Preşedintele american Joe Biden a explicat miercuri că a renunţat să candideze pentru un al doilea mandat deoarece trebuie să „unească” Partidul Democrat înainte de alegerile prezidenţiale prevăzute să aibă loc în noiembrie, relatează AFP.
„În ultimele săptămâni mi-a devenit clar că trebuie să-mi unesc partidul în această acţiune crucială”, a spus el într-un discurs solemn rostit miercuri seara, adăugând că a venit timpul „pentru voci noi (…) voci mai tinere”.
Biden mai spune în discursul său solemn adresat naţiunii că s-a retras în numele „apărării democraţiei”.
„Apărarea democraţiei este mai importantă decât orice titlu”, spune preşedintele SUA, potrivit unor extrase din discursul său publicate pe platforma X de un purtător de cuvânt al Casei Albe, Andrew Bates.
„Am decis că cel mai bun mod de a merge mai departe este să predau torţa unei noi generaţii. Acesta este cel mai bun mod de a ne unifica naţiunea”, a menţionat el.
Joe Biden a apreciat că America este „mai puternică” decât „orice tiran” în discursul rostit pentru a explica refuzul său de a-l confrunta pe Donald Trump pentru un al doilea mandat la Casa Albă.
„America este o idee, o idee mai puternică decât orice armată, mai vastă decât orice ocean, mai puternică decât orice dictator sau tiran”, a insistat preşedintele democrat, care s-a retras oficial duminică, după ce a susţinut o dezbatere dezastruoasa la sfârşitul lunii iunie împotriva adversarului său republican. „Este cea mai puternică idee din istoria lumii”, a subliniat el.
Biden a salutat-o pe vicepreşedinta Kamala Harris, favorita democraţilor la alegerile prezidenţiale din noiembrie, numind-o o femeie „cu experienţă şi puternică”.
„Este experimentată, este puternică, este competentă. Ea a fost un partener incredibil pentru mine, un lider pentru ţara noastră. Acum depinde de voi, poporul american, să alegeţi”, a afirmat preşedintele democrat.
La câteva minute după încheierea discursului lui Biden, Donald Trump a reacţionat pe reţeaua sa Truth Social.
„Discursul sucitului Joe Biden din Biroul Oval a fost abia inteligibil şi atât de prost”, a exclamat el.
El a adăugat: „Escrocul Joe Biden şi mincinoasa Kamala Harris sunt o ruşine pentru America. Nu a existat niciodată un moment ca acesta!”.
Potrivit lui Donald Trump, Kamala Harris este o „nebună radicală de stânga” care „ne va distruge ţara”, a declarat miliardarul în vârstă de 78 de ani.
„Ea vrea avorturi în lunile a opta şi a noua de sarcină, până la naştere şi chiar după naştere, executarea copiilor”, a spus el în mod fals.
VIDEO Biden
Aglaia … Pelosi ?
NU !
(Alta ! Iti dai seama cate SUTE de miliarde privat-investite, se pierd in Urkania daca … Russia ia ODESSA ?)
L-a cautat cumva tanti Aglaia pe acasa?
Unde ai dreptate nu te contrazic !
Poate vezi si tu ca nu-s arogant !
E 100% correct ce zici = n-am nimic de contra-comentatat la asta, eventual la altele, daca le vad cetzos, pe care pe zici ! 🙂
„LAPTOPUL INS IAD” a fost insa o „jemekrie” care TACUTA de servici, l-a ajutat electoral pe BIDEN, prin omitere 😉 !
Daca era moral si legal pre-anuntat alegerilor din 2020, BIDEN n-avea sansa de-a fi ales precum a avuto prin
scrisoarea semnata de cei 51 sin serviciile USA cum ca LAPTOPUL nu e real (desi era si ei stiua ca era) 🙁 !
Se pare ca de data asta au organizat si un ATENTAT pentru JOE 🙁 !
NASOL e c-au fost supraveghiati de o bisericutza CIA 😉 si acum sunt SHANTAJA´BILOIO democratii (‘i ce stiu eu subteran!)
1000% de data asta re-castiga mishteaux ca-n 2016 pentru Trumpy !
(in 2020 mishteaux a fost suparat din cauza „evenimentului din Minneapolis” pe TRUMP asa ca fost NEUTRU !) etc.
Atentie la august-cutremur-California ! (avertismentul e de teapa „investitorii galbeni” :|)
IQ=?
@14:47 Nu este si nu va fi nici o parnaie este pur hollywood…in plus la varsta lor glumesti…
ma refer la „testul cu hartia turnesol” relativ la declaratia parlamentului israelului de acum o saptamana cand vota o rezolutie impotriva
crearii unui stat palestinian…amandoi n-au avut nici o reactie la acest litmus test moshule.
Nu e asa ! e cu spunea batranul iudeu MARX … DIALECTICA !
Sti de ce …pentru ca daca ar fi fetele unei aceeasi monede NU S-AR BAGA RECIPROC IN PARNAIE ! 😉
Mishteaux mai glumeste insa chiar are IQ-ul ala ! 🙂
( e mult de zis insa am un drum cateva ore …)
@Doru Popescu 😀
Sti cu ce poate mishteaux DEMONSTRA ca subteran republicanii au deja batut palma cu democratii pentru a-l pune pe TRUMP POTUS ?
😮
Pentru ca nu se mai aude de cei 3-tragatori diferit-distincti, demonstrati STIINTIFIC-FIZIC
AUDIOFONIC de „Catalin Grigoras” 🙂 🙂 🙂
Chiar si CNN spunea in 14 iulie ca … etc.
IMEDIAT ce BIDEN a renuntat la presedentie (desi-l voia pe DUMNEZEU ca sa renunte ! si l-a primit !)
„narativul” 😐 s-a schimbat:
– chiar SPERJURII din SERVICII in fata CONGRESS-ului recent, minteau ! Sefa SS a demisionat pentru ca era in TRGUL subteran ! 🙂
PS: Tine minte … mishteaux va spune doar 1/1000 din ce stie ! 🙁 🙁 🙁 (n-ati putea duce mai mult !)
IQ=?
(ce-i acum cu narativul KAMALA si „lovitura de palat la BIDEN” e pur teatru politic !) 😀 PE NUNE ! 😐
SUBTERAN democrati-s SHANTAJABILI si au DEJA acceptat targul ! TRUMP=POTUS (mishteaux a castigat PATIUL cu CIA-Frankfurt 🙂 !
(asta se va vedea clar in AUGUST: Tine mine asta !)
RADEM, GLUMIM insa sa mai lasam si de-un picior de POD comentaristic-logic la care ne vom intoarce 😉 demonstrativ veseli candva !
Biden si Trump sunt cele doua fete ale monedei democratice poleita cu aur deja sters. Successuri!
„gelu spune:
25 IUL. 2024 LA 13:17
Ha, ha, ha! Te bagi in vorba ca sa-ti dai seama si tu ca existi.”
ATAT mi-a mai ramas @gelu ! 🙂
Rusia a fost o entitate statala suverana a vikingilor VAREGI inca de pe la anii 862 AD (intemeiata de varegul Rurik si avand capitala la Novgorod). Rusia Kieveana a reprezentat teritoriul cucerit de la slavii de est inca de pe la anii 883 AD (de catre varegul Oleg). Rusia (inclusiv Rusia Kieveana) a fost crestinata in 988 AD (de catre varegul rus Vladimir).
Numele „Ucraina” provine din termenul ukraina din slava veche răsăriteană, termen ce înseamnă „la margine”, „teritoriu de graniță” sau „în teren”. Este derivat din u („lângă”) și substantivul slav krai („regat, ținut”). Teritoriul și-a primit acest nume fiindcă în momentul invaziei tătare din secolul al XIII-lea se afla în zona de frontieră a Rusiei medievale.
Inca o data … ‘ukraina’ inseamna MAIDANUL dintre STATE. Deci un maidan care nu poate fi suveran … ci doar un taram al nimanui.
Ha, ha, ha! Te bagi in vorba ca sa-ti dai seama si tu ca existi.
Este un trucaj cu Biden mixat cu ajutorul AI. Mariti la maximul imaginea si urmariti zona gurii si veti observa destule neclaritati. Efectiv suprafete mici din imgine se distorsioneaza sau dispar pentru o clipa. Biden ori este bolnav ori este chiar e mort.
Eu cred ca esti arogant pe motivul ca prea le ghicesti ! Altceva decat strania ta, intamplatoare-GHICELA nu vad la tine ! 😐
Ce-ti reuseste tie si unor intregi servicii nu, NU E MOTIV DE AROGANTA !
Fi mai umil, omule ! 🙁 -> (Fa pe prostul !👌)
❤️
inca 2-oi kilometri ierarhic in sus si ajungi la genunchiul broastei, lui mishteaux !
PUP !
Tine-o tot asa, fi harnic invatzacios, acum un an aveai 2 Km si un centimentru ! AVANSEZI si te destepti ! PUP ! 🙂
Kamala se va sparge ca un balon de sapun, Obama o va impinge-n in fata pe Michelle in cursa pentru Cocina Alba. Nu inainte ca Hilary sa mai incerce incaodata sa se bage si ea in seama in aceasta chestie.
Daca voia sa-si uneasca natiunea divizata putea s-o faca acum patru ani.Sunt ridicoli americanii cu reinventarea Covid in orice moment.Inainte de D-zeu,asa cum pretindea,Covidul l-a oprit pe Biden din cursa prezidentiala, descoperind el insusi odata cu tratamentul anticovid o natiune dezmembrata a carui unic liant este o fosta procuroare.Se vede ca mosul are mintea confuza din moment ce nici macar nu mai conteaza ce a spus cu o saptamana inainte”””Numai D=zeu ma poate opri””.Iata ca „”D-zeu”” l-a ascultat iar el a inteles mesajul.D-zeul evreilor sau al crestinilor?Se tine inca de cioace mosul dar si Partidul Democrat il acompaniaza.
(ce vi se spune cu „lovitura de palat” e o nascocire 😀 ! DEMOCRATII sunt de-acum SHANTAJABILI pentru ca REPUBLICANII au datele !)
Uite (pe mintea ta 🙁 ) …
– religiosii intrepreteaza altfel aceleasi date EXPERIMENTAL-SENZORIALE despre lume decat o fac ateistii !
Nu doar atat … in sistemele lor dialectic antagoniste, fiecare interpretare e PUR-LOGICA si coherenta in sistemul interpretativ propriu !
PROPAGANDA ca arta … nu contrazice DATELE ci construiste subliminal uman, PE UN ANUMIT IQ, un sistem interpretativ COHERENT in care „incepe sa „explice” SA CAONVINGA 😛 … etc.
(mi-e lene, ca pe marginea fiecarui „pueril” comentar sa dizertez zile-ntregi !
TE DUCE BYBYLIKA ?
GENIILE gandesc altfel !
„Scenarii spune:
25 IUL. 2024 LA 11:23
Orice ,numai ADEVARUL,NU!!!Evidenta nu conteaza pt.idi.”
Iti spun un secret vazut USOR, doar de genii !
Adevarul nu depinde de „datele evidente” cat depinde de „ideologia” prin care sunt ele INTERPRETATE ! (pe asta se bazeaza stiintific PROPAGANDA MASSELOR) 😎
Pe acelasi set de date 😐 poti, ca mare maestru informational, construi mereu mai mult decat o teorie INTERPRETATIVA !
In USA e ceva murdar in cazul ATENTATULUI si … democratii au fost prinsi cu pantalonii-n vine = BIDEN SHANTAJABIL e OUT si MISHTEAUX castiga pariul pe TRUMP ! 😐 🙁 (tot plictisit e si dupa pariu ! 🙁 )
IQ=?
Vrei adevarul ? [PS: Canxedierile si retragerea din cauza lui Dumnezeu a lui Biden sunt reale , implicarea discreta a lui Kagan la fel !]
Dollarul se duce buuH si „NINGE PE FED!”
/asta o spun testele de stress secretizate/
IQ=?
Biden din 2024 este Yeltsin din Rusia din 1999 : amândoi au fost siliți să abandoneze din cauza unor grave probleme de sănătate ( alcoolismul și boală cardiacă în cazul lui Yeltsin), fiind împinși să facă acest pas de familie și/sau anturajul politic. Diferența constă în faptul că democrații americani nu au pe cineva de talia lui Putin pentru a-l înlocui cu succes pe Biden. Avantaj Trump 😊
Orice ,numai ADEVARUL,NU!!!Evidenta nu conteaza pt.idi.
GENIULE… dupa cum se dezvolta propaganda nu pot decat sa cred (prin PRE-aluziile tale) ca tu le scri „astora” scriptul 😮 ! PE BUNE !
(„TATA LOR” asta insemana ? Tu le faci „povestile” ? GRATIS ? 😀 )
BRAVO … un geniu mioritic la curtea imperiala … PUP !
IQ~155 !
(altfel sincer ” nu-mi poti imagina cum le straniu ANTE-nimeresti ! „valoarea ta in dimante” esti ! Pacat ca esti plictisit ! )
ACUM crezi in … mishteaux 😀 !
Sau o lasi pe … august in kalifornia ?
AUD ?
[PS: DA! Detaliile le gaseti uneori dosite-n te-miri ce fitzuici provinciale din provincie ! GENIILE n-au o geografie a lor !]
Are mishteaux sau nu
IQ-ul ala ?
Ce va e deja clar e ca UMORUL lui nu e unul mediocru ! 🙂
IQ=?
daca-i cum zici 😮
insemna ca ce vedem azi politic in USA äe doar o farsa
(deja „rezolvata” subterna)
GENIULE PROPHETIC(!) sa ne asteptam la surprize
in ANCHETA la TENTATIVA NEREUSITA de omucidere PREMEDITATA a lui
TRUMP ?
???
si totusi
nu va spun mai mult de 1/1000 🙁
„„Dacă Domnul Atotputernic ar coborî şi ar spune Joe, retrage-te din cursă”, m-aş retrage din cursă, dar nu va coborî”, a mai spus preşedintele american.”
ATAT DE SIGURI erau ca „13 iulie” reuseste si chiar reusea 100% daca nu-ntorcea , nicrovibrator, capul TRUMP !
@mishteaux … s-a pogorat 👽 pe pamant de l-a salvat pe TRUMP 😮 ?
TRAIM IN MATRIX ? [intrebarea lui „Joe Rogan” DUPA ce-ai pre-puso tu la un articol al lui MARGA ! 😉 Dar n-ai cu cine !]
Va spun ceva: o singura data , acum , nu mai repet !
TRUMPISTII au dovezi relativ la ATENTAT care pot baga majoritatea democratzilor de varf, la paranie pentru COMPLOT (!)
si face razboi civil” in USA daca nu se ajungea deja -> 🤫
ajunge subteran mascat la o intelegere in care
TRUMPO = POTUS !
TAC si nu mai repet asta ! (urmariti cu „mintea de pe urma” daca mint ! :|)
IQ=?
http://www.cotidianul.ro/testul-lui-biden-in-fata-natiunii-doar-daca-domnul-atotputernic-ar-cobori/
@MISHTEAUX … ceva nu se leaga ! Credeau in 6 iulie ca in 13 iulie DUMNEZEU va voi 🙂 altceva decat s-a-ntamplat ?
cine la salvat LA PROPRIU pe TRUMP atunci ?
MISTRETZULE ! 🙁
PS: Crezi ca „oamenii lui TRUMP” au dovezile cu care pot shantaja 😉 😉 😉 democratii … in privinta inca discretului ATENTAT ? Cam multe demisii in ultima vreme pentru a mai crede paravanul demagog-democrat , cred ca subterna le tzatzaie fundul ! (incodata TRUMP tine DOVEZILE penru AUGUST = CUTREMUR ? Esti STRANIU ! ) ❤️👽😎
AUD ? NASOL cat de alta e lumea reala de cea propagandizat mass-mediatica ! 😀 😀 😀
IQ=?
STITI CE-I STRANIU ?
Exact cu cateva zile de ATENTAT (de parca misterios ante.stia 😉 )
SLEEPY JOE a declarat ca doar DUMNEZEU il mai# poate opri de la o noua PRESEDENTIE ! (va aminiti, acum cateva zile !)
Atat de siguri era CLANUL lui si Kagan 🙁 ca moare TRUMP !
Se para ca DUMNEZEU a zis … „PAS” !
IQ=?
😉
[ceva nu se leaga !] MAGA !
Ha, ha! “Dragă Stolo” dac’ aț’ uitat, cumva…
chiar eram curios:oare de ce s-a retras?Noroc cu media romana ca ne lumineaza
SUA este pe topoganul caderii abisale, inlocuieste un candidat senil inconstient cu o carierista catarata pe favoruri sexuale. Cum e nea Charlica-cu prabusirea imperiilor ? Rusii si-au pus la copt popcorn si se uita la tv, ukranii isi bombardeaza singuri pretinsa lor tara, iar noi vanam resturi de drone cu 2 buc. F16 !!!
i-a revenit memoria
desi fie-sa a uitat:
nu au fost numai dushuri impreuna!
Vorbesti aiurea, cu totul altii l-au convins. Au si ei niste ‘koldea’ in batatura.
Bideul dovedește , o data in plus, ca nu este in stare de nimic serios. MAGOA !
Teoretic Trump trebuie sa castige fara probleme. Femeia este mai nepregatita si decat a fost Obama.
america, ESTE 30% DIN CE A FOST ODATA..!! RESTUL, ESTE PROPAGANDA ,LA CARE ESTE IMBATABILA ! DACA NU CREDETI, MERGETI SI VEDETI , ACELASI LUCRU SI CU canada..!!
Nici cu Trumpică nu mi-e rușine! Trebuie să fi un picuț deraiat ca să spui baliverne de genul:
„Ea vrea avorturi în lunile a opta şi a noua de sarcină, până la naştere şi chiar după naştere, executarea copiilor”.
trădătorii nostru politicieni vor cumpăra armament scump pentru a-l dărui Ucrainei.
Țacanitul rămas în cursă.
Extraordinar! Biden a avut o revelatie! Cu 24 de ore inainte nu renunță nici în ruptul capului. Pana nu au intervenit inclusiv Obama și gașca soroshista, adică STAPANII, maimuțoiul nu se dădea dus nici în ruptul capului. Și, ce sa vezi, a venit „revelatia”! Pleacă instant, ca, precum zice, preda torța! Altfel se întrevede inclusiv parnaie pentru „baietelul” lui cel cu droguri, alcool și mai ales șpăgi sibyrafic de influenta pe la Kiev, prin China și chiar și pe la București. Nasol!