Imaginile cu președintele Nicușor Dan și președinta Maia Sandu în avionul care-i ducea spre Summitul Comunității Politice Europene, la Erevan, pe 3 mai, au dus la speculații privind reunificarea României cu Republica Moldova. Cu puțin înainte, Maia Sandu a sugerat, într-un interviu pentru Le Monde, că ideea reunificării ar duce la accelerarea procesului de aderare la UE. Tot atunci, ea a spus că ia în considerare posibilitatea aderării fără regiunea separatistă transnistreană. Orizontul pentru acest obiectiv este anul 2030.
Premierul moldovean evită tema unirii: „Mandatul oamenilor este aderarea la UE”
Pe 25 mai, Berliner Zeitung a publicat un articol amplu despre parcursul Republicii Moldova către UE și despre speculațiile privind reunificarea. Prim-ministrul moldovean Alexandru Munteanu a fost prudent atunci când a fost întrebat despre reunificare. El a subliniat că România este țara de care Republica Moldova este cea mai apropiată din punct de vedere cultural și istoric. Au fost cândva aceeași țară. Fie te regăsești în cadrul UE, fie, dacă majoritatea populației din ambele state își dorește acest lucru, vei merge pe calea unificării. Însă, în acest moment, acest subiect nu este în discuție. Mandatul primit de la oameni este altul – aderarea la UE.
Vetoul Ungariei ține pe loc Chișinăul și Kievul
Guvernul Ungariei este singurul care se opune începerii formale a negocierilor de aderare pe capitole. Odată cu venirea la putere a lui Peter Magyar, cresc șansele ca Republica Moldova să facă acest pas. Dar Ungaria nu este singurul obstacol. Procesul de aderare al Republicii Moldovei la UE este legat de cel al Ucrainei prin așa-numita „abordare de pachet”. Vetoul Ungariei împotriva Kievului blochează și Chișinăul, deși Budapesta sprijină aderarea Moldovei fără condiții prealabile.
Comisia Europeană: ”Moldova este pregătită”
Stefan Meister, șeful Centrului pentru Ordine și Guvernare din cadrul Consiliului German pentru Relații Externe, este optimist. ”Deconectarea va avea loc, deoarece Moldova, datorită dimensiunii sale, poate adera mai repede decât Ucraina – acest lucru este deja discutat între cele două țări”. Odată cu un nou guvern maghiar, blocajul împotriva Ucrainei nu va mai dura, a spus Meister, pentru Berliner Zeitung.
Comisia Europeană susține Republica Moldova. ”Moldova și-a făcut treaba și este pregătită pentru deschiderea formală a tuturor clusterelor de negociere”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei pentru Berliner Zeitung. Decizia aparține acum Consiliului. ”Facem apel la statele membre să avanseze”.
Istoria explică de ce presiunea pentru o cale rapidă spre UE este atât de mare. Aderarea nu mai este doar un obiectiv politic, ci o necesitate pentru viitorul țării, ”o strategie de supraviețuire ca stat democratic”, spunea Maia Sandu, pentru Le Monde. ”Moldova a fost supusă ani de zile unui șantaj constant din partea Rusiei în domeniul politicii energetice”, explică ministrul energiei Dorin Junghietu, într-un interviu pentru Berliner Zeitung. Timp de decenii, țara a primit electricitate din Transnistria susținută de Rusia.
De la 1 ianuarie 2025, curentul din Transnistria a fost eliminat, iar Moldova își procură acum gazul din România și alte țări. Importanța cooperării europene a devenit recent evidentă într-un incident concret. În martie, a avut loc un atac cu drone asupra infrastructurii moldovenești din Ucraina, principala rută de import de energie electrică a țării. Junghietu a contactat imediat Comisia Europeană, a urmat de o reuniune de urgență cu România, Ucraina, Polonia, Slovacia și Ungaria. Curentul electric nu s-a întrerupt. ”Fără această colaborare, am fi avut pene de curent în acea zi”, spune Junghietu.
Moldova mizează pe investiții, tehnologie și internet de mare viteză
Aderarea la UE ar aduce beneficii Moldovei mult dincolo de energie și securitate. Exporturi, turism, investiții străine directe: în ultimii ani, Republica Moldova a devenit mai atractivă. Comisia Europeană a alocat 1,9 miliarde de euro în cadrul planului de creștere. Potrivit Agenției Invest Moldova, țara are acoperire de 98% cu fibră optică și 4G și ocupă locul zece în lume la acces la internet de mare viteza. Acest lucru o face tot mai interesantă pentru companiile de tehnologie și furnizorii de servicii digitale.
Premierul Munteanu atrage atenția asupra Skoda, în Cehia, și Dacia, în România. Companiile din Europa de Vest ar fi investit devreme și ar fi beneficiat pe termen lung de acest lucru. ”Cheia este să intri devreme”, spune el. Republica Moldova ar putea deveni tot mai atractivă pentru companiile germane care caută profesioniști calificați pe o piață în creștere scrie Berliner Zeitung.
2030, un termen este realist
De la începutul războiului, au fost înregistrate peste două milioane de treceri ale frontierei din Ucraina către Moldova. Potrivit UNHCR, în ianuarie 2026 mai erau în țară aproape 140.000 de refugiați ucraineni – semnificativ mai puțini decât la apogeul valului din 2022. În prezent, diaspora se întoarce mai mult acasă, spune premierul Munteanu. Mulți sunt atrași de noile oportunități.
Fie reunificare cu România, fie aderare la UE ca stat independent, direcția este clară, dar forma rămâne încă incertă. Stefan Meister este optimist în privința integrării Moldovei în Uniunea Europeană. ”2030 este realist, dacă UE este cu adevărat pregătită pentru asta. Țara este mică, costurile relativ reduse, are un guvern orientat spre reforme, iar problema Transnistriei este rezolvabilă”.
Moldovenii au găsit soluții la obstacole și lucrează creativ la reînnoirea țării, la revitalizarea tradițiilor și la formarea de comunități. Acum este rândul Uniunii Europene să îi vadă potențialul, încheie Berliner Zeitung.
Madam Maia Sandu mai bine s-ar preocupa de unirea Moldovei cu tara mama ,Romania !
Ca sa ajunga prefect anonim? Azi e presedinte. Daca se uneste isi pierde privilegiile si statutul. Romania nu e federala. Nici daca ar fi SUA mai mult decat guvernator nu ar ajunge. Cati guvernatori din SUA cunosti. Cati presedinti (prim-ministrii) de landuri in Germania sau Elvetia cunosti?
Este ca are toate motivele sa vrea in UE ca presedinte de tara si nu in calitate de guvernator/ministru sub conducerea lui Nicusor sau „bolojeni”?
Da, asa-i !, Maia Sandu cu moldovenii AU JUCAT MEREU LA DOUA CAPETE…
Nu prea miroase la o „reunire” cu Tata-Mama Romania…
fleto–-
Aveti perfecta dreptate ,asta am vazut si noi cu totii pana acum ca madam Maia Sandu se gandeste la pozitia ei si nici prin cap nu ii trece unirea Moldovei cu Romania .Ce nu inteleg eu este motivul pt. ca noi continuam sa speram o unire si le tot dam destule moldovenilor pe moka, in loc sa le dam celor din tara noastra care au si ei destula nevoie .