
O instanţă judiciară din Sicilia a cerut, joi, aprobarea Parlamentului Italiei pentru judecarea vicepremierului Matteo Salvini, liderul formaţiunii de extremă-dreapta Liga Nordului, acuzat de sechestrare de persoane pentru că nu a permis debarcarea a numeroşi imigranţi extracomunitari.
Tribunalul pentru Miniştri din Catania a anunţat joi după-amiază că a decis intentarea unei acţiuni judiciare penale împotriva lui Matteo Salvini, vicepremier şi ministru de Interne, în cazul navei Diciotti, relatează La Repubblica. Procurorii ceruseră clasarea dosarului, dar judecătorii Tribunalului pentru Miniştri au stabilit că există elemente pentru declanşarea unui proces împotriva lui Matteo Salvini pentru sechestrare de persoane şi abuz de putere. Cererea instanţei judiciare va ajunge la Senatul Italiei, care va decide dacă Matteo Salvini va fi sau nu judecat.
Nava Diciotti, aparţinând Pazei de Coastă italiene, a făcut obiectul unor polemici la nivelul Uniunii Europene în august 2018, când Matteo Salvini a refuzat, mai multe zile, să permită debarcarea a 177 de imigranţi în Italia. Extracomunitarii au putut fi debarcaţi în final în Catania.
Matteo Salvini a denunţat decizia judecătorilor. „Risc între trei şi 15 ani de închisoare pentru că am blocat debarcarea imigranţilor clandestini în Italia. Nu am cuvinte. Teamă? Zero. Voi continua să lucrez pentru a apăra graniţele ţării mele şi siguranţa italienilor. Eu nu cedez! Acum, va fi rândul Senatului şi al senatorilor să spună da sau nu, proces ori nu. Sunt sigur de votul senatorilor din Liga Nordului. Vom vedea cum vor vota ceilalţi senatori, dacă va fi majoritate în Senat. Dar eu o spun de acum, eu nu îmi schimb poziţia nici măcar un centimetru. Ambarcaţiuni, bărci sau bărcuţe în Italia nu vor putea veni. Am fost sechestrator o dată, să fiţi siguri că voi fi sechestrator şi în lunile următoare”, a reacţionat Matteo Salvini.
Între timp, o navă cu imigranţi se îndreaptă spre regiunea italiană Sicilia, din cauza unei furtuni, dar Matteo Salvini, vicepremier şi ministru de Interne, a anunţat că, deşi vor primi alimente, extracomunitarii nu vor putea debarca, relatează site-ul cotidianului La Repubblica.
Nava umanitară Sea Watch3, care are la bord 47 de extracomunitari salvaţi în urmă cu cinci zile din Marea Mediterană, a decis să se apropie de Sicilia, din cauza unei furtuni care generează valuri cu înălţimea de până la şapte metri.
„Este o nouă provocare: după ce au stat multe zile în apele malteze, nava olandeză Sea Watch3 cu 47 de imigranţi la bord se îndreaptă spre Italia. Reiterez că poziţia noastră nu se schimbă şi nu se va schimba. Nu va debarca nimeni în Italia. Suntem pregătiţi să le oferim medicamente, alimente şi orice ar vrea, dar porturile italiene vor rămâne închise”, a reacţionat Matteo Salvini.
Cel mai probabil, autorităţile italiene vor permite intrarea navei într-un port, dar imigranţii nu vor putea debarca
In sfarsit, UE/Bruxelle a reusit sa prosteasca si Romania. De cand se numesc emigrantii invadatori si ilegali,- „extracomunitari”? Sau vrem doar asa sa aratam ca suntem respectuasi fata de limba de lemn impusa de catre globalistii de la UE?!
Se toccate il Capitano vi veniamo a prendere sotto casa… occhio!!!
Salvini siamo noi.
Bine ca instantele judiciare din Sicilia au terminat cu mafiotii si s-au apucat de politica: la bulau cu „nordistii” care vor secesiune !
Dar pe capitanii navelor care-mbarca ilegal familii fara viza de intrare-n UE, dar carora li s-au încasat bani grei, de ce nu-i inculpa si pedepseste nimenea? fiindca imigrantii fac obiectul unei selectii drastice, în continentele de origine : cine plateste, si-nca bine, e-mbarcat, si cine nu, ramâne la mal. Navele respective fiind ilegal afretate de ONG-uri europene, pentru 1. mâna de munca ieftina, 2. în concurenta directa cu mâna de lucru autohtona, calificata. 3. Discriminarea, adica, fiind intentia declarata a respectivelor ONG.4.care intra-n conflict cu legile UE, fiindca îmbarca cetateni condamnati la o viata de cersetori, de clandestini (dupa ce si-au mai si platit „voiajul” în promiscuitate). Plus ca nici Hollande n-a platit pentru invazia si distrugerea Mali-ului, nici Sarko, pentru a Libiei, nici SUA pentru Egipt, Siria, Irak …
Si neamul tau ” celtic ” pentru distrugerea Romaniei. Bine v-au facut aia care v-au facut!
– Da` unde o fi sechestrul ala ? Cei 177 or fi deja in Romania, cea de tot iubitoare de orice porunca de la Berlin si Paris, via Bruxelles !
Idiotii aia de judecatori din sicilia sint copiile altor spalati pe creer din Romania, gen Vasilica Danilet si Lancranjan zisa Veverita. Boala grea,nu se trateaza decit cu finantari de la Soros si eventual un spital de psihiatrie. Deci un ilegal venit din <Libia a ajuns sa aiba mai multe dreptuiri decit un italian nascut si crescut in tara lui. Pe ce lume or trai prapaditii aia in robe?