”Binomul” american – caz de manual

Procesul împotriva generalului în retragere Michael Flynn, fost consilier  pentru Securitate al Casei Albe, a relevat trista realitate a abuzului de putere de la cele mai înalte niveluri ale guvernului, până la sistemul de justiție cu care Statele Unite se mândresc.

”Negocierea capetelor de acuzare este un aspect nefericit al sistemului american de justiție. Are meritul de a-i forța pe oameni să recunoască infracțiuni pe care nu le-au comis pentru a scăpa de cheltuielile procesului și a încerca să-și pună la adăpost familia și prietenii de eventuala răspundere în fața legii. Dacă scopul unui asemenea abuz de putere procedural este lupta împotriva infracțiunilor, poporul american s-a obișnuit să se facă că nu vede ce se întâmplă. Dar, dacă scopul este răzbunarea politică pe cineva care a căzut în dizgrația puterii, atunci negocierea capetelor de acuzare este un atac direct la Constituție și ar trebui să fie o insultă pentru orice american, indiferent de ce parte se află în dosarul respectiv. Cazul generalului Flynn face parte din ultima categorie”, scrie The American Conservative.

”Mike Flynn nu este un oarecare. Acest ofițer controversat de informații este poate cel mai cunoscut pentru mandatul sau de 24 de zile drept consilier pentru Securitate al președintelui Trump, demis pentru că ar fi mințit în legătură cu o conversație avută cu ambasadorul rus în SUA, Serghei Kislyak. FBI a susținut că Flynn a mințit despre această discuție în timpul unei audieri de pe 24 ianuarie 2017, o acuzație pentru care Flynn a pledat în cele din urmă vinovat.

Însă acum a avut loc o schimbare neașteptată a cursului lucrurilor și Departamentul Justiției a renunțat la cazul împotriva lui Flynn chiar înainte ca el să fie condamnat de o instanță federală. Departamentul Justiției a stabilit că audierea lui Flynn de către FBI ”a avut loc fără un fundament legal” și că ”a fost delegitimată și nejustificată în urma investigațiilor de contrainformații împotriva lui Flynn”.

Mulți critici ai lui Flynn au protestat, spunând că renunțarea la acest caz nu este decât o pervertire a justiției de către președintele Trump, prin intermediul procurorului general partizan William Barr. Susținătorii lui Flynn au salutat această decizie, văzută ca o exonerare în fața agenților corupți ai FBI, care au abuzat de autoritatea lor extraordinară pentru a se angaja într-un comportament nepermis de constituție, pentru a-l înfunda pe general.

În 2018, Departamentul Justiției a început circa 80.000 de urmăriri penale. 2% dintre aceste dosare au ajuns în instanță, iar rata condamnărilor a fost de 83%. Din restul 98% din dosare, 90% au ajuns în punctul în care cel investigat a pledat vinovat, iar restul de 8% au ajuns la încetarea urmăririi penale. Procesul de negociere a capetelor de acuzare este atât de răspândit, încât în 2012, judecătorul Anthony Kennedy de la Curtea Supremă a citat un articol dintr-o revistă juridică care arăta că această practică ”nu este o anexă a sistemului penal, este însuși sistemul penal”.

Procurorii federali au la dispoziție o serie de arme legale pe care le pot folosi pentru a forța anumite mărturii și pentru a descuraja jurații la proces, inclusiv stabilirea mai multor capete de acuzare care pornesc de la aceeași faptă, arestul înainte de proces, cauțiuni exagerat de mari, amenințări la adresa prietenilor și familiei și faptul că orice pedeapsă pronunțat după proces va fi mai mare decât cea care ar putea fi negociată înainte.

Partea bună a unei asemenea practici este un sistem penal care este axat pe condamnări și încarcerări fără a se mai trece printr-un proces, cu toate costurile lui. Reversul este o rată inacceptabil de mare a mărturiilor false obținute în timpul negocierii pedepsei – se estimează că 20% sunt false.

Această situație se datorează coerciției folosite de procurori pentru a ajunge la o recunoaștere a faptei. Pentru cineva vinovat pentru o infracțiune, o asemenea înțelegere care îi reduce, de exemplu, pedeapsa de la 20 de ani la 5 ani este foarte atractivă. Pentru cineva nevinovat, perspectiva că nu își poate permite o reprezentare competentă la proces (o situație foarte răspândită, în special pentru cei care sunt închiși în perioada de dinaintea procesului și nu pot produce bani), alături de potențialele amenințări cu anchetarea familiei și prietenilor, face ca recunoașterea faptei să fie o opțiune viabilă.

Procesul acesta de negociere a pedepsei favorizează și abuzurile procurorilor. Pledând vinovat, acuzatul lasă controlul procesului în seama acuzării; predarea probelor, unele care chiar ar putea duce la disculpare, este trecută cu vederea odată ce vinovăția este recunoscută. Procurorii aproape că se folosesc de intimidare pentru a ajunge la recunoașterea vinovăției chiar și în dosarele în care nu au suficiente probe, pentru că statistica arată că deseori asemenea dosare ajung la condamnări.

Procesul generalului Flynn este un caz de manual în ce privește abuzul procurorilor pentru a obține recunoașterea vinovăției. FBI a inițiat o investigație de contrainformații împotriva lui Flynn nu pentru că era acuzat de o anumită infracțiune, ci pentru că a provocat mânia administrației Obama.

Când FBI a inițiat investigația Crossfire Hurricane, pe 31 iulie 2016, ea se limita la presupunerea că George Papadopoulos, consilierul de campanie al lui Trump, a fost în legătură cu persoane ce lucrau pentru guvernul Rusiei și care erau implicate în presupusul furt de documente din serverul Comitetului Național Democrat. Flynn nu avea nicio legătura cu asta. Însă FBI s-a folosit de investigația Crossfire Hurricane pentru a ascunde o altă investigație, Crossfire Razor, împotriva lui Flynn, bazată pe contactele pe care generalul le avusese cu postul Russia Today.

Procurorul general William Barr a detreminat că investigația Crossfire Razor nu a fost o investigație legitimă de contrainformații, pentru că îi lipseau premisele și pentru că conexiunile lui Flynn cu Rusia nu erau relevante.

În ianuarie 2017, FBI se pregătea să încheie Crossfire Hurricane, dar agentul special Peter Strzok a cerut ca momentul să fie amânat, pentru că el să-l poată audia pe generalul Flynn în legătura cu discuția cu ambasadorul rus Kysliak din decembrie 2016. Acesta este momentul în care dosarul lui Flynn iese din cadrul său legal. Conversația telefonica Kysliak-Flynn a fost monitorizată de serviciile americane. În mod normal, identitatea oricărui cetățean american astfel interceptat este ”mascată” sau ascunsă de restul societății, inclusiv de serviciile secrete. În anumite circumstanțe, anumiți înalți oficiali pot cere ”demascarea” identității, pentru a permite o mai bună înțelegere a contextului conversației. Identitatea lui Flynn a fost ”demascată” prin această procedură, cel mai probabil la ordinul directorului FBI, James Comey. Potrivit lui Comey, el l-a anunțat pe directorul Comunității de Informații, James Clapper, care apoi l-a informat pe președintele Obama.

Între Flynn, Obama și Clapper era dușmănie. Pe 10 noiembrie 2016, Obama s-a întâlnit cu deja președintele ales Trump, la Casa Albă. L-a avertizat pe Trump să nu-l numească pe Flynn consilier pentru Securitate, din cauza comportamentului său din perioada în care a fost șef al informațiilor militare. Trump a ignorat acest sfat și l-a nominalizat pe Flynn, pe 18 noiembrie. Clapper a fost cel care l-a demis pe Flynn din fruntea serviciului de informații al Armatei SUA, în 2014.

Pe 12 ianuarie 2017, într-un articol publicat in The Washington Post, David Ignatius detalia conversația dintre Flynn și Kysliak. Avocatul lui Flynn a depus plângere cum că jurnalistul Ignatius ar fi primit informații clasificate și că Clapper i-a cerut lui Ignatius să îi dea lui Flynn ”lovitura mortală” publicând detaliile convorbirii cu ambasadorul rus.

Dacă complicitatea dintre directorul FBI (Comey), directorul Comunității de Informații (Clapper) și președintele SUA (Obama) nu v-a contrariat suficient, atunci ar trebui să o facă faptul că articolul lui Ignatius a permis FBI-ului să ceara audierea generalului Flynn. Această audiere și circumstanțele ei au fost numite de William Barr drept o ”capcană a sperjurului”.

Apoi, Flynn a fost demis de la Casa Albă, acuzat că a mințit FBI-ul, a ajuns falit încercând să se apere în timpul procesului, a fost amenințat că fiul său va fi pus sub acuzare. Ca mulți alții înaintea lui, Flynn a pledat vinovat pentru o infracțiune de care nu ar fi trebuit să fie acuzat vreodată. Închiderea cazului Flynn a fost posibilă doar datorită diligențelor echipei de avocați ai lui Flynn pentru a obține publicarea informațiilor care îl disculpa, datorită efortului lui William Barr de a expune modul în care FBI și Comunitatea de Informații au investigat presupusa complicitate dintre campania lui Trump și Rusia.

Nu contează de care parte vă aflați în cazul lui Flynn, omul. Eu sunt deranjat de abordarea lui partizană a securității naționale și de modul în care își susține ideile. Nu cred că era persoana potrivită să fie consilierul pentru Securitate al președintelui Trump. Se pare că la fel au gândit și președintele Obama și echipa sa. Însă noi nu trebuie să votăm în aceste privințe; este responsabilitatea președintelui Trump ce consilier își alege. Alegerile prezidențiale au consecințe, iată.

Echipa de securitate națională a președintelui Obama a comis abuz de putere demascând identitatea lui Flynn, apoi a oferit această informație presei, a folosit articolele de presă pentru a justifica continuarea unei investigații de contrainformații fără fundament legal, totul pentru a-i întinde lui Flynn capcana sperjurului și a-l pune în pericol juridic. Nu așa ar trebui să se facă justiția în SUA, iar faptul că Flynn a trebuit să sufere tot acest chin ar trebui să le dea fiori reci tuturor americanilor, pentru că, dacă lucrurile vor continua așa, vom ajunge cu toții în locul lui Flynn.”