Blocul Naționalist 1. Noi dimensiuni ale mișcării naționaliste

Publicăm în serial „Cronica anonimă a mișcărilor naționaliste din România” pe care o considerăm o necesitate impusă de actualul contex global cel puțin aparent favorabil reafirmării mișcărilor radicale

IV. Blocul Naționalist

1. Noi dimensiuni ale mișcării naționaliste

În anul 1935, agitațiile naționaliste capătă amploare sub diverse forme, Alte mișcări, asemenea celei a lui Codreanu, apăreau și de dezvoltau rapid. Așa sunt:

• „Cruciada română”– fondată ca urmare a libertății de acțiune pe care și-a luat-o Mihai Stelescu, cofondator al Gărzii de Fier;

• „Partidul Național – Creștin”- fondat de poetul transilvănean Octavian Goga și. A. C. Cuza, după ce. regele Carolal II-lea a reușit să-l separe pe Goga de mareșalul Averescu.

• Vaida -Voevod, care de detașează de Maniu, cu care era tovarăș de luptă dinainte de 1914 și care depășind formula „numerus clausus”, prin care Codreanu viza limitarea numărului evreilor în facultăți,. dorea să preconizeze adoptarea. formulei „numerus valahicus”, care trebuia să limiteze numărul tuturor „alogenilor”(străinilor) din universități, dar și în funcțiile publice, profesiile liberale, în toate ramurile vieții economice. Studenții își manifestau zgomos – la Iași și București- adeziunea la această inițiativă, Dezordinea provocată a fost atât de mare, încât guvernul a trebuit să închidă pentru un timp universitățile.

Începând cu ziarele conduse de evrei („Dimineața”, „Adevărul”, „Lupta”) și cele minoritare, presa s-a unit cu naționaliștii, mai ales „Universul” lui Stelian Popescu, „Curentul” lui Pamfil Șeicaru, „Țara noastră” a lui Goga.

2. Blocul Național al lui Cuza, Goga și Vaida

În noiembrie 1935, Cuza, Goga și Vaida au format „Blocul Naționalist” care era pe placul Coroanei. Regele vedea, într-adevăr, în Blocul Naționalist scăparea de pasiunile naționaliștilor lui Codreanu. Carol se gândea să îndrepte Garda de Fier către „Bloc”, știind că Goga și Vaida sau Cuza dispuneau de oameni mult mai manevrabili decât Codreanu.

„Blocul” reclama așadar puterea. La 29 noiembrie 1935, reprezentanții săi și-au expus programul Parlamentului. Și iată punctele esențiale:

• în politica internă, menținerea monarhiei; excluderea elementelor neromânești din toate funcțiile publice și întreprinderile de stat; protecția mâinii de lucru românești; limitarea mâinii de lucru neromânești în întreprinderile particulare în proporții ce reprezentau diversele etnii din țară; revocarea dreptului de ședere acordat „muncitorilor și pretinșilor tehnicieni având pașaport străin”; epurarea presei de „intrușii străini”; suprimarea trusturilor și cartelurilor; protecția bisericilor ortodoxe și unite; modificarea Constituției în scopul întăririi puterii princiare;

• în politica externă – recunoașterea care asigura frontierele actuale; menținerea alianțelor actuale; restabilirea de raporturi normale cu toate statele prin acorduri de neagresiune; constatarea inoportunității unui pact de asistență mutuală cu Rusia Sovietică. De reținut că în legătură cu aceasta, Cuza a consimțit să admită Tratatul de la Versailles, care era până atunci respins datorită mai ales anexelor sale, lovind în drepturile minoritarilor și a admis, de asemenea, alianța cehă, respinsă până atunci din cauza atitudinii filosofice a lui Masaryk și Beneș care. i-au provocat întotdeauna oroare.

3. Alegerile de la Suceava, Turnu Severin și Hunedoara

Forța noii formațiuni politice nu va întârzia să apară. În ianuarie 1936, cu ocazia unor alegeri parțiale, Cuza este ale senator în Suceava (Bucovina).

Peste o lună alte alegeri parțiale au loc la Turnu Severin și Hunedoara. La Turnu Severin se renunță la prezentarea unui candidat liberal; solitari se aflau în fața unui candidat al Blocului naționalist: un național-țărănist, un partizan al lui George Brătianu și un partizan de-al lui Argetoianu. În această circumscripție, unde evreii și străinii sunt totuși mai puțin numeroși decât în alte zone ale țării, naționaliștii au obținut 18.023 de voturi, fiind aproape de țărăniști care sunt aleși cu 20.867 de voturi. ”Georgiștii” au adus 9.283 de voturi și „argețioaniștii” 2.526 de voturi. Dacă ținem seama că George Brătianu preconiza o politică analoagă celei a Blocului naționalist, vom vedea succesul zdrobitor pe care îl vor avea doctrinele de extremă dreapta. Guvernul liberal avea, fără îndoială, totul pus în lucru pentru a înclina balanța în favoarea naționaliștilor, național-țărăniștii fiindu-le cei mai redutabili adversari.

În circumscripția din Hunedoara (Transilvania). se înfruntau trei candidați: un liberal guvernamental, un național-țărănist și un naționalist. Țărănistul a obținut 31.550 de voturi, fată de 25.196 ale liberalului și 7.200 ale naționalistului. Muncitorii de la Uzina Metalurgică Hunedoara au votat pentru țărănist, dar mai târziu ei vor vota pentru Garda de Fier.

Mișcarea naționalistă câștigă între timp profesiile liberale. În decembrie 1935, la alegerile ce au avut loc în barourile din București pentru noul „Consiliu de ordine”, oamenii de drept au interzis avocaților evrei să meargă la urne. Poliția lui Inculeț nu era străină de toată această intervenție.

4. Congresul de Tîrgu-Mureș

Codreanu nu așteaptă să fie concurat de Cuza, Goga și Vaida, fondatorii Blocului Naționalist. El nu va întârzia să le amintească prezența sa celor care, în timpul acelor două luni, decembrie 1935 – ianuarie 1936, au putut să-l uite.

În aprilie 1936 este convocat de Codreanu un congres al studenților, în Transilvania la Târgu Mureș. Vă imaginați asemenea reuniuni în care studenții sunt preocupați mai mult de politică și agitație decât de studiile lor și de interesele lor universitare!

La 1 aprilie, înaintea plecării studenților din București,. parlamentarii. reveniseră la Parlament, unde, sub circumstanțele asasinatului lui Duca, sprijinindu-se pe dezvăluirile făcute de Stelescu după ruptura sa cu Codreanu, interpelatorii au cerut guvernului o nouă procedură de anchetă.

Replica „gardiștilor” nu s-a lăsat așteptată. Astfel, la 2 aprilie, trenul congresiștilor oprește în gara Sinaia, iar aceștia se masează în fața plăcii comemorative a lui Duca, aclamându-i pe asasini, iar pe o dală încrustată cu o cruce se sublinia datorită cărui „drept” căzuse victima lor.

Începând cu straniul congres de la Târgu Mureș, Garda de Fier va pronunța tot mai multe condamnări la moarte. Vom afla mai târziu despre cine este vorba. De frică, poliția nu mai poate fi discretă.

Evenimentele de la Sinaia și Târgu Mureș nu pot lăsa indiferentă opinia publică. Emoția este, de altfel, mai vie în rândul politicienilor, chiar printre liberalii lui Tătărescu, care nu au întârziat să afle că prețul trenului special, care a condus studenții la Târgu Mureș. a fost plătit de de ministrul de interne, fără discuții din „caseta regală”, ceea ce nu este de natură să ne surprindă.

Stelescu a arătat cum Codreanu a reușit să deturneze fonduri de la Vaida-Voevod, șeful guvernului, pentru a face unele diversiuni utile Partidului Țărănist, că uneori deplasările Gărzii de Fier erau finanțate de ministrul de interne; că Malaxa, – marele industriaș a subvenționat și el Garda de Fier.

5. Garda Țărănistă

Ce va face Tătărescu, care este în acest moment în jocul „gardiștilor” împotriva „țărăniștilor”, iar cum aceștia sunt la putere, vor fi oare țărăniștii. împotriva liberalilor?

Într-un discurs ținut la Ploiești pentru inaugurarea unui bust al lui Duca, Tătărescu a declarat că guvernul său se va angaja în luarea de represalii și profită de ocazie pentru a înlătura orice echivoc de fidelitate a României față de aliații săi. Represiunea anunțată de Tătărescu nu va depăși războiul manifestărilor oratorice. Nu vedem nici o măsură eficace inițiată de guvern împotriva „gardiștilor”. Se așteptau remanieri ale cabinetului care să-i demită pe Inculeț de la Ministerul de Interne și pe Valeriu Pop de la Justiție, dar Tătărescu se mulțumește să primească „demisia” subsecretarului de stat Titeanu.

Național – Țărăniștii pun în sarcina guvernului dezordinile de la Sinaia și congresul de la Târgu Mureș, anunțând crearea „Gărzii Țărăniste”, destinată să lupte împotriva oamenilor lui Codreanu. Anarhia este plenitudinea sa.

În fața slăbiciunii guvernului, naționaliștii se entuziasmează. Manifestările antisemite sunt tot mai frecvente, se produc acte de dezordine în numeroase orașe.

6. „Universul” lui Stelian Popescu în război cu jurnalele evreiești „Adevărul” și. „Dimineața”(Pauker – Graur)

Urmare a unei polemici din presă, care urmărea în mod primitiv preocupările vulgare ale concurenței dintre magazinele de modă, se vor agrava incidentele. Cearta are loc în ziarul lui Stelian Popescu, „Universul” și cele două ziare reunite ale evreilor Pauker-Graur: „Adevărul” și „Dimineața”. Acest Stelian Popescu este un vechi ministru liberal a cărui politică i-a permis să strângă o mare avere și să stăpânească principalul ziar de informație din București.

Stelian Popescu era, din anul 1933, la conducerea „Ligii Antirevizioniste Române”, recent înființate, din anul 1936 în opoziție cu guvernul liberal. Ziarul „Universul” a devenit campionului naționalismului cel mai înverșunat, apărătorul „românismului” împotriva elementelor străine. „Liga Antirevizionistă” i-a adus profituri fructuoase prin subvenții de la stat și vînzarea unui timbru antirevizionist. Cum el nu este prea scrupulos când este vorba de bani, devine unul dintre „tămâietorii” politicii lui Titulescu, consecința fiind și sporirea pe măsură a fondurilor alocate Ministerului de Externe.

Stelian Popescu a profitat de valul naționalist pentu a ruina ziarele evreilor Pauker – Graur. Circumstanțele îi erau favorabile. Consiliul de Război. din. Craiova (n. n. al Corpului I Armată). este în curs de reexaminare a cazului celor 18 comuniști pe care Consiliul de război din Chișinău, cu câteva luni în urmă îi condamnase pentu propagandă subversivă. Printre acești se găsea Constantinescu Iași¹, profesor la Facultatea de teologie din Chișinău și o agitatoare cu numele de Ana Pauker², înrudită cu directorul ziarului „Adevărul”, care va fi condamnată la 10 ani închisoare, dar va beneficia de un schimb de prizonieri politici intervenit între guvernele de la București și Moscova, fiind schimbată pentru un vechi socialist român condamnat în Rusia.³

Ana Pauker, care locuia în mod normal în Rusia sovietică, venise în România sub pretextul de a-și vedea familia. Vom vedea că Stelian Popescu nu va pierde o asemenea frumoasă ocazie de a scrie articole împotriva concurenței. Gâlceava nu va întârzia să anime și să depășească limita unei simplele polemici de presă. Redactorii jurnalelor evreiești sunt molestați, tipografii lor schimbă focuri de armă cu studenți naționaliști, ziarele evreilor sunt obiectul unui boicotaj atât de dur încât vânzătorii nu mai încearcă nici măcar să le strige pe stradă, s-a redus citirea lor în locurile publice, nu li se mai face nici o publicitate, chioșcurile care nu le vând le pun în aci de gunoi, sunt bruiate atât în piața publică, cât și în revistele franceze.

Poliția continuă să urmărească cine sunt complicii agitatorilor. Câțiva încearcă să argumenteze dezordinea din guvernarea lui Tătărescu, țărăniștii stau deoparte și de frică nu se solidarizează cu ziarele pe care, totuși, le susținuseră constant și energic.

Academia Română nu întârzie să rămână în afara acestei mișcări, care întâlnește o aprobarea generală în toată țara și l-a ales pe Cuza, ale cărui opinii. erau considerate până atunci ca subversive și pe care a refuzat mult timp să le accepte.

Afacerea riscă pe moment să degenereze într-o dezbatere contondentă. între germanofilii și francofili. Leon Blum⁴ va constitui. (n. n. în Franța) guvernarea Frontului Popular, eveniment exploatat de naționaliști și o bună parte din populație (contra Franței), la care se mai adaugă. cele trei pasiuni care au putut exista din toate timpurile în această țară: antisemitismul, anticomunismul și rusofobia. Să nu uităm că reluarea relațiilor diplomatice dintre București și Moscova a fost negociată sub auspiciile guvernului francez.

La insistențele lui Titulescu, care și-a dat seama de prejudiciul pe care această dezordine îl poate provoca în politică, guvernul Tătărescu s-a decis în cele din urmă să acționeze. El anunță că va întări considerabil forțele de poliție ale capitalei. Deodată, toate agitațiile încetează, ziarele evreiești sunt puse din nou în vânzare, fără incidente. Calmul se instaurează de la o zi la alta. Faptul că situația a fost atât de repede restabilită, ajunge să probeze că guvernul Tătărescu ar fi putut demult să ia măsuri de încetare a dezordinilor provocate de naționaliști.

7. Agravarea tulburărilor naționaliste. Asasinarea lui Stelescu

„Tot miracolul ține trei zile”, spune un proverb balcanic. Liniștea a fost de scurtă durată. La 16 iulie 1936, Mihai Stelescu, internat într-un spital din București pentru operație de apendicită, este asasinat pe patul de spital cu focuri de revolver. de către legionari.⁵

Aceștia după de și-au îndeplinit misiunea s-au predat liniștiți primului comisariat de poliție, considerându-se prizonieri. Consiliul de Război i-a condamnat pe opt dintre asasini. la muncă forțată pe viață, iar pe doi la 10 ani de închisoare. Codreanu era cel care dăduse ordinul de asasinare a lui Stelescu. El nu i-a iertat vechiului său locotenent faptul că s-a despărțit, devenind disident și un critic fervent al Căpitanului, care nu a încetat în a-l ataca mereu și a comis indiscreții care au permis parlamentarilor să ceară o nouă anchetă asupra împrejurărilor morții lui Duca.

Stelescu era învinovățit și de refuzul său de a îndeplini sarcina asasinării lui Titulescu, așa cum s-a spus atunci la procesul acestor asasini.

Mereu sub ordinele Căpitanului, Stelescu fusese condamnat la moarte cu prilejul Congresului de la Târgu Mureș (n. n. după ce un. Consiliul de onoare l-a declarat vinovat de „înaltă trădare față de Legiune și Căpitan”)

8. Legionarii – favoriții Palatului

„Gardiștii” se află în grațiile Palatului. A se vedea dacă se poate caseta personală a regelui. (n. n. din care Inculeț) a plătit călătoria acestora la Târgu Mureș. Vom vedea în vara acestui an 1936 o tabără de 200 de legionari instalați pe litoralul Mării Nege, în apropierea vilei unde ședea Elena Lupescu. Cum a admis poliția pe acești vecini, dacă ea nu-i considera pe legionari ca fiind prietenii ei favoriți?

Alte tabere legionare de vacanță sau de muncă sunt instalate pe terenuri aparținând domeniului regal. O astfel de tabără de la Predeal era folosită de cinci studenți, care în duminica de 23 august s-au prezentat la vila din Sinaia a lui Virgil Madgearu, fost ministru de finanțe, secretar general al Partidului Țărănist și l-au „judecat” din ordinul șefului Gărzii de Fier. Mai exact, i-au precizat că un eventual atentat împotriva lui Codreanu, va atrage, în 24 de ore, suprimarea lui Madgearu, a doctorului Lupu și altor lideri țărăniști. Această manevră de intimidare provine din teama pe care legionarii o aveau, văzând că intră în acțiune noile ”Gărzi țărănești” ale căror prime contigente defilau în plină zi pe străzile Bucureștiului, Bineînțeles, fără arme.

Madgearu a adresat un protest energic suveranului, care, în cele din urmă, începe să înțeleagă pericolul. Propaganda făcută de „gardiști” a câștigat nu numai pe toți tinerii din școli dar, a curprins deja magistratura, administrația și chiar armata, Se spunea adesea. că generalul Antonescu, fostul șef de stat major general, schimbat în decembrie 1936 pentru că s-a arătat ostil Elenei Lupescu, era sufletul unei eventuale dictaturi. Iată la ce trebuia să reflecteze Carol al II-lea! Cum țărăniștii înclinau să folosească în lupta lor politică aceleași metode violente ca și gardiștii. Carol al II-lea va alege calea represiunii, aplicând și unora și altor aceiași măsură.

9. Remanierea guvernului Tătărescu. Căderea lui Titulescu

Zvonul unei remanieri ministeriale nu va întârzia să apară. Se aștepta îndepărtarea din cabinetul lui Tătărescu a lui Inculeț și Valeriu Pop, ale căror intervenții au protejat fără încetare pe „gardiști”. La 29 august, Inculeț nu mai este ministru de Interne, dar, surpriză, este ridicat la rangul de vice președinte al Consiliului de Miniștri. Valeriu Pop își păstrează portofoliul la Justiție. Principala schimbare a intervenit la Externe, Titulescu și secretarul său de stat, Savel Rădulescu, care erau în acel moment în Franța, au fost „aruncați peste bord”.

Căderea lui Titulescu nu are nici o legătură cu problemele născute din mișcările naționaliste. De mai mult timp, Carol și Tătărescu căutau un prilej. pentru a se despărți de el. Încă de la constituirea cabinetului Tătărescu, în ianuarie 1934, Titulescu a marșat fără încetare, prin activitatea sa, în direcția demiterii. Ca membru al cabinetului liberal, el nu a pierdut nici o ocazie de a-și arăta simpatia față de țărăniști, urându-le întoarcerea la putere. Titulescu. era aproape tot timpul plecat din România unde, după moartea lui Duca se credea în pericol, aceasta fiind și cauza insomniilor sale, care l-au făcut să devină morfinoman. Nu avea legături suficiente cu suveranul, nici cu colegii de guvern, dar nici cu cei care puteau să apeleze la opinia publică din țara sa. Astfel, politica. pe care o ducea în exterior, mai ales la Geneva, era adeseori lipsită de adeziunea majorității celor în numele cărora vorbea.

L-am văzut în 1935 în afacerea cu „sancțiunile”. În timp ce Titulescu era la Geneva unul dintre partizanii cei mai înflăcărați ai sancțiunilor economice împotriva Italiei, nimeni din România, nici un moment, nu s-a gândit ca exporturile de cereale și petrol. românesc spre Italia să fie întrerupte sub pretextul protejării independenței NEGUS-ului (n. n. titlu purtat de suveranul Etiopiei). În politica sa de apropiere de Moscova, el nu a mers mult prea departe, așa cum s-a spus la București. De regretat este că s-a certat cu Beck⁶ și cu ministrul Poloniei la București, regretabilul Arciszewski (n. n. Tomasz Arciszewski), cărora după doi ani le-a cerut zadarnic împăcarea. I se reproșează faptul de a fi tensionat relațiile țării sale cu Germania, care era de altfel principalul cumpărător de produse românești. Dar în fond, ceea ce i se reproșează. sunt mai ales procedeele sale, dezinvoltura cu care se păzește de colegi și chiar de suveranul său, preocuparea de reclamă personală și cheltuielile inutile și fastuoase.

Titulescu studiase atât de mult, încât Societatea Națiunilor Unite îi păstra un prestigiu deosebit și se temea de reacțiile presei în cazul în care s-ar fi retras din activitate. Știa bine că în Occident, mai ales în Franța, plecarea sa amintea de cea a lui Zaleski⁷ și era posibil să fie interpretată ca o fugă din România. După câteva luni, autoritatea Societății Națiunilor s-a convins singură că prestigiul lui Titulescu suferise direct.

În mai 1936, cu ocazia vizitei la București a șefilor. de state din „Mica Antantă”, s-a apreciat că Titulescu era în termeni foare reci cu Belgradul și că relațiile cu Beneș deveneau mai puțin cordiale. În cele din urmă, în iulie 1936, cu sprijinul anemic al presei franceze, Titulescu a încercat să răstoarne cabinetul liberal și să readucă la putere Partidul Țărănesc.

Faptul că plecarea lui Titulescu a fost determinată printre altele de o schimbare în politica externă românească, alegerea făcută pentru înlocuirea sa cu Victor Antonescu este suficient de concludentă. Cu Victor Antonescu, Ministerul de Externe era plasat sub conducerea unu om la fel de atașat ca Titulescu prietenilor occidentali.

10. Măsuri represive împotriva Gărzii de Fier

De la prima ședință a noului cabinet se dispun măsuri împotriva „gărzilor”. In comunicatul guvernului se menționează:

„(…)Toate excesele și violențele vor fi aspru pedepsite. Gărzile politice vor fi deformate și suprimate. Agenții ordinii publice care nu-și fac datoria vor fi împușcați(…)”

Urmare a măsurilor adoptate s-a întărit disciplina în facultăți și a fost. adoptată o lege pentru obligativitatea muncii tuturor tinerilor cu vârsta între 18 și 21 de ani.

În fața atitudinii energice a guvernului, „Căpitanul” a declarat că este gata să predea armele și să se conformeze măsurilor adoptate.

Țărăniștii, care își organizaseră „gărzile țărănești”, nu așteaptă să fie păcăliți de ceea ce consideră că este doar o „manevră”. Garda de Fier îi observă pe bună dreptate, aspectul fiind discutat de mai multe ori și, drept consecință, nu și-a schimbat decât numele, iar activitatea ilicită s-a amplificat. Totuși, se constată, de ambele părți, o liniștire a stării de spirit, ceea ce demonstrează că țara nu este greu de guvernat, iar dezordinile care pot să se producă sunt urmare a slăbiciunii conducătorilor.

Guvernul fiind autoritar, calmul revine pentru câteva luni.

11. Discursul lui Mussolini de la Milano. Congresul Național. Creștin

La 1 noiembrie 1936, Mussolini, care este adulat de mii de naționaliști români, ține un discurs la Milano. Vorbind de „Ungaria mutilată” și reclamând revizuirea Tratatului de la Trianon, Ducele și-a zăpăcit prietenii săi din România, care în lipsa lui Titulescu nu au mai putut să înțeleagă că Italia se abținea în atitudinea. sa de ostilitate față de România.

La 8 noiembrie 1936, Goga și Cuza au fost invitați la un mare congres al Partidului Național-Creștin. Aproape 200.000 de delegați, veniți din toate colțurile țării, defilau în acea zi prin fața celor doi bătrâni care nu-și aminteau nimic de Duce sau de Fuhrer. Alături de drapelele naționale ornate cu cruci îmbârligate sunt arborate drapele italiene, germane și roșii sau ale Spaniei franchiste. Toate acestea nu păreau prea periculoase. Manifestanții au sosit în număr mare pentru satisfacția unei călătorii gratuite până la București și, fără o mare convingere, cântau imnuri de glorificare a lui Cristos, Cuza, Goga, Hitler, Mussolini și Franco, proferând și invectivele de rigoare la adresa evreilor. Oratorii sunt îmbrățișați, ei au urmat evident discursului de la Milano. Totul se petrece fără un istoric de reținut.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.