Băsescu primește „cetățenia Republicii Moldova” de la Maia Sandu

„De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru. Vă așteptăm acasă!”, a scris Maia Sandu pe Facebook.

De Radu Eremia - Redactor-șef adjunct
Băsescu primește „cetățenia Republicii Moldova” de la Maia Sandu

Maia Sandu și Traian Băsescu FOTO facebook Maia Sandu

„De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru. Vă așteptăm acasă!”, a scris Maia Sandu pe Facebook.

Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a anunțat, marți, că fostul șef de stat al României, Traian Băsescu, primește cetățenia țării vecine.

UPDATE: Fostul președinte Traian Băsescu a postat o reacție după ce a primit înapoi cetățenia Republicii Moldovei de la șefa statului vecin, Maia Sandu.

„Prin Decretul Nr.629-X, din data de 26.05.2026, Președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, mi-a acordat cetățenia Republicii Moldova.

Vă mulțumesc Doamnă Preşedinte Maia Sandu şi vă asigur că rămân devotat cauzei integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi în egală măsură cauzei reunificării ţării şi a poporului roman.

Cu recunoştinţă şi deosebit respect,

Traian Băsescu”, a scris fostul șef al statului pe Facebook.

Maia Sandu: Domnule Băsescu, de azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru

Știrea inițială: „Domnul Președinte Băsescu a susținut cetățenii Republicii Moldova cu toată puterea și necondiționat, indiferent de guvernări. Pentru că domnul Băsescu știe câtă luptă s-a dus pe acest pământ pentru a ne păstra identitatea, limba română și pentru a ne rupe de trecutul sovietic ca să mergem înainte – spre un viitor european”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

„Domnul Băsescu este respectat și așteptat ca un frate aici, în Republica Moldova. În numele cetățenilor noștri, îi mulțumesc pentru că a contribuit la corectarea unei nedreptăți istorice și a facilitat redobândirea cetățeniei române, a promovat acordarea burselor pentru tinerii noștri și a oferit neîncetat sprijin Republicii Moldova. Mă bucur că am reușit, la rândul nostru, să corectăm o nedreptate făcută domnului Băsescu și am onoarea să-i acordăm cetățenia Republicii Moldova”, a completat lidera de la Chișinău.

„Domnule Băsescu, de azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru. Vă așteptăm acasă!”, a mai afirmat Maia Sandu.

Dodon l-a lăsat fără cetățenie

Traian Băsescu a mai avut cetățenia moldoveană în trecut, dar în ianuarie 2017 Igor Dodon a semnat decretul de retragere a cetățeniei.Maia Sandu, lidera PAS la acea vreme și adversara lui Igor Dodon în turul al alegerilor prezidențiale, afirmă că decretul de retragere a cetățeniei lui Traian Băsescu, la fel cu schimbarea limbii din română în „moldovenească” pe site-ul președinției și scoaterea drapelului UE, are drept scop crearea unor „teme false” de discuții.

„Cum se mențin hoții la putere (o rețetă simplă): fraudezi alegerile, aduci la putere un Președinte de carton, distrugi sistemul de justiție numind corupți în funcții, mimezi o relație de opoziție între guvernare și instituția prezidențială, îți subordonezi majoritatea canalelor media și manipulezi societatea cu teme false și probleme inventate.

Steagul UE, limba de pe site-ul Președinției, cetățenia fostului Președinte al României – astea constituie prioritățile lui Dodon și de astfel de subiecte „urgente” va fi preocupat în următorii ani. Desigur, depinde ce indicații va primi. Dragi cetățeni, problemele noastre reale nu au nicio importanță pentru Dodon”, a scris Sandu, potrivit Ziarul de Gardă.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Legile sunt prost facute pt. ca permit aceste formalitati chiar daca nu ai nimic legat din punct de vedere al familiei ,cu tara pt. care vrei sa iti iei o alta cetatenie.

  2. Acum e momentul sa i se retraga repede cetatenia romana, si sa fie lasat sa intre in spatiul EU doar daca are viza si pasaport valabil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.