunte care parazitează agenda zilnică, să descoperim ceea ce ne face unici și să acționăm în consecință, cu mai multă încredere și, neapărat, cu bunăvoință. Pare interesant, oricum, că un britanic a ajuns să fie mai încântat de Timișoara și de Banat decât mulți dintre localnici.

află mai multe pe renasterea.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.