Ne îndreptăm spre o mare lovitură, cu consecințe uriașe în sportul românesc. Una dintre cele mai puternice societăți de pariuri sportive, al cărui nume definește și SuperLiga din fotbalul românesc și care ajută financiar o grămadă de cluburi din prima noastră divizie dar și din alte sporturi, Superbet, a anunțat că își retrage orice sprijin acordat până acum sportului din țara noastră. Pe lângă fotbal vor fi realmente în pericol cele două mari turnee de tenis, la feminin Transilvania Open, la masculin ATP Țiriac Open și multe alte competiții.
Noile măsuri fiscale preconizate de guvernul Bolojan în industria jocurilor de noroc precum și decizia CNA de a interzice personalităților sportive să aibă contracte cu casele de pariuri se pare că vor avea urmări dintre cele mai serioase atât pentru acest tip de industrie cât, cel mai grav, pentru sportul românesc.
Poate că dintr-un anume punct de vedere, al suspiciunii pe care o declanșează automat și firesc orice legătură dintre cluburi, ligi cu aceste case de pariuri, aceste asocieri nu sunt tocmai benefice, dar sportul românesc are mare nevoie de aceste injecții financiare pentru a supraviețui, în condițiile în care România se scufundă precum Titanicul din punct de vedere financiar.
Superbet a pompat sume fantastice, 610 milioane de euro plătiți la bugetul de stat în ultimele 17 luni, cu sprijin sprijinul masiv pentru sportul românesc, educație, cultură, spitale, campanii anti-cancer sau burse pentru tineri. Grand Chess și super campionul mondial Kasparov nu mai vin la București din acest motiv.
În anul 2024, Superbet a plătit peste 410 milioane de euro la bugetul de stat, iar în primele cinci luni din 2025 nu mai puțin de 200 de milioane de euro. Aceste sume reprezintă mai mult decât alocările anuale ale unor ministere întregi, precum Ministerul Economiei, Ministerul Cercetării sau Ministerul Turismului.
Și acesta ar putea fi doar începutul, existând riscul real ca și alte companii de profil din România, care s-au implicat financiar fie în sprijinirea activității unor cluburi, ori a sportului românesc la general, să procedeze la fel. Este o situație gravă, care va face să explodeze piața neagră a jocurilor de noroc, în special cea a pariurilor sportive, lumea fugind de la agențiile aflate pe piață în mod oficial la cele din sistemul online din afara celor acreditate la noi în țară.
De aici rezultă foarte mari sume de bani care nu vor mai ajunge în trezoreria statului, o cel puțin diminuare a jocurilor la jumătate din volumul existent până acum, o situație financiară foarte grea pentru cluburi precum Rapid, Universitatea Craiova, Universitatea Cluj, Farul, Petrolul, pentru ultimele două putând avea un aspect fatal, pentru că nu dispun de surse financiare separate de întreținere.
Bombă în sportul românesc! Superbet își retrage complet sprijinul!
Ne îndreptăm spre o mare lovitură
Ne îndreptăm spre o mare lovitură
Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
sa joace pacanele unii acum o sa ii taxeze: de ce nu ar da banii pentru taxe decat sa sprijine spectacol ptr plosnite care se drogheaza in tribune ,arunca cu petarde,scuipa ca niste ramoliti ce sunt?
a nu se investi in balarii,huzur pentru politicieni si ministri ai „muncii” care vorbeau din w c la conferinte 😀
aia au 213 milioane de euro pentru partide=alegeri ,in timp ce pensiile mici si salariile impotente sunt calculate in lei?