UPDATE, 23.43: Donald Trump a transmis pe platforma Truth Social că Ali Khamenei este mort.
„Khamenei, unul dintre cei mai malefici oameni din istorie, este mort. Aceasta nu este doar dreptate pentru poporul iranian, ci și pentru toți marii americani și pentru oamenii din multe țări din întreaga lume care au fost uciși sau mutilați de Khamenei și banda sa de criminali însetați de sânge. El nu a putut să evite serviciile noastre de informații și sistemele noastre sofisticate de urmărire și, lucrând îndeaproape cu Israelul, nu a fost nimic ce el sau ceilalți lideri care au fost uciși împreună cu el ar fi putut face. Aceasta este cea mai mare șansă pentru poporul iranian de a-și recâștiga țara. Auzim că mulți dintre membrii IRGC, ai armatei și ai altor forțe de securitate și poliție nu mai vor să lupte și caută imunitate din partea noastră. Așa cum am spus aseară, „Acum pot avea imunitate, mai târziu vor avea doar moartea!” Sperăm că IRGC și poliția se vor uni pașnic cu patrioții iranieni și vor lucra împreună ca o singură entitate pentru a readuce țara la măreția pe care o merită. Acest proces ar trebui să înceapă în curând, deoarece nu numai că Khamenei a murit, dar țara a fost, într-o singură zi, foarte distrusă și chiar ștersă de pe fața pământului. Bombardamentele intense și precise vor continua însă, fără întrerupere, pe tot parcursul săptămânii sau atât timp cât va fi necesar pentru a ne atinge obiectivul de PACE ÎN ÎNTREG ORIENTUL MIJLOCIU ȘI, DE FAPT, ÎN ÎNTREAGA LUME!”, a spus liderul de la Casa Albă.
UPDATE, 23.27: Trump: „Simțim că este o știre corectă”.
NBC News a primit un răspuns în exclusivitate din partea lui Donald Trump în ceea ce privește situația lui Ali Khamenei. Întrebat când va primit confirmarea că liderul suprem din Iran a fost ucis, președintele SUA a precizat că „simțim că aceasta este o știre corectă”.
„Cei care iau toate deciziile, majoritatea au dispărut”, a mai precizat acesta, pentru NBC.
Între timp, forțele militare iraniene transmit pe platforma X că Ali Khamenei ar fi în viață
UPDATE 22.12: O fotografie cu trupul lui Ali Khamenei a fost arătată lui Donald Trump și Benjamin Netanyahu, potrivit rețelelor de televiziune israeliene, citate de The Telegraph.
***
Informația privind moartea liderului de la Teheran nu a fost confirmată de oficialii iranieni.
Semnalele potrivit cărora liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, „nu mai există” se înmulțesc, a afirmat și premierul israelian Benjamin Netanyahu într-un mesaj video adresat cetățenilor Israelului din seara de sâmbătă.
El a precizat că, în cursul dimineții, Israelul a eliminat comandanți ai Gărzii Revoluționare iraniene, oficiali de rang înalt ai regimului iranian și responsabili din domeniul nuclear, adăugând că în zilele următoare vor fi vizate „mii de obiective ale regimului terorist”.
Netanyahu a declarat că Israelul urmărește să creeze condițiile necesare pentru ca poporul iranian să se „elibereze de lanțurile dictaturii”.
Potrivit acestuia, operațiunea împotriva Iranului „va continua atât timp cât va fi nevoie”.
Netanyahu, mulțumiri pentru Trump
Premierul israelian i-a mulțumit președintelui american Donald Trump pentru „conducerea sa istorică”. El a afirmat că „este un lider care își respectă cuvântul”.
Bibi Netanyahu a susținut că operațiunea „va conduce la pace, la o pace autentică” și a explicat că Israelul a intrat în război pentru a „schimba fundamental” situația în care Iranul se îndrepta spre obținerea armei nucleare, ceea ce i-ar fi permis să își amplifice considerabil amenințările la adresa vecinilor săi.
Iranul închide Strâmtoarea Hormuz, un punct de tranzit crucial prin care trec zilnic 20-21 de milioane de barili de petrol, reprezentând aproximativ 20% din consumul global.
Marina IRGC anunță interzicerea traversării Strâmtorii Hormuz prin radioul VHF al navelor – REUTERS.
De aceea, atacul a început sâmbătă, pentru a avea două zile înainte de deschiderea burselor. Dacă nu există „pace și prietenie” până la deschidere, creșterile de prețuri sunt inevitabile.