REPORTAJ Călin Georgescu să ne judece. Suveraniști contra legii Vexler

„Trump, Nicușor Dan friend with Nicolas Maduro!”

De Rami Cristescu - reporter special
REPORTAJ Călin Georgescu să ne judece. Suveraniști contra legii Vexler

„Trump, Nicușor Dan friend with Nicolas Maduro!”

Marșul de pe 15 ianuarie a fost împotriva legii Vexler. A fost și împotriva lui Bolojan. Și contra lui Nicușor Dan, a taxelor mărite, a statului paralel și a „hoților”. A fost și pentru Călin Georgescu, pentru „patrioți” și pentru profitul celor ce vând ambulant vuvuzele și steaguri. A fost și un soi de război rece între Claudiu Târziu, care voia să-și facă noua mișcare cunoscută, și George Simion, care a vrut să se facă orice altceva remarcat în afară de ACT. Ce s-a pierdut pe drum, undeva între Piața Universității, Victoriei și Moscova, este Eminescu.

Când am ajuns la marș, primul aspect remarcat în mulțime a fost numărul semnificativ de vânzători ambulanți. În saci negri, de gunoi, plimbau zeci de vuvuzele, steaguri, căciuli și fulare cu tricolorul printat pe ele, probabil ce le-a rămas în stoc după ultimele meciuri ale naționale. „Cinci lei, zece lei” pentru un steag, depindea de mărime, se auzea din gurile comercianților. O vuvuzelă era 20 de lei din câte am prins din zbor.

Pe lângă vânzători, mai era ușor de remarcat numărul mare de pancarte și steaguri. Piața era plină de drapeluri românești, întrerupte din când în când de câte un suveranist steag american. Pancartele erau și ele diverse. Unele, într-adevăr. aveau legătură cu scopul declarat al protestului: legea Vexler. Altele, însă…

„Trump, Nicușor Dan friend with Nicolas Maduro” pe o parte, „Trump! If you want a peace prize come to Romania” pe cealaltă. „Infractori căutați FBI” scria pe o poză mare, generată cu AI, cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan în haine de pușcăriaș, care este punctul central al unui live pe TikTok. Mai mulți bărbați au venit cu o droaie de pancarte cu citate religioase, de la Iisus Hristos la preotul Iustin Pârvu, căruia i se cânta „Sfântă Tinerețe Legionară” înainte să moară.

Nicușor, un bătrân în vârstă de 66 de ani care a venit cu Dumnezeu înainte, dar și pe carton, a ieșit în piață „pentru români”. „Am ieșit ca să avem un instrument să le corectăm greșelile, făcute la ordin sau fără ordin.” Despre legea Vexler are multe de spus, dar spune că are cheia la legea de combatere a antiromânismului propusă de Șoșoacă, care n-a avut succes. N-a vrut să spună care e cheia și nici nu crede că protestul va duce la un rezultat.

Nicușor, 66 ani, protestatar și deținător al cheii pentru legea împotriva antiromânismului

Simion a deraiat ACTul de protest

Discursurile au început punctual cu Claudiu Târziu. Prezentatorul, care dădea drumul la scandări în piață cât timp discursurile erau în pregătire, a anunțat fără succes pe liderul Acțiunii Conservatoare: nimeni n-a aplaudat. Se auzeau doar vuvuzele, care-l enervau foarte tare pe Târziu. ,,Lăsați vuvuzelele, să transmitem un mesaj!” A reamintit că manifestația este doar despre legea Vexler.

După el, a vorbit Alecu, parlamentarul căruia Vexler i-a rupt în plen poza cu mai multe figuri din istoria românilor. În discursul în care contesta necesitatea unei legii care să combată antisemitismul, Alecu a invocat „o elită care se crede superioară” și care conduce nu prin voturi, ci prin „funcții acaparate și bani”. Elita asta, zice Alecu, „vorbește pe nas, de sus” despre simbolurile naționale. A fost o referință făcută pentru cine a vrut s-o audă.

Cât și-a ținut predica Alecu, toate camerele live-urilor de pe TikTok au fost pe Simion, singurul vorbitor primit cu oarecare urale. Șeful AUR a zis că partidul său nu acceptă nici antisemitism, nici antiromânism. Apoi i-a dat peste nas lui Târziu – protestul de azi este, spune Simion, două. Și mai este ca shaorma pe care au luat-o participanții după protest: cu de toate. Ba că jos Bolojan, ba că taxe, ba că libertate, ba Călin Georgescu.

La numele „președintelui ales” reacționa fară greș mulțimea. După Simion, a vorbit și Dan Puric, ca de fiecare dată, în citate, despre românitate.

Marș la Victoriei

Deasupra celor de pe scenă se vedea reflexia unui steag. În spatele scenei de pe care vorbeau, în lumina reflectoarelor, își flutura drapelul Stegarul Dac. Manifestația n-a părut să-l bucure prea tare: era cu picioarele pe pământ, nu cocoțat pe vreo macara, cum e de obicei.

Pe cealaltă clădire, dupa ce-a terminat Puric de vorbit, a apărut un mesaj scris cu laser. „Marș la Moscova!”

Și marșul a pornit, dar nu către capitala Rusiei, ci către Victoriei. Pe drum, legea Vexler a devenit doar un element de fundal. Se striga despre orice altceva: Bolojan, Nicușor, se striga despre demisii, dar mai ales despre Georgescu. Chiar și lângă Simion începeau oamenii constant să-l cânte pe „președintele ales”. De câteva ori, liderul AUR a încercat să schimbe urletul, dar nu i-a reușit.

La intrare în Piața Victoriei, m-am oprit să mai vorbesc cu oameni. Mai toți mă refuzau, zgribuliți și grăbiți către punctul de întâlnire. Un bărbat, mai masiv, mă întreabă agresiv ce vreau. Eu îl întreb înapoi ce vrea de la acest protest. „Să ne luăm țara înapoi!” Când l-am întrebat de legea Vexler, a mărit pasul. „Lasă-mă că nu știu de-astea!”

Daniela și Dan au venit în piața pentru că văd legea Vexler drept un atac la libertate. „Să fim serioși, legionarii nu mai sunt demult!”, îmi spune Daniela, care crede că guvernanții ar trebui „s-o lase moartă cu legionarii”. Nici Daniela, nici Dan nu cred că protestul va schimba ceva, dar „este important să milităm pentru onestitatea clasei noastre politice”.

Călin Georgescu să ne judece

În Victoriei, un strat de gheață te făcea să mergi ca pe patine. Și aici erau vânzâtori de fulare, căciuli și vuvuzele cu tricolorul pe ele, de parcă la marș s-ar cere demisia lui Mircea Lucescu. În mijlocul pieței, un ditamai banner albastru tronează. Pe el, poza lui Georgescu și un text care-l proclamă președinte.

Toți oamenii care intrau în piața ajungeau invariabil și involuntar la banner. Era ca un soi de ritual ciudat de mers la moaște și cam toți oamenii reacționau la fel ca Anca Alexandrescu: se opreau niște secunde, după care se dădeau într-o parte să depășească momentul și să intre în piață.

Pare că în Victoriei entuziasmul a înghețat de la temperatura cu minus. Scandările nu mai funcționau, cu agitatorul de serviciu mai urlau doar câțiva rătăciți. „Bă, mă duc eu peste ei (n. r. guvernanți), doar lăsați naibii vuvuzelele ălea”, a strigat exasperat un protestatar enervat de moartea tuturor strigătelor. Nici măcar o ceartă inventată cu jandarmii de la Victoriei n-a mai încins spiritele. Oamenii coborau în grupuri către metrou.

Seara e gata, guvernul n-a picat, Vexler probabil încă sughiță și marșul n-a ajuns la Moscova. Protestul Acțiunii Conservatoare a lui Târziu a fost deraiat cu succes de George Simion. Nici liderul AUR n-a ieșit însă câștigat, fiind personaj secundar în cadrul manifestației. Singurul învingător este Călin Georgescu. Din căldura casei, „președintele ales” probabil s-a uitat pe Realitatea Plus la oamenii care au ieșit în stradă și au înfruntat frigul doar pentru a-i striga numele.

Distribuie articolul pe:

27 comentarii

  1. …dar tu ești J…S rău, de CENZUREZI zilnic postările, precum azi de la ora 16,26 la ora 0.40!!.

  2. Koreea de Nord era din „lagarul socialist” acolo puteai merge pt ca era de ”incredere” mai bine te-ai intreba de cei care au fost la studii sau in calatorii in occident cum au obtinut aprobare si ti-o spun pt ca stiu persoane carora le-a fost refuzata iesirea la simpozioane stiintifice in Roma si Londra…in Chisinau si Bubapesta au fost lasati…

    1. Oriunde ai fi mers, fara pasaport nu puteai. Fara sa sifonezi la sekukupopo nu primeai pasaport. Faptul ca n-au fost discriminati (remarcati) pana acum, dovedeste ca sunt sifoane in continuare sau acoperiti.

  3. Unde sunt/au fost sutele de mii de opozanti ai regimului Trade Union darii nationale? Un vacs albina crema Gladis care conform traditiei „SU Vera Nistre” a fost deturnat Leggio Narr de cativa slugoi ai lu Orgiescu din bandele lu POT Tra, la, la… Prudenta Shosho Troi Oika s-a mutat la Hipo Teshti inde i s-a creat legenda lu narod Nick ului ucrainean…Apropo Sho Show, a recunoscut ca Michail Emin Novici nu
    ar fi roman si l-a declarat „rus”…I-au soptit historicii Garzii care o talon neaza…

  4. Omagiati-l pe partenerul lui hitler, maresalul care a reusit sa faca romania mica din Romania Mare !
    Un criminal odios care a gasit o metoda de omo.rat mii de oameni fara sa consume un cartus. O plimbare in vagoane de marfa, decat.

  5. Of Doamne, nimic nu mai merge în țara asta, totul se duce de râpă, nici suveranismul nu mai este ce a fost.
    Nici o îmbulzeală, nici o cafteală, de-a dreptul anost.
    Pe ăia cu vuvuzelele cred că trebuiau să se descalțe dacă îi puneai să numere până la 20.
    Uite așa am transformat iar o zi de sărbătoare în ceva ce nici măcar circ nu se poate numi.
    Ăștia or să rămână în istorie ca ăia cu benzina un leu și leul cât lira.

  6. @(8,50)!?
    Filmări din 1989. Dan Puric, Bittman, Silvia Dumitrescu, Adrian Năstase în Coreea de Nord: …..
    PS nu fac afirmatii fara documente :))

    1. ce a fost rau in participarea la un festival al tinerilor unde nu se bea, nu se fumeaza…”-” si nici trans nu umbla despuiati? In Germania care a provocat doua ww-uri se merge? desi a dus la moarte a zeci de milioane?

    2. Pe vremea aceea nu primeai pasaport decat daca sifon ai ! Lista asta de sifonari la sekukupopo este perfecta, iar ordinea lor este exacta.

    3. Pe vremea aceea nu prime.ai pasa.port decat daca sifon ai ! Lista asta de sifonari la sekukupopo este perfecta, iar ordinea lor este exacta.

    4. *Isarescu* de care ai pomenit este „guvernatorul” de azi !?. Iar *Copos* este milionarul fost patron la Rapid !?. Daca DA, atunci am facut „REVOLUTIE” degeaba, iar unii au si murit in1989.!!!

  7. Parol! Calin Georgescu sa ne judece!
    Nici nu i-ar veni greu. Ar face un complet de judecata cu niste fiinte non umane cu care se intalneste el pe toloaca si dupa cateva sucuri cu nanocipuri ne-ar judeca in sistemul binar: 0 si 1, ca nanocipurile asa lucreaza.
    Vorba motociclistului laserist: ,,Mars in Rusia”.
    Daca revoltatii ar veni cu vreo solutie concreta de rezolvare a problemelor actuale ale Romaniei, nu mi-ar parea rau. Dar ei vin numai cu latraturile si circul.
    E arrivato Zampano!

  8. In orice caz ,dincolo de slugărniciile unor troli de serviciu ai unchiului Gyuri, poporul vede esența,nu Georgescu este de vină pentru acest dezastru și inrobirea prin biruri și taxe ale cetățeanului,in tot cazul cu , Călin Georgescu nu aveam acest dezastru economic

  9. ooooo, exceptional!

    ‘cind am ajuns”… aici e de discutat pentru ca poti ajunge undeva dar sa nu fii acolo, sa pretinzi ca vezi ceva dar sa fii orb, ca auzi dar de fapt nu te auzi decit pe tine…

    tovarasu autor a fost ales in turma kominternista multilateral dezvoltata….intruneste toate calitatile unui tortionar al realitatii.. nu toti au moastele lui trotzki sub perna…

    muhahahaha

  10. Dan Puric impreuna cu Nastase,Bitman,Dumitreasca,Isarescu ,Copos,,etc au facut parte in vara anului 1989 din delegatia CCal UTC trimisa la festivalul tineretului komunist de la Phenian ,Coreea de Nord
    Unde pui mana azi,dai de ‘servicii’,falsi profeti,Toţi pe buze–având virtute, iar în ei monedă calpă” (Eminescu, Scrisoarea III)

    1. in 1989 era RSR, iar tinerii mai puteau participa la festivaluri pt tineri nealtoiti cu alcool si altele si nici sa-si expuna goliciunea morala in public…acum unii confunda strada, scena cu dormitor…si este de aplauda pt educatia ”elevata” a minorilor…au fost, n-au fost nu conteaza…

  11. in Constitutia e scris ca Romania este stat suveran atunci cetatenii romani cum sunt? tu autorul articolului cum esti vasal altei puteri?

  12. Rami n-ai talent deloc, n-ai făcut compuneri în generală și le faci acum sau chiar ești în generală…

  13. Când din nimic,te stărui sa alipești in text cuvinte cheie”Moskva,Putin sau Piața roșie”
    înțelegem că fără ele discuțiile nu vor avea rost..Cu siguranță Putin numai cu grija la România șede..

  14. O compunere penibila din ciclul „Cum mi-am petrecut vacanta de iarna”. 🤣🤣🤣

    Daca si pacaliciul sub acoperire care a scris-o e ziarist, eu ma convertesc la pro(st)- europenism.

  15. Să-l interzicem și să facem un exemplu din Eminescu, pentru că a fost naționalist, pentru că a văzut de unde vin relele pe capul țăranului Român!
    Cine a provocat răscoala din 1907?!?
    Nicolae Paulescu n-a primit premiul Nobel („Creatina” / insulina) pentru că era naționalist.
    A pune punctul pe „i”, nu înseamnă a fi anti…
    Păcat că ne lăsăm dezbinați: „Divide e conquera!” („Împarte și stăpânește!”)

  16. Pe când și Legea VEXLER împotriva celor care promovează ANTIROMANISMUL!…cu cate 5 ani de pușcărie !??.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.