Preşedintele Traian Băsescu l-a primit sâmbătă, la Palatul Cotroceni, pe Prinţul Charles de Wales, moştenitorul tronului Marii Britanii, întâlnirea având loc fără prezența presei.
Administraţiei Prezidenţiale a transmis un comunicat potrivit căruia în cadrul întâlnirii Băsescu i-a mulţumit Prinţului Charles pentru „vizită şi pentru prietenia pe care a arătat-o, în toţi aceşti ani, României şi poporului român”, iar Prinţul de Wales „a ținut să aprecieze căldura cu care îl primește, de fiecare dată, poporul român”
„În cadrul întrevederii s-a discutat și despre importanța acordată de domnul președinte Traian Băsescu pe durata mandatelor sale combaterii corupției şi consolidării statului de drept”, se mai afirmă în comunicatul Administrației Prezidențiale.