BREAKING NEWS. Ludovic Orban anunță prima TAXĂ

Ministrul Mediului a completat, la rândul său, că din datele pe care le deţine din bugetul de 2,4 miliarde de lei al Ministerul…

De (I.R.)
BREAKING NEWS. Ludovic Orban anunță prima TAXĂ

Ministrul Mediului a completat, la rândul său, că din datele pe care le deţine din bugetul de 2,4 miliarde de lei al Ministerul…

Premierul Ludovic Orban a declarat că susţine introducerea unei taxe pentru mașinile la prima înmatriculare, concepută ca o taxă de poluare.

„Cred că trebuie să fie concepută ca o taxă de poluare şi cuantumul taxei să depindă de cantitatea de noxe care sunt eliberate în atmosferă. Formulele care au fost încercate au intrat în contradicţie cu reglementările la nivel european. Se ştie că taxele indirecte trebuie să respecte reglementările europene. Această taxă este o taxă indirectă. Evident, ea poate fi gândită şi ca un impozit pe proprietate, variabil. Şi aici există riscul să contravenim principiului că o taxă depinde de valoarea unui bun. Când vom ajunge la o formulă care să fie acceptabilă la nivelul Comisiei Europene, vom anunţa public. Vă mai spun un lucru: decât să mai venim iarăşi cu o taxă ca să mai luăm nişte bani de la proprietarii de maşini şi după aceea să trebuiască să îi dăm înapoi, mai bine măsurăm de şapte ori şi stabilim ceea ce suntem siguri că va fi acceptat la nivelul instituţiilor europene”, a spus Orban.

Ludovic Orban a mai susținut că, în ultimii ani, miniştrii Mediului nu şi-au făcut treaba şi nu au înţeles că trebuie respectate reglementările europene şi standardele de mediu.

„Problematica mediului înconjurător reprezintă o prioritate pentru guvernul nostru şi susţinem toate demersurile Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru îndeplinirea obiectivelor extrem de ambiţioase pe care şi le-a stabilit şi mai ales pentru oprirea procedurilor de infringement pe care vi le-a prezentat domnul ministru (ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, n.r.). Toate au fost iniţiate din cauza faptului că, în ultimii mulţi ani de zile, miniştrii Mediului şi cei care au condus destinele acestui minister nu şi-au făcut treaba şi nu au înţeles că trebuie să respectăm reglementările europene, trebuie să respectăm standardele de mediu şi că avem obligaţia de a stabili planul de acţiune şi programe pe termen mediu, mic şi lung care să ducă la îndeplinirea acestor obiective”, a menţionat premierul.

La rândul său, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a adăugat că, în prezent, din bugetul de 2,4 miliarde de lei al ministerului de resort, 1,8 miliarde de lei au plecat către restituirea taxei auto.

„Aş vrea să vă spun pe acest subiect că, din datele pe care le deţin astăzi, din bugetul de 2,4 miliarde de lei al Ministerului Mediului, 1,8 miliarde au plecat către restituirea acestei taxe. Aşa cum v-a spus şi domnul prim-ministru, Partidul Social Democrat a scos această taxă şi din păcate nu a venit cu o soluţie, astfel încât să îmbunătăţim calitatea aerului, pentru că la asta se va rezuma tot. Este în procedură o linie de finanţare la AFM (Administraţia Fondului pentru Mediu, n.r.) pentru mijloace de transport public în comun prietenoase cu mediul, de care beneficiază oraşele aflate astăzi în procedură de infringement pe calitatea aerului şi din discuţiile avute până acum în cadrul ministerului şi cu domnul ministru Ludovic Orban, anul viitor ne vom axa ca prin AFM să dezvoltăm programe care să aducă îmbunătăţiri calităţii aerului din România”, a spus Alexe.

Distribuie articolul pe:

22 comentarii

  1. Vai de voi de tampiti cu capul in traista , interesati-va ce taxe de mediu sunt in Danemarca la cumpararea unui automobil ! Iti mai cumperi inca o masina ! Nu cum zice tampitul care a postat primul ca e o taxa inutila pentru ca si asa nu scade poluarea ! Ba scade pentru ca nu toti ruptii in cur isi vor permite nenorocirile pe care ei le cred automobile ! Adica ai bani de masina , dar nu ai bani sa compensezi raul pe care il faci cu gazele emanate ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.