Barometru: Ce planuri îşi fac românii pentru Crăciun

Romania s-a aflat mereu în topul țărilor ce iubesc Crăciunul și nici anul acesta nu se dezminte, chiar dacă situația la nivel mondial s-a schimbat din cauza pandemiei.

România se află pe locul 2 într-un clasament realziat de Ferratum Grup, românii planificând să aloce 24% din venitul lunar cheltuielilor cu sărbătorile de iarnă. Dintre cei aproape 4000 de români ce au participat la studiul de piață Ferratum Grup, doar 15% se află printre cei ce au avut parte de o scădere salarială în această perioada, 73% declarând că sunt în continuare angajați și venitul lor lunar nu a avut de suferit.

Barometrul de Crăciun 2020 al grupului Ferratum arată că respondenții din cele 12 tări participante la sondaj, își stabilesc bugete ceva mai mici pentru sărbătorile din acest an, peste jumătate dintre ei recunoscând că vor cheltui mai puțin comparativ cu Crăciunul trecut. Sunt mult mai precauți în cheltuirea resurselor pe perioada crizei, mai ales în contextul în care 10% dintre aceștia și-au pierdut locul de muncă iar 17% au suferit reduceri salariale. Dacă la Barometrul de Vară 28% dintre respondenți alocau un maxim de 200 de euro pentru cheltuielile cu vacanta de vară, acum procentul a ajuns la 57% după încă o jumătate de an de pandemie. Doar 19% dintre cei intervievați au răspuns că vor ajunge să cheltuie intre 200 si 400 de euro în următoarele câteva luni.

Nu reprezintă o surpriză faptul că principalele cheltuieli din acest an au fost produselor alimentare, iar 21% dintre cei intervievați au răspuns că același lucru va fi valabil și pentru lunile ce urmează. Pe locul următor se situează achiziționarea de bunuri de uz casnic (10%), a hainelor pentru iarnă (10%), a jucăriilor (9%), a dulciurilor și a delicateselor (9%), deoarece sezonul cadourilor bate la ușă.

70% dintre respondenți au fost de părere că deși pandemia a redus călătoriile, precum și cumpărarea de produse scumpe, cel mai mare cadou va fi petrecerea Sărbătorilor alături de cei dragi, precum și celebrarea Nașterii Domnului (19%). Barometrul Ferratum arată că pandemia a zdruncinat serios modul în care respondenții se gândeau să petreacă sărbătorile, anulându-se călătoriile, dar ținându-i acasă, alături de cei dragi. Cei întrebați au răspuns că au început să-și gestioneze mai bine resursele, să-și descopere noi hobby-uri și să învețe să lucreze de la distanță.

Când au fost întrebați despre ceea ce-și doresc de la noul an, 22% dintre respondenți au spus ”Sănătate”, precum și prevenirea reducerii răspândirii COVID-19 ca principală dorință. A urmat petrecerea timpului alături de cei dragi (16%), aprecierea lucrurilor mărunte (11%) și mai multă mișcare (10%). La celălalt capăt al graficului, cu un interes scăzut, s-au aflat cumpărarea unei case sau a unei mașini, lucruri considerate mai puțin importante în acest an.

Din cele 12 țări care au luat parte la Barometrul de Crăciun Ferratum 2020, cetățenii cei mai cheltuitori sunt cei din Bulgaria, unde respondenții au declarat că 25% din venitul lor lunar se va duce pe sărăbătorile de Craciun, urmați de cei din România (24%), Croația și Australia (23%). La celălalt capăt al graficului găsim Finlanda (cu doar 12% din venitul lunar cheltuit pentru Sărbători) și Olanda, cu 11%.

Atunci când comandă online, 54% dintre cei intrebați au spus că preferă plățile cu cardul, 26% pe cele în numerar, iar 20% optează pentru transferul bancar. Când vine vorba despre lumea digitală și de plățile cu cardul, norvegienii sunt în frunte, 93% plătind în acest fel, urmați de danezi (80%) și de suedezi (79%). La celălalt capăt al diagramei se găsesc bulgarii, unde 71% dintre ei aleg, încă, plățile în numerar, în detrimentul cardurile online.

În ciuda faptului că pe timpul pandemiei o mare parte dintre cumpărături s-a făcut online, Barometrul de Crăciun Ferratum Grup arată că respondenții preferă să vadă, să atingă, să ”simtă” și să probeze produsele, în detrimentul cumpărăturilor online. Așa cum se știe, mersul la cumpărături reprezintă o adevărată terapie, iar prezența fizică în magazine crește nivelul de serotonină, un compus chimic prezent în organismul uman, cu rol important în biochimismul funcțional al creierului. Astfel nu ne surprinde faptul ca, la fel ca si la Barometrul de Vara si de aceasta data 68% dintre respondenți spun că preferă cumpărăturile fizice.
Fără nicio excepție, respondenții din cele 12 țări au declarat că cea mai mare parte dintre bani va merge pentru achiziționarea de produse alimentare în următoarele luni. Urmează, apoi, articolele de uz casnic, hainele de iarnă și cumpărăturile pentru cei mici.

Cadourile de Crăciun sunt, de asemenea, importante, iar respondenții alocă bani pentru cumpărarea jucăriilor, a dulciurilor și a tot felul de cadouri pentru cei dragi.

“Probabil din cauza pandemiei globale și a faptului că anul acesta majoritatea cumpărăturilor s-au făcut online păstrând distanțarea socială, românilor le este dor de shoppingul în magazine, 70% alegând cumpărăturile în magazin și doar 30% dorind să își facă cumpărăturile online. Iar în topul cumpărăturilor de sărbători ale romanilor, primele poziții sunt ocupate de produsele alimentate (28%), bunuri pentru casă (15%), dulciuri și produse specifice sărbătorilor de Crăciun (12%) dar și îmbrăcăminte (10%) și jucării (8%)”, spune Roxana Dobrică – Director de Marketing Ferratum România.

Barometrul a fost realizat de către Ferratum Grup pe baza unui chestionar web standardizat, cu clienți activi din 12 țări. Veniturile au fost exprimate în euro, iar consumul relativ de Crăciun a fost calculat în raport cu venitul disponibil lunar al unei familii din fiecare țară. Aproape 20.000 de gospodării au participat la acest sondaj. Respondenții au avut vârste între 18 și peste 61 de ani. 59% dintre cei care au participat au fost femei. Venitul mediu al gospodăriilor participante a fost cuprins între 1087 și 4367 de euro. Dimensiunea medie a unei gospodării respondente a fost de 2,7 persoane.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Iar studii prin firme cu nume straineze care nu fac altceva decat sa inghita fonduri din bugetul statului pentru manipularea minciunilor! Sa dau un exemplu: un cetatean cu 800-1000 lei, isi poate permite programarea acestei sarbatori sau o vacanta taind 25% din venitul lunar care, abia daca ii ajunge pentru 3 saptamani la modul real? Eu nu cred, cum nu cred nici in aceste sondaje care manipuleaza! Poate ca sunt valabile pentru strainezia dar si aici e o problema, nici 25% din strainezii unei tari nu prea isi permit, efectiv nu pot!

  2. Craciunul este un moment de EVLAVIE nu de imbuibare si betie. Ca sa faci un cozonac nu-ti trebuie decat unt sau untura, niste faina, zahar, oua, lapte, cu 20 de lei in casa va mirosi a sarbatoare. Aluatul se numeste si plamada care creste se transforma in cozonac. Multi au uitat, alergand in pensiuni si hoteluri. Credinta inseamna si scrificiu/jertfa, daca nu sunteti in stare sa plamaditi un cozonac si sa adunati/economisiti ceva pt a pune pe masa cateva sarmale si o bucata de cozonac muncite de voi atunci nu va mai considerati crestini sunteti doar turisti in propria voastra viata.

  3. Romanii ortodoxi daresc sarbatorile de Craciun cu bucurie fata de Dumnezeu!
    Dar acesti degenerati=diavoli pingaresc sarbatorile sfinte de Craciun cum au facut si cu cele de Pasti!
    Dumnezeu sa-bata pe acesti diavoli!
    In ghena cu ei1

  4. @pt parere…si atii care se vaita: Lumea descrisa de Dickens, in povestea de craciun, are multe asemanari si cu realitaea actuala din Romania. Un om care se lupta sa aiba ce sa puna pe masa, sa isi plateasca cit de cit facturile si traieste de pe o zi pe alta, nu are timp sa povesteasca in statistici, pe web, cum isi va petrece craciunul si nici cit va aloca din salariu pntru aceasta sarbatoare. Are alte griji decit sa raspunda la statistic ca sa intre in rindul celor 20 de mii de gospodarii, analizate de firma straina. Tot cultura Româneasca a scos vorba „Satulul nu asculta la flamind”, datorita saraciei pe care boieri, fanarioti si mai apoi comunistii au tinut cu tot din adinsul sa ramina omniprezenta in populatia tarii.

    E usor sa vorbesti de ce sa se puna pe masa si cum sa faci un cozonac ca sa ai de sarbatori, da ce ii spui omului care a facut un efort financiar, si dupa sarbatori nu stie cum sa traca de perioada fara bani, pina la urmatorul salariu? De oameni ce dau sfaturi nu ducem lipsa, de o lume in care cei de la conducerea tarii sa ii intereseze in special cum sa o ducem cu toti bine si sa avem joburi bine platite, ducem lipsa acuta.

  5. renunta la fumat si vei deveni bogat! cand eram copil zaharul era de trei ori mai scump 9 lei/kg, uleiul 11 lei/l, oul 2,5 lei, untul 8 lei 200 g si bunica avea o pensie de 500 de lei de vaduva de razboi. Carnea de porc cu sorici slanina si os costa 25 lei/kg, azi ceafa fara os este 24,99 lei, iar in piata si 20 de lei, asa ca nu ma impresionezi cu vaitele tale…Craciunul nu ”pica din cer” el este la aprox. 9 luni dupa Paste, asa ca se pot aduna cativa lei…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.