ICR din Budapesta, în parteneriat cu “Muzeul Comerţului şi al Industriei Turistice” şi “Enoteca de Savoya”, prin Fundaţia „Herczeg” din Timişoara, deschide la Budapesta expoziţiile “Barrique Art: De Gustibus”, în 7 şi 8 august.
“Barrique Art: De Gustibus” face parte din programul cadru al ICR Budapesta pe anul 2012, “Spiritul unui Oraş. Timişoara”, şi este compusă din 22 de instalaţii de butoaie, folosite cândva pentru stocarea vinurilor şi refolosite astăzi de artişti pentru a le da o viaţă nouă şi inedită.
Evenimentul va oferi o dublă surpriză publicului invitat în 7 august, de la ora 19.00, la sediul ICR Budapesta, pentru a vedea 14 dintre fabuloasele butoaie transformate de artiştii români în obiecte de artă, precum şi să guste vinuri din zona Banatului, de la Petrovaselo. În 8 august 2012, la ora 18.00, expoziţia cu alte 8 butoaie-obiect şi lucrări de artă va fi vernisată la sediul “Muzeului Comerţului şi al Industriei Turistice”, urmată de o degustare de vinuri ungureşti.
Expoziţiile vor fi vernisate de Prof. Dr. Marcel Tolcea, directorul Muzeului de Artă din Timişoara. Vor fi prezenţi la Budapesta Andrei Herczeg, iniţiatorul proiectului, şi artiştii Cristian Sida, Ştefan Călărăşanu şi Robert Köteles.
Proiectul a fost iniţiat de iubitorul de artă Andrei Herczeg şi de soţia sa, Delia Herczeg, proprietarii “Enotecii de Savoya” şi ai Fundaţiei “Herczeg” din Timişoara, care s-au hotărât să trimită unui grup select de artişti din România şi de peste hotare 22 de butoaie de stejar pentru a fi transformate în obiecte de artă. Totodată, alţi artişti au creat special opere de artă plastică – pictură, desen, grafică – pentru a fi expuse în expoziţia butoaielor. Printre expozanţi se numără artişti ca Romul Nuţiu, Maxim Dumitras, Gheorghe Zărnescu, Aurel Vlad, Ştefan Pelmuş, Levente Csatlos, Iosif Tasi, Călin Beloescu, Adriana Lucaciu, Daniela Constantin, Tila Vica Adorian, Suzana Fîntînariu, Doina Mihăilescu, Constantin Răducan, Sorin Nicodim, Ioan Nemţoi, Liviu Suhar şi alţii. Li s-au alăturat şi 6 artişti din străinătate: Nedim Hadziahmetovic Maffa din Serbia, Varol Topac şi Sema Topac din Turcia, Gopal Dagnogo din Franţa, Beata Rostas din Ungaria şi Carole Turner din SUA.
Pentru a marca 20 de ani de activitate culturală în Ungaria, ICR va oferi publicului fidel obiecte promoţionale.
Expoziţia va fi deschisă până în 14 septembrie, după care va fi itinerată la Filiala din Seghedin a ICR Budapesta, unde va fi vernisată în cooperare cu Institutul Francez şi cu Institutul Italian, o bună ocazie de a degusta vinuri româneşti, franţuzeşti şi italiene.