Bilanţ de etapă al bătăliei din România cu pandemia

1. Normal ar fi fost ca România să aibă o celulă de criză în perioada pandemiei, sub autoritatea preşedintelui ţării. Iohannis s-a derobat de o asemenea răspundere.

2. Normal ar fi fost ca în celula de criză să îl avem şi pe ministrul de externe, spre a afla cât mai repede şi mai clar ce măsuri au fost luate în alte ţări şi cu câtă eficienţă. Nu s-a întâmplat aşa.

3. Normal ar fi fost ca în celula de criză să avem şi un imunolog de prestigiu, spre a putea avea analize asupra vindecărilor prin imunizare naturală şi, în genere, asupra tuturor aspectelor imunologice. Nu s-a gândit nimeni la această necesitate.

4. Normal ar fi fost să avem un plan de creştere a capacităţii de testare. Iohannis s-a opus, deşi nu conducea nimic în cadrul crizei sanitare.

5. Normal ar fi fost să avem şi un plan de creştere a capacităţii ATI. Nu există un asemenea plan nici în prezent, când ATI-urile sunt deja copleşite.

6. Normal ar fi fost să producem prin forţe proprii unele medicamente întrebuinţate în tratamentele anti-COVID-19, cum face Bulgaria, de pildă. Nu ne-am organizat nici pentru asta.

7. Normal ar fi fost să nu lăsăm nouă din zece infectaţi fără anchetare epidemiologică. I-am lăsat să transmită virusul ca să nu copleşim spitalele cu ei, oricum copleşite de spitalizarea asimptomaticilor deja testaţi (întâmplător), decizie singulară pe glob.

8. Normal ar fi fost să raportăm decesele cu comorbidităţi separat de decesele cauzate doar de COVID-19. Abia acum ne gândim la aşa ceva.

9. Normal ar fi fost să avem raportări comparate ale mortalităţii, între 2019 şi 2020 în primul rând. Abia în septembrie am avut o astfel de raportare.

10. Normal ar fi fost să raportăm comparat şi statistica mortalităţii non-COVID-19. Nu ne-a trecut prin cap.

Fie şi numai aceste zece anormalităţi din strategia noastră de combatere a contagiunii şi avem, iată, o imagine mai mult decât îngrozitoare despre competenţa conducătorilor noştri în timpul acestei crize.

Are această serie de neglijenţe şi un conţinut penal? Ar avea dacă ar exista o rea intenţie. După opinia mea, un judecător onest nu ar putea fi convins decât de aspectul de rea-credinţă din faptul neamânării alegerilor parlamentare (dacă nu vor fi amânate). Proba saltului în propagarea infecţiilor după locale este deja documentată. Atunci, nu un milion de români (ca în februarie-martie), ci nouă milioane au umblat, cu sau fără SARS-CoV 2 la purtător, pe străzi. Cei care purtau virusul l-au împrăştiat peste tot. Normal ar fi fost să ştim câţi îl poartă. Asta s-ar fi putut face doar prin testare pe scară largă. De la un număr de purtători în sus, era caz de amânare a alegerilor. Matematic, aşa era.

În plan global, matematica spune că avem o psihoză mai gravă decât pandemia, cauzată de infodemie. La un eventual proces local, Iohannis s-ar putea apăra cu acest argument: în 1968, gripa Hong Kong a ucis patru milioane de pământeni, dar n-am dat în psihoză şi nu am pus lacătul pe nimic. În plan teologico-politic, am greşit dând mărgăritare cui nu trebuia să le dăm. Ar fi normal să punem chirurgia pe creier în dezbatere publică? De ce am considerat că ar fi normal să punem imunologia şi virusologia în dezbaterea diletanţilor de pe reţelele de socializare?