Pe 8 septembrie 2009, de Sfânta Maria, pe scena Festivalului Rromilor de la Costeşti, Sandu Anghel îi punea o monedă de aur la gât Mariei Băsescu, iar soţul acesteia, preşedintele României, îi strângea mâna în semn de mulţumire celui poreclit Bercea Mondial. Doamna Băsescu fusese târâtă acolo de soţul ei, care se afla în campania electorală pentru obţinerea unui nou mandat de preşedinte jucător şi reformator. Traian Băsescu li s-a adresat celor aproximativ 5.000 de rromi îndemnându-i să-şi dea copiii la şcoală şi spunându-le că ştie că parte dintre ei o duc greu. În schimb, cel mai informat om din România nu a avut nicio reacţie la vederea maşinilor de lux cu care şefii rromilor veniseră la petrecere şi care puteau fi furate ori cumpărate cu banii obţinuţi din evaziune fiscală sau din alte activităţi ilegale.
În cei 10 ani în care a fost preşedintele României, Traian Băsescu a ameninţat cu dezvăluiri stânjenitoare, cu dosare şi cu puşcăria. Fără să ţină cont că este la pupitrul Palatului Cotroceni, într-o emisiune televizată ori la un simpozion cu participare internaţională, domnul Băsescu s-a comportat ca un interlop. E lesne de presupus care a fost în toţi aceşti ani comportamentul fratelui lui Mircea Băsescu în spatele uşilor închise şi în faţa supuşilor săi din diferite instituţii ale statului de drepţi.
În ţara condusă de Traian Băsescu, Gruia Stoica, care în prezent se află în arest la domiciliu, a vrut să devină proprietar al CFR Marfă, una dintre cele mai valoroase companii din România. Acest individ din Toflea, localitatea gălăţeană cunoscută pentru multele palate cu turnuleţe, a făcut o avere uriaşă din fier vechi şi din afaceri dubioase cu statul condus de mult prea informatul Traian Băsescu.
La preluarea mandatului de preşedinte al României, Traian Băsescu a promis că va construi axa Bucureşti – Londra – Washington, o axă menită să aducă liniştea Ţării şi bunăstarea poporului.
Până la urmă, Traian Băsescu nu a fost în stare să facă decât axa Costeşti – Bucureşti – Toflea, care, de fapt, nu este o axă, ci un triunghi. Triunghiul morţii bunului-simţ şi a speranţei într-o ţară cât de cât normală la cap.
