A înţelege cuantica este chiar mai important decât a dovedi, matematic, că ea funcţionează fără cusur de fiecare dată când este pusă, din nou, la încercare. Dar puţine minţi reuşesc să înţeleagă că este deja confirmată şi supraconfirmată teoria platoniciană a ideilor prin cele mai importante rezultate ale cuanticii.
Faptul că mai adâncă decât particula elementară (oricare ar fi ea) este o anume simetrie (imaterială) a câmpurilor… Heisenberg a trasat linia de ocultare a platonismului din gândirea lui Niels Bohr şi această strategie este respectată de cei care pot înţelege ce cal troian a apărut în cetatea materialismului.
În experimentul de la Geneva în care a fost evidenţiată „particula lui Dumnezeu” (cum a fost botezată de o presă nu prea capabilă să înţeleagă cuantica), altceva era căutat, fără tam-tam. Era căutată hipersimetria, ceva, adică, din care s-ar desface orice simetrie particulară. Nu a putut fi evidenţiată şi, astfel, teoria platoniciană a ideilor nu a putut fi infirmată. Dacă ar fi vreodată pusă în evidenţă experimentală hipersimetria, ar rezulta că în spatele particulelor se află o unică idee, nu o pluralitate de idei. Ceea ce ar dispărea, astfel, ar fi esenţa lumilor spirituale: diversitatea. Drept consecinţă, libertatea spre care tinde omenirea în efortul ei cognitiv milenar s-ar dovedi a fi o himeră. Nu i-ar mai rămâne omului decât să se supună diversităţii formelor materiale derivate din unitatea unui fond arhetipal. Acel fond ar deveni noua idee de monoteism: un Dumnezeu abstract.
Bătălia nevăzută (şi necomentată) din lumea „revelaţiilor” cuanticii este dusă între platonicienii fondului arhetipal pluralist, concret, şi aristotelicienii fondului arhetipal unic, abstract.
Sinteza Platon-Aristotel a fost explicitată, dar nu în viziune abstracţionist-materialistă, ci în viziune concret-spiritualistă, de Rudolf Steiner. Încă din vremea lui Einstein. În explicitarea sa, tot ce este substanţă (şi nu doar materia fizică e substanţă) îşi are originea într-o emanaţie a voinţei cosmo-spirituale asupra căreia a lucrat, în cursul eonilor, toată pluralitatea concretă a ideilor. În acest sens, concretă este scara fiinţelor spirituale, cele de deasupra entităţilor voinţei şi cele aflate dedesubtul acestor entităţi.
Acum, chiar acum, ne aflăm în miezul unor evenimente care nu sunt inspirate de platonicieni, ci de dogmaticii aristotelismului. Ei fac să fie cât mai credibilă o idee cu sens strict intelectual, abstracţionist: anume că viul ar putea fi destabilizat de un fragment genetic non-viu (un virus). Nu vorbesc deloc de cele peste 30 de miliarde de bacterii din viul corpului omenesc, care de zeci de mii de ani stabilizează ceea ce devine instabil în acest corp ca urmare a pătrunderii unor virusuri în el. Prezintă lucrurile ca şi cum imunitatea noastră naturală ar fi insuficientă, ori defectă, ca şi cum ar fi un „produs tehnologic” depăşit.
Comunitatea virusologilor are, iată, o viziune aristoteliciană (logicistă) despre viu, în vreme ce comunitatea cuantiştilor confirmă şi supraconfirmă teoria platoniciană a ideilor. Nu ar fi de mirare dacă, în viitor, finanţarea ştiinţei n-ar mai încuraja cercetărilor cuantiste.
Pentru Heisenberg, particulele elementare sunt ideile platoniciene din spatele materiei. Spiritul din spatele lor e prezent în imaginea unor simetrii, iar aceste simetrii nu reprezintă totalitatea celor posibile, ci doar un grup contingent (întâmplător) care a fost făcut real potrivit regulii de aur din evenimentul colapsării funcţiei de undă: e nevoie să fie prezentă o conştienţă ca să fie o colapsare.
Dus până la capăt, acest raţionament impune existenţa unei conştienţe princeps şi o imagine despre Creaţie ca fiind o reducere a simetriilor princeps.
Cum să finanţăm această mistică? Noroc că puţini o înţeleg. Nenorocirea vine, acum, de la cei care nu o înţeleg şi au finanţare să producă virusuri artificiale. O lume în care se face ştiinţă fără conştiinţă şi în care conştiinţele nu se mai conectează la conştienţa princeps.
Interesant, interesant ! Intrebari deci :
Exista Dumnezeu ?
Exista o constiinta a Universului (este o vietate ?)? sau
Exista doar o constiinta a omenirii ?
Constiinta universului(daca exista)/constiinta omenirii este de fapt Dumnezeu ?
@CM – Ar fi fost uluitor să asiști la un dialog Constantin – Tatăl, filosof, și Rafail Noica – Fiul, călugăr ortodox!
Oarecum anecdotic, Ricard, fiind supus unor masuratori neurologice specifice „metodei stiintifice”, scanari & comp., a fost declarat omul cel mai fericit, daca fericirea poate fi masurata in parametri. Cert este ca, in urma practicilor spirituale regulate, consistente – meditatii, rugaciuni si acte pozitive de constiinta – se pot constata/masura activarea unor zone corticale specifice si, mai interesant, restructurarea retelelor neuronale, createa unor noi retele neuronale, echilibrarea activitatii emisferelor cerebrale ceea ce are drept consecinta corectarea unor afectiuni fizice, dezechilibre, boli, „batand”, ca sa zic asa, programarea genetica. Asta fiindca tot s-a mentionat in articolul dlui Buduca problema imunitatii.
Si vizavi de mentionarea lui Rudolf Steiner, scolile Waldorf n-au echivalent dupa stiinta mea. Sunt scoli model, cu adevarat umaniste.
Cu multumiri dlui Buduca! : )
Desigur simpatia mea pt Matthieu Ricard este subiectiva.
Cel putin doua carti, dintre care una stiu sigur ca a fost tradusa si in romana, se potrivesc subiectului din articol – „Calugarul si filisoful”(1999), un dialog intim (ca cele mai multe carti publicate de Ricard) intre tatal filosof si fiul care a abandonat o cariera stralucita intr-un domeniu de top al cercetarii, convertit la buddhism si calugarit, o incercare de impacare intre tata si fiu printr-o incursiune in paradigmele gandirii filosofice ale Vestului si paralele cu gandirea Estului.
O alta carte, pe subiect, 2002, „The Quantum and the Lotus”, New York City: Crown Publishing, un dialog cu un fizician in mecanica cuantica.
Abandonarea carierei, din motive de constiinta si de definire a vocatiei, nu a insemnat insa si abandonarea cercetarii. Ricard a continuat, mult mai liber, cercetarea si colaborarea cu diversi cercetatori si institutii. Sub influenta sa, Dalai Lama s-a inrolat in studiul biologiei.
Si in sfarsit, una recenta, din 2017, „Beyond the Self: Conversations between Buddhism and Neuroscience”, Cambridge (USA): MIT Press.
Dle Buduca, ma bucur ca ati adus in discutie acest subiect. Este o un camp vast si fascinant de cercetare pe care din pacate pt omenire, in trufia sa ignoranta „stiinta” oficiala/mainstream, acceptata ca standard in educatia universitara azi si devenita mai curand o putere inchizitoriala despotica, se straduie sa il marginalizeze drept „fringe” ori „exotic”, non-factual, sa il bagatelizeze si, uneori doar, sa il tolereze deriziv.
Ma rezum sa recomand pt cei curiosi cateva nume si publicatiile lor, rezultate din cercetari si experienta, care cred ca au darul de a face intuitive pt public notiuni aparent abstracte si complicate.
– Thomas Campbell, fizician, si trilogia sa „My Big Toe” care configureaza ipoteza sa privind constiinta si implicatiile sale in temeiul fizicii cuantice.
Ca introducere, pt a ne face o idee, merita vizionat un fragment dintr-o conferinta din 2016, pe pagina web a autorului –
https://www.my-big-toe.com/
Mai sunt altii cu variate, importante contributii in acest camp.
Favoritul meu insa ramane Matthieau Ricard, fiul filosofului Jean-François Revel, licentiat in genetica moleculara, domeniu in care a lucrat la Institutul Pasteur sub coordonarea laureatui Nobel, François Jacob si pe care il va abandona apoi, devenind calugar buddhist, secretar translator al lui Dalai Lama. Un destin absolut uimitor despre care voi mentiona doar cateva aspecte in comentariul urmator.
https://en.m.wikipedia.org/wiki/Matthieu_Ricard
Intreb, dk viruaul nu e viu, cum de se extrage ARN din el si se pune in vaccin modificat genetic?! Asta intreb, pt ca unii ca sa abata privirea multor care se intreaba de unde provine acel ARN modificat genetic si dk e uman sau animal, s-a gasit o solutie: e ARN extras din virus! Dar dk virusul nu e viu ca o bacterie, cum de are ARN?!
Stiinta, a evoluat foarte mult de la Platon si Aristotel … astazi ne bazam pe observatii astronomice DIRECTE si pe date REALE obtinute folosind misiunile spatiale .. ASTROBIOLOGIA ca ramura a Astronomiei …
Sa ne luam doar dupa teoria ASTROBIOLOGICA == VIATA este doar o forma de organizare (superioara) a MATERIEI …
VIATA ca o creatie a UNIVERSULUI …
… prezenta ORIUNDE in Univers … si putand a migra dintr-o parte in alta in Univers (teoria panspermiei) …
Forme superiare de organizare a MATERIEI in Univers pot fi:
– materie organica, compusi organici si molecule organice – care se gasesc raspandite ORIUNDE in Univers (in materia intergalactica, interstelara, interplanetara … si pe orice alte corpuri ceresti – planete & satelitii lor, asteroizi, comete, ….
– zaharuri si elemente constitutive ARN & ADN (G,C,T,A,U) (descoperite pe asteroizi, comete, atmosfere planetare&satelitare);
– forme posibile de viata (meteoriti veniti de pe Marte, alti meteoriti ajunsi pe Pamant);
– forme de viata terestre testate a ramane in viata in mediul extern al navelor cosmice;
– forme de viata extrema (EXTREMOFILELE de pe Pamant);
Sa ne luat doar dupa teoria ASTROBIOLOGIEI == VIRUSURILE sunt forme primare de pre-VIATA, bazate pe ARN sau ADN …
Virusurile pot fi daunatoare/folositoare pe parcursul acomodarii omenirii cu acestea …
In viitor … vom vedea daca CORONAVIRUSUL actual va fi sau nu daunator/folositor oamenilor …
Azi ne speriem si aparam de el … poate maine vom invata sa traim cu el …
Cum ne aparam de acest virus?
Asta este DOAR treaba specialistilor din medicina … buni/rai, interesati de relitate/interesati doar de parvenire …
Stiinta, a evoluat foarte mult de la Platon si Aristotel … astazi ne bazam pe observatii astronomice DIRECTE si pe date REALE obtinute folosind misiunile spatiale .. ASTROBIOLOGIA ca ramura a Astronomiei …
Sa ne luam doar dupa teoria ASTROBIOLOGICA == VIATA este doar o forma de organizare (superioara) a MATERIEI …
VIATA ca o creatie a UNIVERSULUI …
… prezenta ORIUNDE in Univers … si putand a migra dintr-o parte in alta in Univers (teoria panspermiei) …
Forme superiare de organizare a MATERIEI in Univers pot fi:
– materie organica, compusi organici si molecule organice – care se gasesc raspandite ORIUNDE in Univers (in materia intergalactica, interstelara, interplanetara … si pe orice alte corpuri ceresti – planete & satelitii lor, asteroizi, comete, ….
– zaharuri si elemente constitutive ARN & ADN (G,C,T,A,U) (descoperite pe asteroizi, comete, atmosfere planetare&satelitare);
– forme posibile de viata (meteoriti veniti de pe Marte, alti meteoriti ajunsi pe Pamant);
– forme de viata terestre testate a ramane in viata in mediul extern al navelor cosmice;
– forme de viata extrema (EXTREMOFILELE de pe Pamant);
Sa ne luat doar dupa teoria ASTROBIOLOGIEI == VIRUSURILE sunt forme primare de pre-VIATA, bazate pe ARN sau ADN …
Virusurile pot fi daunatoare/folositoare pe parcursul acom\odarii omenirii cu acestea …
In viitor … vom vedea daca CORONAVIRUSUL actual va fi sau nu daunator/folositor oamenilor …
Azi ne speriem si aparam de el … poate maine vom invata sa traim cu el …
Cum ne aparam de acest virus?
Asta este DOAR treaba specialistilor din medicina … buni/rai, interesati de relitate/interesati doar de parvenire …….
Grav e când NU cunoști fizică cuantică, iar filosofia o amesteci cu lopata unui snobism simandicos, ce nu reușește decât să pună pe bigudiuri minți sănătoase! 1. Particulele elementare nu-s altceva decât sublimări ale câmpului lor afin, între câmp și particule existând un du-te-vino sau un feed-back permanent! 2. Aceasta este simetria dintre câmpul cuantei, în care este topit arhetipul și particula afină. 3. Hipersimetria n-ar fi decât corespondențele dintre câmpurile arhetipale și particulele afine, adică dintre Logosul Divin, ca loc comun al tuturor arhetipurilor, și lumea variată a particulelor sublimând dintru arhetipuri. Nu poți vorbi de faptul că „în spatele particulelor se află o unică idee, nu o pluralitate de idei”, ci Marea Idee sau Logosul, conține, integronic, toate celelalte idei/arhetip, cu particulele lor holistice(particula conține ideea ce o conține!)! Substanța apelor sau câmpurilor cuantice trece în materia particulelor și invers, într-o fierbere cuantică permanentă! Toată problematica articolului tinde spre un galimatias (incoerență) de „particule de idei” alandala, în prețiozități snobe!
Ce treaba au Platon si Aristotel cu esenta lucrurilor, sau credinta cu teoriile fizicii cuantice? Niciuna. Pentru ca una este realitatea si altele sunt perceptiile si imaginatia noastra.
Astăzi ,este Ziua dvs . Sunteți nr1 in presa de pe glob ,cu acest comentariu ,nu știu ce ați făcut să ajungeți aici și trebuie să fiți conștient că ( ajuns aici) comentariile dvs trebuie sa se ridice la acest nivel ,de acum înainte .
Va scrie un ” no name” ( in Romania) apreciat de fizicienii din Houston Texas, cu diploma recunoscuta de Ei.
S-a cautat realizarea unui „portal” din care sa fie facut scapat Lucifer, monser. Iti mai aduci aminte de pericolul generarii unei gauri negre?
Sunt : Șocat / Siderat / Paralizat ,de com dvs . Cum a ajuns o pers ca dvs cu articole de 3 lei ( la început) la articole „Quantum leap”, care frizează cunoștințele celor de la N.A.S.A.
Ce cunoștințe aveți și ce relații v-au ajutat să faceți acest salt al CUNOASTERII???.
Felicitări Pentru Articol , și sunt F.F.F.F. curios ,sa vad cît TIMP o sa va mențineți la nivelul acesta . ( „Acesta fiind nivelul EXTREM, al geniilor de unde ați preluat acest articol)
FELICITARI DE UN MILION DE ORI , MR . BUDUCA .
Deja mi s-a umflat capul! Ce Platon, ce Aristotel! Nu mai avem timp sa dezbatem teme despre nemurirea sufletului cu burta goala! Coate goale, mate fripte suntem! Mai nou, viitorul cancelar al Germaniei il acuza pe Johannis ca sparanghelistii rromani trimisi la munca de jos in Germania au adus cu ei si pe virusache in plamanii cu pieptul de arama si au infectat rasa ariana! Deja simt ca explodez! Si prizonierii de razboi care au construit autostrazile din Germania sunt vinovati si trebuie dusi la Bug! Cine mai traieste!
Boala este doar o stare a mintii. Daca vrei sa fii bolnav esti. Boala vine din frica. stres. Corpul uman este creat pentru a se adapta si ne nastem pentru a muri. Nici o filozofie. Doar realitate. Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru. Actuala ordine mondiala ne taie aceast dar dat de Dumnezeu. Vor sa taie legatura dintre noi si Dumnezeu. Nu vor reusi. Planul lor este sortit esecului si pieirii si multi si-au vandut deja sufletele.
Era viermanoasa din toate punctele de vedere la orizont apare. Si nu era viermilor de matase, e chiar era viermilor cei mai infecti posibili, de ura si ucidere prin orice metoda!
In spatele genomului se află câmpul morfic sau morfogenetic, epugenetic, ce poate fi echivalat cu câmpul cuantic și care piate „repara” genomul, prin legătura în direct cu acesta, câmp de manifestare a… Logosului, ca ideea tuturor ideilor!