Bătaia cu flori

Guvernul Orban, impetuos, cu fotografia și prezența fizică a președintelui în dreapta sa, continuă pe căi excepționale politica ultimilor 30 de ani. Promisiunile de relaxare privind aparatul de stat, ajuns o veritabilă ciumă numerică, la fel cele privind pensiile speciale, au luat un repaos nejustificat. Presupusa presiune declanșată de statul paralel se lasă întrevăzută, în condițiile în care Guvernul Orban ar putea fi direcționat de acesta. Oricum ar sta lucrurile, cu certitudine nu se mai poate continua prin angajarea unor credite externe în susținerea pensiilor speciale și a legislației aferente.

Agățându-se de atacarea acestei situații prejudiciate nu numai pentru inechitate sau legalitate, guvernul actual se arată mai nociv chiar decât presupuși săi adversari. Căderea investițiilor pe mâna grupurilor infracționale care au ocupat instituțiile a dus la drenarea bugetului exclusiv către acestea. Orice moțiune de cenzură ar depune opozantul PSD, aceasta nu poate eluda chestiunile punctuale ale situației din societatea românească. Guvernul Orban pare tot mai dispus a face pace față de angajamentele care l-au menținut până acum într-o oarecare credibilitate.

Ideea că schimbarea de guvern a avut loc printr-o simplă propagandă, activând aceleași scheme nefaste, devine tot mai reală. Politica unor simple bătăi cu flori, vine să recontureze nu doar aspectele crizei endemice. Statul român se vede anihilat de reaua-credință a unor persoane care aflate în situația de a decide, optează pentru soluția de avarie prin care se deconspiră modul de operare generalizat.

Cu alte cuvinte, clasa politică actuală este captivă propriilor vinovații din care nu mai poate ieși decât prin demitere.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Ioan Vieru 1335 Articole
Author

1 Comentariu

  1. maurul si-a facut datoria maurul poate sa moara. acest guvern care avea sarcina sa anuleze efectele OG 114, respectiv sa despovareze transnationalele si-a facut datoria deci…. , „ramane cum am stabilit”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.