Postarea sa a adunat peste 50.000 de reacții și mii de comentarii și distribuiri, marea majoritate în favoarea ideii transmise de fostul candidat al prezidențiale.
„Să anunți trecerea României la euro fără o dezbatere națională reală și fără ca poporul român să-și fi exprimat limpede voința nu este reformă. O asemenea decizie ar însemna, politic și moral, trădarea leului, a interesului național și a încrederii datorate românilor. O hotărâre care intră în fiecare pensie, în fiecare salariu și în prețul fiecărei pâini nu poate fi prezentată poporului ca un fapt împlinit. Dincolo de proceduri și tratate, există o obligație morală și democratică: românii trebuie ascultați și trebuie să aibă ultimul cuvânt.
Renunți la leu, renunți la suveranitate. O țară este stăpână pe soarta ei atunci când are control deplin asupra propriei monede. Leul este mai mult decât o monedă. Este fortăreața noastră, principalul instrument prin care ne apărăm economia. Leul este al românilor: păstrăm leul, păstrăm șansa de a ne reface țara prin noi înșine”, se arată în mesajul lui Călin Georgescu.
Suveranistul cu conturi în euro
La o scurtă analiză a declarației sale de avere, depuse în 2024, cu ocazia candidaturii la prezidențiale, se poate observa că fostul candidat preferă euro, în detrimentul leului.
Acesta avea la acel moment deschise două conturi în valoare totală de 264.000 de euro la aceeași bancă. Ambele conturi au fost deschise în anul 2021, an în care devenea profesor asociat la Universitatea din Pitești, potrivit CV-ului său.

La capitolul avere, Călin Georgescu mai nota în 2024 că deține jumătate dintr-un teren de 3.903 mp, în județul Brașov. Totodată, acesta mai declara un autoturism Toyota Yaris fabricat în anul 2022. Pe site-urile de profil, mașina este evaluată la aproximativ 15.000 de euro.
PSD, de la „cel mai mare dușman al României” la parte din soluție pentru reconciliere națională
Povestea monedei euro nu este, însă, singura contradicție pe care o regăsim în discursul lui Călin Georgescu. Și în ceea ce privește PSD a avut poziți opuse la distanță de doar doi ani.
În 2024, Călin Georgescu indica PSD ca cel mai mare dușman al României.
„Problema majoră a acestei țări este, practic, acest partid și toată această cloacă a acestui PSD, care, practic, a înrobit și a îngenunchiat această țară în 35 de ani. Ăsta este pericolul. (…) Cel mai mare dușman al României este Partidul Social Democrat, care astăzi vrea să preia tot”, declara la acel moment Călin Georgescu.
Doi ani mai târziu, fostul candidat la prezidențiale spune că „fiecare a făcut câte puțin” și își invita susținătorii să lase deoparte judecățile în ceea ce privește o presupusă trădare a PSD.
„Toate judecățile ar trebuie să le lăsăm puțin mai moale, cele legate de trădare, că e legat de PSD, că e legat de AUR, că e legat de George Simion. Ar fi bine să le lăsăm deoparte.
(…) Nu se poate altcumva decât să uităm ce a fost până astăzi și să încercăm să construim pentru viitor împreună. (…) Indiferent ce părere avem, ce părere nu avem, legate de Partidul Social Democrat, îl iau pe cel mai mare, domnule, fiecare a făcut câte puțin. Și ei au făcut bine, cât de puțin bine au făcut la un moment dat, au făcut când a fost cazul. Primarii, în orice caz, vorba aia, botezați ortodocși”, a precizat Călin Georgescu în 2026.
Totodată, a felicitat PSD și AUR pentru moțiunea de cenzură depusă împotriva guvernului Bolojan și a precizat că este „primul pas pentru ceea ce înseamnă reconciliere națională”.
Nu știți ce sa mai faceți sa va luați de Călin Georgescu!!! Va spun un singur lucru: Călin Georgescu va fi președintele României!!! Toate cele bune!!!
In România, plățile se fac în lei, nu?Dacă a avut (probabil încă o are) o casa în Austria și a vandut-o în euro, de ce nu a schimbat euro în lei? Dacă a lucrat la ONU, de ce nu a schimbat dolarii în lei? Renunti la leu, renunti la suveranitate, parca asa spunea guru, nu? Sau când e vorba de a avea euro, uitati ca și aia pot fi schimbați în lei? Hai suveranisti, țineți moneda în picioare. Schimbati-va economiile din euro, în lei. R’ati ai dreak…
Vrem știri despre Cătălin Avrămescu ,acolo dacă lucrurile sunt dovedite ,este un dezastru de etică și morală ,având în vedere ,că el a fost consilierul președintelui,desigur că , Călin Georgescu deranjează ,dar nu el a contribuit la dezastru țării
Omul a lucrat în occident și a fost platit ca atare….bine că nu a fost platit ca noi în lei tranvai ( hartie igienică) Problema este alta…cât de tâmpit să fii să te intereseze contul personal al altuia! Care nu fură! De ce nu ne interesează contul lui Bolojan? Grindeanu?Fritz,……
a fost angajat al statului roman tot timpul. Pensionarul Silvica Pierdoiu i-a construit toata legenda. Iar banii au fost adusi de tuasu Potra, stiu serviciile de unde.
Te faci ca nu intelegi, problema este ca Georgescu una zice si alta face…
“Because I’m bad, I’m bad, come on
You know I’m bad..”
Si cine nu ar fi cand afli ca mor simpatizanti nauciti de jergogescu beelzebescu cu promisiunile lui multe?
So I’m bad: diferenta presupusa intre el beat si el treaz nu exista.
🔱
Nu e vorba de suveranitate, suveranitatea e numai un prilej pt CG si suveranisti sa se agate de ceva, sa-si justifice existenta. Insa profitorii si coruptii au castigat ori de cate ori a fost vreo schimbare, ar avea o noua ocazie sa mareasca preturile, impozitele, sa faca sa se piarda urma tunurilor date si prejudiciilor, in timp ce oamenii fara resurse isi pierd si micile economii pe care le-au facut. Astfel, bogatii si bugetarii devin si mai bogati, fiindca salariile lor nu scad( ei doar vor primi salarii in euro, nu ii intereseaza cum se produc euro si de unde ), pe cand cei din privat nu vor avea destui euro pt taxe, costuri cu productia si pt salarii.
Ăi ce sunt plătiți în € își cumpără aur, dacă le mai rămâne ceva după chirie, utilități și ceva haleală, ceea ce am făcut și eu acu fo 4 ani, deși n-am fost și nu sunt plătit în euroi și nici chirie n-am și tot ce am băgat la gălbenele a crescut de parcă am băgat compresorul.Nu e o sumă mare dar pot să-mi iau altă mașină bună s.h.(alea de se fac acu, nu-s bune de nimic)dacă-mi trebuie și-mi rămâne și de-un frigider și trei săptămâni în Croația. Recomand. Si, apropo de ce a zis Georgescu, România ar trebui să fie geană pe Polonia, nu de alta dar e prima economie europeană și zlotul e bine mersi.În plus polacii au sânge-n instalație și, dacă nu le convine ceva, se șterg la dos cu poruncile Bruxellesului.Dacă se termina circu-n Ucraina și putinică-și ia traista-n băț, Sobiesky.2 devine o posibilitate, ceea ce ar fi salutar, având în vedere degradarea leadershipului european și prăbușirea lentă a continentului sub greutatea formidabilă a prostocrației plutocratice și ovinizarea electoratului continental.
Ce treaba are suveranismul cu contul din banca? Dupa logica voastra, neomarxistii prooccidentali ar trebui sa aiba in conturi numai dolari si euro. 🤣🤣
Ce legătură are una cu alta?
Dacă ai conturi în dolari, înseamnă că vrei să adopți dolarul?
Sau americanii care au conturi în euro înseamnă că vor să schimbe moneda națională?
Sunteți exact precum comuniștii care căutau oamenii de valută, ca semn al „imperialismului”.
suverana: Coreea de Nord, Cuba, R.D. Congo. Noi succesuri, noi, nu voi !
Uitași Japonia, Singapore, Norvegia, Elveția …
Tarile date de tine sunt baza globalismului.
Da… Singapore e o putere mondială, cam Cât Suceava cu comunele periurbane, Norvegia e plina de foste colonii că Bolo de plete și nici prin gând nu-i trece sa intre în UE, Japonia tremură în fața Chinei. Globaliste toate, ai dreptate…
Nu pot sa cred cum inca exista dorinta multor romani ca Romania sa adere la Euro dupa ce vad cum s-au nenorocit si au saracit pe oameni toate tarile europene, dupa ce si-au abandonat moneda lor nationala !
pana … nu-i si fudul nu-i destul…
Cine a saracit? Unde sunt saracii?
In Romania, la Mall e plin, plajele sunt pline, romanii merg in excursii in strainatate, traficul pe Otopeni este cel mai mare din istoria aeroportului, pe sosele e plin de masini de tot felul. Unde e saracia? Altfel, anul acesta, Romania are cea mai mare productie de cereale din istorie. Productia de cereale a Romaniei o depaseste pe cea a Frantei. Saracia exista peste tot in lume. In diverse forme. In Romania, angajatorii nu au forta de munca. Trebuie sa aduca angajati din alte tari. Sunt patroni de firme in localitati mici care nu gasesc muncitori. Localnicii prefera sa stea pe ajutoare sociale. Proprietarii de livezi sau de podgorii nu gasesc oameni la cules. 150lei/zi + mancare + tigari. Nu se duc romanii la munca.
In Romania nu exista saracie. Exista doar multi puturosi.
Excelent, Vlad. Să-ți păstrezi opinia când mr Singh o să-ți ia slujba pe 60%salariul…
vlad–––
Citind opinia dumitale constat ca ai inteles gresit ce am scris eu. Ma refeream ca au saracit tarile care au renuntat la moneda lor nationala si au trecut la euro. Nu am spus nimic de Romania unde curge lapte si miere peste tot si romanii nu mai stiu cum sa scape de o multime de bani pe care ii au si arata exact cum ii descrii dumneata .
Din câte știu nicio țară care a trecut la Euro nu a dus-o mai rau. Niciuna. Toți se plâng de moneda mânjită cu sânge ,rublă.
fa un drum pana la vecii bulgari si intreaba-i. atunci o sa sti
Deja o duc mai bine si nu-i mai critica ca poate iti taie si curentul seara ,ca deocamdata,de la ei cumperi
Georgesu ,mare-mare patriot iar și-a umplut gușa cu „poporul meu”. Decizia de aderare la moneda europeana trebuie luata de specialiști,nu de consumatori de tiktok și RTV-uri
Din cate stii, stii prost! De rubla nu se plange nimeni pentru ca romanii nu o cumpara. Iar de euro se plang toate popoarele furate de clica asasinilor financiari.
Suedia, Norvegia, Elvetia, UK nu au trecut la euro? sau Polonia, Ungaria, Cehia? Sunt chiar atat de slabe in IQ si nu au vrut avantajele euro?
Ăia ie mai fraieri ca Bulgaria😁.
Când treci la euro, Dinu, toate datoriile celorlalți devin și datoriile tale iar poza de familie a Vestului unde TOATE țările au datorii gen 1Xsau2X, chiar 3XPIB și arierate(dobânzi la dobânzi)ce fluieră mai ceva că turbina la Airbus îți va deveni sursa de stres pentru că un crah bancar de proporții ce se prefigurează, te va lăsa în zdrențe cu sufertașul la ciorba săracului, indiferent de ce faci acum, în plus, orice terkea berkea poa să-ti cazeze preteni din Pakistan lângă grădinița/școala fiică-ti . Panimaieși?
De unde au toti politruci de toate culorile : din furtisaguri marete !
ca un angajat ONU cu un salariu de mii de $ ani buni de zile pe cand in tara salariul era sute de $/euro nu ar putea economisi investi in actiuni si poate doar mii si sute de mii de romani sa-si cumpere case, masini in Romania, cica se pierd miliarde din cauza ”cadastrului” ca nu se pot vinde…Deci omul de rand nu e … dar CG e…daca avand venituri mult mai mari ar avea in declaratie niste bani. Uiti ca a avut parinti care au locuit in Bucuresti cati bani se obtin dupa vanzarea unei locuinte in Bucuresti sau mai multe mostenite…nu toti ne nastem proletari, unii mai au rude burgheze
intreaba-i pe favoritii tai pe care i-ai votat in parlamentul european daca primesc leafa in lei sau in euro! si mai inreaba-i daca dupa ce iau leafa dau fuga la banca sau la casa de schimb sa schime euro in lei – ca sa ajute tara . sic.
Deci ,sa-i confiste euroii sa fie suveranist 100%
Genial! :)))))
Vorba romanului: prostul nu e prost destul pana nu e si fudul.
Clasic: „Faceti cum va zic, nu faceti ca mine”. Un palavragiu de duzina…
De unde are Euro , pentru ca momentan pare a fi fara serviciu ?
De unde au toti politruci de toate culorile : din furtisaguri marete !
Georgescu a lucrat la ONU. A fost bine platit. În $. Pe care i-a convertit în euro.
🤕🤕🤕
strici banii pe gaste, lasa-i sa fie destepti in continuare.
ai avea o casa in Austria ai sa o vinzi in lei sau in euro? Daca ai fost diplomat sau angajat intr-o institutie europeana sau internationala ai fost platit in valuta sau in lei? Tu si implicit sotia ta. Sau cei ce au diferite site-uri sunt platiti pt publicitete cum e Youtube, TicToc etc. in valuta sau in lei?