Băsescoiu

Intervenţia libidinoasă a lui Ion Cristoiu în favoarea ideii că lui Traian Băsescu i s-ar pregăti o înaltă funcţie internaţională, numai bună să îl ferească de binemeritatele procese penale care îl aşteaptă după pierderea „superimunităţii prezidenţiale” era de aşteptat. Acest personaj de presă, venit din structurile tovărăşeşti ale Scânteii Tineretului, inventatorul genului mediatic „găina care naşte pui vii”, a stârnit multe valuri în România, la vremea sa. Într-atât de multe încât, cu nişte ani în urmă, regretatul critic literar, redactor al Europei Libere şi apoi al Radio France International, Mircea Iorgulescu, remarca iritat, la coborârea din avion pe aeroportul Otopeni: „Nu mai pot, de la Paris, în avion şi apoi aici, auzind ce discută românii, ţara asta nu pare să aibă decât o singură preocupare: că s-a tuns Cristoiu!”. Faptul se petrecea în ziua crucială pentru destinul patriei în care rotofeiul ziarist îşi scurtase pletele, adoptând un nou „look”. Iar agitaţia de atunci ne face să credem că şi azi, după atâta vreme, omul mai poate stârni, din păcate, încrederea unor necopţi.

Pe scurt, Cristoiu spune că Traian Băsescu ar fi făcut vizite excepţionale în Israel, Germania şi Turcia, jucând un rol la vârf în „crizele pe care trebuie să le gestioneze occidentul. Kiev, Orientul Apropiat”. Această fabulaţie, motivează „maestrul”, se bazează pe ideea că „Traian Băsescu se bucură de încrederea deplină a partenerilor occidentali nu atât ca preşedinte, cât mai ales ca pion al acestora în războiul cu Moscova”. Aferim! Mai întâi că Traian Băsescu, un rusofob primitiv, cu manierele unui marinar oarecare, care recunoaşte singur că habar nu are ce e aia diplomaţie, numai de „încrederea” marilor puteri nu se bucură, într-o sarcină ce presupune delicateţe şi pregătire politică solidă, ştiinţa dialogului, a negocierii şi medierii. Nota bene: crizele amintite, reale, nu cad în sarcina „gestionării” occidentului, după nicio normă a dreptului internaţional ori a bunului simţ, ci în sarcina popoarelor ţărilor afectate şi a liderilor lor! Poate că din această cauză occidentul a declarat „război” Moscovei, care cere constant respectarea normelor internaţionale. Mai apoi, Cristoiu, pus pe linguşeală, scapă porumbelul şi recunoaşte, de unul singur şi nesilit de nimeni, adevărul: Băsescu e un biet pion pe eşichier. Nici măcar un nebun, ca să zicem aşa, într-un joc în care ruşii sunt consideraţi pe bună dreptate mari maeştri. Ori pionii, după cum am mai remarcat în această pagină, se sacrifică cel mai uşor. Asta trebuia să ştie şi Ion Cristoiu, „expertul” în tot ce mişcă ori nu mai mişcă, înainte de a încerca să impună aiuritor importanţa închipuită a celui pe care îl slujeşte.

Pare mult mai importantă concluzia ce poată fi trasă din omagiul băsescian al lui Ion Cristoiu la adresa celor „care trăncănesc ce o să-i facă şi o să-i dreagă ei lui Traian Băsescu după decembrie 2014” . Aceşti „trăncănitori” politici, care nu şi-au respectat o mulţime de promisiuni electorale, trebuie să se ţină de cuvânt măcar în ceea ce îl priveşte pe omul care a nenorocit ţara timp de 10 ani. Nu din răzbunare, ci pentru a da cetăţenilor României sentimentul că în statul lor există justiţie independentă, reală, egală pentru toţi. Pentru a le reda românilor puţină demnitate. Cu alte cuvinte, USL are prilejul istoric de a demonstra că în spatele politicianismului ieftin ce dezamăgeşte şi dezgustă majoritatea alegătorilor se poate afla şi altceva: dreptate. Va fi o bătălie cumplită, după cum o demonstrează evenimentele de după accidentul aviatic din Apuseni, care ne-au oferit pe neaşteptate imaginea luptei acerbe ce s-a declanşat deja între serviciile de informaţii, sau anumite aripi ale acestora. Când Victor Ponta a pus dramatic problema alegerii între generalul STS Marcel Opriş şi secretarul de stat Raed Arafat, ne-am dat seama că la vârful serviciilor secrete apele se agită serios. Opriş, alături de generalii Coldea şi Predoiu, de la SRI şi SIE, constituie, alături de şefii SPP, nucleul dur al sprijinului puterii personale a lui Băsescu. Ori, Raed Arafat, palestinian din Nablus ajuns în România la 16 ani, a fost cu certitudine luat în evidenţă şi foarte probabil recrutat de vechea securitate. Faptul că în 1990 acesta a vrut să plece definitiv în Franţa, dar structurile speciale de la Paris i-au refuzat cererea, nu face decât să sprijine această ipoteză. În plus, cariera unui cetăţean român atât de „proaspăt” cum e Arafat nu putea ajunge pe culmile de azi fără un sprijin ocult, într-o ţară în care meritocraţia e pentru naivi, iar dosarele strict secrete pentru cei care decid funcţiile în stat. Dacă Ponta, care nu e nici el străin de anume structuri, îl sprijină atât de deschis pe Arafat, convenabil ca imagine în ochii electoratului, nu o face fără ca palestinianul să fie sprijinit şi „din spate”, de cei care nu mai cred în steaua lui Băsescu. Iată de ce va fi deosebit de interesant de văzut ce se va întâmpla cu acesta după ridicarea imunităţii. Pentru că dacă scapă în vreun post călduţ în străinătate, înseamnă că România chiar nu mai are nici un atribut de suveranitate, nemaifiind aptă să ia singură decizii, fie ele şi ale serviciilor secrete care o conduc de facto de atâţia ani.

Am remarcat de multă vreme manipulările grosolane, prin intermediul mass-media şi corifeilor ei, practicate de cercuri de interese autohtone ori alogene. În fapt, presa suferă de acelaşi sindrom cu cel al scenei politice: instalarea la vârf a slugilor preaplecate. La fel cum a fost uns Băsescu în funcţie, şi în rândul „formatorilor de opinie” apar astfel de personaje, numai bune de utilizat, epuizat şi aruncat la coş. Iată că, la sfârşit de carieră, Ion Cristoiu, preluând schiţele lui Emil Hurezeanu, inventează încă ceva: Băsescoiul de presă”.

Cristian Ulea, Radio Vocea Rusiei 

Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele.