Băsescu umblă cu intervenţia vopsită

Preşedintele României, Traian Băsescu, şi-a dus poporul cu preşul atunci când a anunţat la B 1 tv, în aprilie acest an, că va interveni pe lângă premierul Emil Boc pentru ca aeronavele oficiale ale statului român să nu mai fie pilotate de aviatori închiraţi de la o SRL. Cotidianul.ro dezvăluia, cu doar câteva zile înainte acelei apariţii televizate a lui Traian Băsescu, faptul că avioanele oficiale destinate înalţilor demnitari ai statului român sunt pilotate de aviatori de la o SRL al cărei acţionar majoritar este o altă SRL cu preocupări stricte în domeniile construcţii-imobiliare. La începutul acestei luni s-a dovedit cu asupra de măsură cât de mult a intervenit Excelenţa Sa Domnul Preşedinte al României pentru reglementarea jenantei situaţii: ROMAVIA, compania care operează avioanele oficiale ale statului român a deschis procedurile de licitaţie pentru închirirerea unor aviatori pentru pilotarea aparatelor de zbor amintite. Aberanta situaţie este generată de neavenita ordonanţă Boc de interzicere a cumului pensiei cu salariul, situaţie în care se găseşte o bună parte din personalul navigant al ROMAVIA.

100.000 de euro, după cum se arată în sistemul SEAT, sunt oferiţi de ROMAVIA pentru plata serviciilor de pilotaj ale celui de-al doile avion, ca mărime, din flota acestei companii de stat aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naţionale. Banii cheltuiţi de ROMAVIA reprezintă nu mai puţin de 100.000 de salarii minime bugetare de după hăcuirile dictate de Traian Băsescu şi executate întocmai şi la timp de Emil Boc.

Preşedintele României, Traian Băsescu,  părea să ţină cont, în luna aprilie  de dezvăluirile din cotidianul.ro. Publicaţia noastră dezvăluia în luna martie a acestui an, că piloţii avionului prezidenţial au devenit brusc angajaţii de la SRL, după isteaţa „ordonanţă Boc”. Cea care le interzicea cumulul pensiei cu salariul angajaţilor din sectorul de stat. La „Naşul”, de la B 1 TV, şeful statului român se arăta convins de semnalările cotidianul.ro, spunând: ”Mi se pare în neregulă pentru aeronava prezidenţială să închiriezi piloţi de la un SRL”.

Preşedintele României a vorbit public, pentru prima oară, despre faptul că este “zburat” de piloţii angajaţi ai unui SRL al cărui acţionar majoritar e un alt SRL, cu activitate în domeniul imobiliarelor. Anterior, şi Academia Caţavencu scria despre ciudata procedură, jurnaliştii de la foaia de „moravuri grele” citându-l pe directorul ROMAVIA care spunea că apelarea la închirirea piloţilor pensionari trimişi acasă de această companie ca urmare a Ordonanţei Boc, va creşte costurile de oprerare cu 220 la sută. 

“Voi face o intervenţie la premierul Boc. Doi din cei trei piloţi ai aeronavei nu mai sunt salariaţi ai ROMAVIA pentru că intrau sub incidenţa legii salarizării unice.  Cei doi piloţi care au peste 60 de ani au plecat la un SRL, iar ROMAVIA îi închiriază atunci când vreau să zbor. Mi se pare în neregulă pentru aeronava prezidenţială să închiriezi piloţi de la un SRL”, a spus şeful statului român la B1 tv.

Cotidianul.ro a solicitat în scris, în mod explicit şi oficial, Administraţiei Prezidenţiale să comunice dacă Traian Băsesc u mai consideră sau nu „în neregulă” faptul că este zburat de piloţi de la o SRL de imobiliare cu rădăcini în Cipru şi dacă a făcut acea „intervenţie” pe lângă premierul Emil Boc. În nota caracetristică a Cotrocenilor, nici un răspuns.

De remarcat este şi faptul că în baza documentelor oficiale aflate în posesia cotidianul.ro, avionul lui Traian Băsescu ar putea fi pilotat şi de aviatori de la o companie de specialitate din străinătate.

Şi intervenţia pe lângă Emil Boc face parte din aceeaşi categorie  tipică pentru încă garantul constituţional al statului român: „îmi dau demisia în cinci minute”, „pensiile nu vor fi tăiate”, „salariile nu vor fi reduse”, „TVA-ul nu va creşte”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Oprea 843 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.