Preşedintele american, Joe Biden, a apreciat, în cursul unei recepţii în California cu donatori ai Partidului Democrat, la care au participat jurnalişti, că omologul său chinez, Xi Jinping, aparţine categoriei „dictatorilor”, scrie AFP.
Referindu-se la un episod recent în care Statele Unite au distrus un balon chinez despre care au spus că spiona teritoriul lor, Joe Biden a afirmat că „motivul pentru care (preşedintele chinez) s-a enervat atât de tare când am doborât acest balon plin cu echipament de spionaj este că nu ştia (că acest dispozitiv) se afla acolo”.
„Este foarte jenant pentru dictatori când nu ştiu ce s-a întâmplat”, a continuat el, adăugând: „Când (balonul) a fost doborât, (Xi Jinping) s-a arătat foarte jenat şi chiar a negat că (aerostatul) se găsea acolo”.
„Pe de altă parte, nu vă faceţi griji pentru China. (…) China se confruntă cu reale dificultăţi economice”, a spus democratul de 80 de ani, în campanie pentru realegerea sa.
Tot despre Xi Jinping, Joe Biden a mai declarat: „Suntem într-o situaţie în care vrea din nou să stabilească o relaţie”.
Reamintind că şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, s-a întors din China, preşedintele american a apreciat că acesta din urmă a făcut „o treabă bună”, dar a explicat că „este nevoie de timp” în ceea ce priveşte relaţia foarte tensionată dintre cele două mari puteri.
Rivalitatea totală dintre China şi Statele Unite s-a transformat într-o criză diplomatică deschisă odată cu acest episod al balonului în februarie.
Nu este prima dată când Joe Biden face declaraţii marcante cu prilejul unor recepţii de strângere de fonduri, evenimente cu participare redusă în cursul cărora camerele de filmat, microfoanele şi aparatele foto sunt interzise, dar jurnaliştii prezenţi pot asculta remarcile introductive ale preşedintelui şi le pot retranscrie.
În cursul unui eveniment de acest gen, în octombrie 2022, Joe Biden a amintit, de exemplu, riscul unei „apocalipse” nucleare declanşate de Rusia.
ASA de TARE l-a jignit, ca XI a fugit i munti, la Budistii Izolati.
Exista o clona care posteaza aparent din doua unghiuri de vedere diametral opuse, cu nick-ul meu. Prima clona aparenta, face referiri la celalalt avatar al sau, ca fiind o ,,clonă globalistă și progresistă” cu simpatii clar rusesti, ceea ce reprezinta o contradictie evidenta in termeni si paradigma. Din punct de vedere strategic vrea sa asmuta toate partile ,,beligerante” de pe forum pe capul meu. De apreciat intentia, dar nu te tine sa faci fatza la contraatac, vere ))
Somnoroase pasarele, Bidon, il face dictator pe Xi Jinping, tocmai cind l-a trimis pe Blinken sa cerseasca „intelegere”! Un adormit ca Joe, rar mai intalnesti!!
Cu cat piticul scrantit de la Kremlin se incranceneaza sa rupa halci din Ucraina, cu atat vor veni din ce in ce mai multe arme. Urmeaza F16, rachete cu raza lunga, nave de razboi, submarine daca o sa fie nevoie. Ucraina o sa fie sustinuta, ani de zile de acum in colo. Daca mor prea multi ucrainieni vor fi inlocuiti cu veterani de razboi NATO si mercenari profesionisti care vor fi pusi fata in fata cu trupele Wagner. Ucraina nu are cum sa piarda acest razboi iar Rusia gafaie deja.Asadar :
Sa crape toti rusii din Ucraina!!
Vrezi ca tot pitic e si saltinbancul porno de la kiev..
Biden nu este in masura sa judece pe nimeni pentru ca evolutia lui de pina acum este evolutia unui criminal de talie mondiala.Nu este propaganda mincinoasa cea care il exonereaza ci realitatea.Oricit ar incerca sionismul american cu ale lui minciuni si diversiuni sa denatureze adevarul,Bidel reprezinta o banda de criminali care trebuie pusa la beci dupa gratii.Repetatul la nesfarsit ale unor minciuni,contrar zicatoarei staliniste,ele nu se vor transforma in adevar niciodata,asa ca IN STREANG!.Si parca n-ar fi de ajuns,în fiecare zi ies probe ca majoritatea iderilor europeni sunt scoliti on-line la aceiasi institutie zionista criminala.
Președintele Biden își mobilizează donatorii cu vestea că să nu fie deziluzionați dacă capra americanilor a pierit, fiindcă și capra chinezilor are probleme.
Există o clonă globalistă și progresistă care folosește nickname-ul meu.Nu am nimic în comun cu elucubrațiile acestei clone nesimțite.Face parte din gașca veninoasă a celor care troleaza pentru Rusia și aprobă intervenția criminalului Putin in Ucraina.
@ Mărgeluțe 08:57
Ti-a zis ție PreputZeanu ăla de la umSRI24 ca Rusia vrea toată Europa.
Și tu l-ai crezut, este ?
Ce mutare către „luarea Europei” a făcut Rusia după ’90, trol libeheheral ? Plecarea din Germania de Est ??
Vorbeste supercoruptul bibeu despre dictatori, el care a facut praf democratia in america si in lume. Daca chinezul le canta in struna, mama ce dictator bun era. Discursul lui este unul jalnic, arogant, cum ii linisteste el pe americani:„Pe de altă parte, nu vă faceţi griji pentru China. (…) China se confruntă cu reale dificultăţi economice”, sau: „Suntem într-o situaţie în care vrea din nou să stabilească o relaţie”. Adica „suntem la pamant economic, dar si ceilalti o duc greu, si vor sa se imprieteneasca cu noi”.
Cum necum, important pentru Ucraina este că ,scuze, China nu se implica cu ajutor militar pentru cel care are mandat de arestare,marele Putin.Rusii,se simte asta,îi roade la ficat din acest motiv.O fi ajutor chinez pe partea de cyber,dar rușii naziști așteptauai mult. Eu zic să aștepte mult și bine.China face ce știe mai bine:un orc slăbit înseamnă ceva de cules, bogății,Siberia,etc.Chinezii știu de asemenea că după alungarea orcilorbdin Ucraina urmează război civil pentru Orcia,care pe care pentru împărțeala,între oligarhi.Putin?Poate destinul lui Gaddafi,sa speram,sau va fi hăcuit se mujici,sa sperăm că în modul cel mai chinuitor.
BUCURAȚI-VĂ!… CEL DIN FEREASTRĂ MAI POATE CITI! SCHIMBAȚI-L!PARFUMAȚI-L! ȘI VĂ MAI BUCURAȚI DE „EL” ȘI-N SPATELE GAFELOR -FACEȚI-VĂ MENDRELE!
Cine e biden?!? E vreo marca de prafuri?!?
Un idiot la Casa Poporului licurici. Se duce la vale America!
Fara comertul cu China ,inflatia in SUA ar ajunge la cer!
Fara China,care fabrica mai multe automobile americane decat se fabrica in SUA ,economia SUA s-ar prabusi
Fara China, care nu vrea decat bucatica numita Taiwan,care apartine de drept Chinei,SUA s-ar lupta pe viata si pe moarte cu Rusia care vrea toata Europa
Mare diferenta intre prietenii care depind de tine si prietenii care nu se bucura de succesele tale
Lermontov in romanul „Un erou al timpului nostru”arata ca ințelegerea prieteniei de către personajul principal – Grigory Pechorin – este distorsionată. Pechorin (ca si SUA:)) crede că unul dintre prieteni este întotdeauna sclavul celuilalt si nu cunoaște valoarea prieteniei adevărate in care prietenii încearcă să fie sinceri unul cu celălalt, mereu gata să ajute
PS mare diferenta intre prieten si tovaras..Tovarasul iti lauda calitatile…, prietenul te ajuta sa iti indrepti defectele
vorbea debilul Pedo transformat in mascota dictatoriala de catre mafia WEF
ca-s acrii strugurii, pt ca nu poate ajunge la ei, inebunitor, e primul mesaj in 24 de ore si-mi spuneti sa incetinesc
Întreaga Planetă, Sistemul Solar, ba chiar și Calea Lactee au înțeles mesajul când Președintele JR Bideu a MUTAT DECISIV la teleprompter:
End of quote. Repeat the line !
?
pampers are butonul rosu la indemana…? cum am ajuns de la oamenii inteligenti care au oprit declansarea unui razboi atomic in perioada razboiului rece, atat de parte americana cat si de partea rusa, la alienatzii mintali care sunt folositi de oculta sa ne depopuleze. cu „EUDCATIA” SPALARII CREIERILOR – DE ACEEA SCOALA ESTE OBLIGATORIE – CAND EDUCATIA NU MAI VINE DE LA PARINTI CI DE LA STATUL MAO DISCRETIONAR! ei nu pot controla 8 miliarde de „useless eaters”. pietrele din georgia sua (autor NECUNOSCUT, da?): 500 milioane trebuie sa raman pe pamant in deplina „armonie” cu natura – adica 500 milioane de copii – fermele lor de carnita si jucarii genetice. vedeti desenele pe pe aeroportul denver. ei ne spun dintotdeauna ce vor face. OMENIREA REFUZA SA VADA!
apropos ceva despre efectele deja ale pe-le-ics – oamenilor au inceput sa le ia copiii din case, pe motiv ca nu parintii NU lucreaza – dar i-a ajutat cineva? – si ca nu au suficient spatiu! cine decide asta? bhai asta este DICTATURA MAO CHINA SI VOI O ACCEPTATI! MAI AVEM CONSTITUTIE? ORBI, SURZI SI MUTI CE SUNTETI!
1. Nu cumva, SUA si-au majorat pragul de indatorare ca sa nu intre in inccapacitate de plata?
2. Nu cumva SUA si-au trimis omul in China ca sa se roage de chinezi sa revina la sentimente mai bune fata de SUA?
Tot ce spune senilul asta este demn de DELIRIUM TREMENS…
Râde ciob de oală spartă. Nu că ping ar fi mai bun, dar nici cu bideu nu mi-e rușine. Acu câteva luni ținea o cuvântare mai puțin dezlânată ca deobicei(back voice probabil) pe o scenă cu un background roșu întunecat, flancat de doi băieți înalți, pușcași marini. Parcă era pinochet în zilele lui bune. În plus, procesul pe care i l-a intentat lui Trump înainte de alegeri, plin de noduri în papură și amenințări numai a democrație nu seamănă. Murica a luat-o la vale spre statutul de shithole de lumea a treia. Muricanul de rând ar face bine să se trezească pentru că trenul a luat viteză iar stația „Venezuela”e aproape. Aviz București.
Ha ha ! Moșu’ nu e doar ramolit, mai e si imbecil ! Il face pe chinez „dictator”, asta la doua zile dupâ ce Shlomo Blinken a fost in China si cica a discutat in mod „diplomatic” (??) cu chinezii !!
Ne vorbește dictatura Alzhaimer despre dictatura SUA si NATO
PS. Blinken s-a întors exact cum a plecat, adică rezo rezultate. Sa fim serioși. Sub umbrela democrației un dictator are tupeul și nesimțirea să vorbească despre valorile pe care le implementează în lume. O lume corupta, dominatoare care-si bazează politica pe cea a pumnului în gura și a piciorului in plex. Restul e doar demagogie.
Nu este prima data cand marioneta senila de la DC face declaratii care arata ca are un buton de pornire-oprire externalizat.
dictatura pampers vorbeste de dicatura…. lumea s-a transformat in dictatura idiotica a unor marionete papusate din umbra, in bataie de joc. am impresia uneori ca diavolul rade de cat de pr os t i suntem. lucratura satanica. iar omul se lasa condus de lipsa de NORMAL. DE LIPSA DE LOGICA. de LIPSA DE BUN SIMT SI EDUCATIE! va dati seama unde suntem? cand te lasi condus de fracturati mental cum se numeste ca esti tu, cel care accepti? TOTUL ESTE IN LUMINA, IAR VOI ACCEPTATI MINCIUNA!