Economia europeană suferă, deoarece companiile din UE sunt mai mici decât giganții din SUA și China. UE are puține firme tech globale și bănci de top. Unii susțin relaxarea regulilor de concurență, iar Comisia Europeană pregătește orientări mai permisive pentru fuziuni. Fostul premier italian Enrico Letta avertiza că, fără extinderea marilor companii europene, UE va fi colonizată de SUA și China. Statele mici din UE spun că susținerea acestor ”campioni europeni” înseamnă statut de dominion pentru economiile europene mai mici.
O dispută veche în UE: concurență loială vs. industrie strategică
Dezbaterea este veche: o viziune pune accent pe concurență pentru protejarea consumatorilor și inovației, alta pe obiective politice precum securitatea și industria. Lideri precum Mario Draghi, fostul președinte al Băncii Centrale Europene și fost premier al Italiei (după ale cărui principii economice se ghidează și ”extremista” Giorgia Meloni) și Ursula von der Leyen susțin apariția „campionilor europeni”.
În 2024, când dezbaterea era deja în toi, Financial Times cita un înalt oficial european care arăta că țările mici și medii din UE se tem că ”acești campioni europeni” sunt o acoperire pentru a permite o consolidare mai mare în industrie ce ar duce la creșterea prețurilor și la reducerea investițiilor. ”Este o nebunie. Noul comisar pentru Concurență va fi sub mare presiune pentru a introduce elemente de politică industrială în politica concurenței. Este o reducere a concurenței în beneficiul intereselor industriale din Europa”, spunea oficialul UE.
”Război” între von der Leyen și comisarul spaniol
A avut dreptate. În acel an, portofoliul Concurenței în a doua Comisie von der Leyen a fost preluat de Teresa Ribera, socialistă din Spania. Acum, Ribera este la cuțite cu președinta Ursula von der Leyen. Simpla apariție a unei versiuni preliminare, pentru consultare publică a unui ”ghid european” pentru fuziuni între companii a dus la o dispută deschisă între von der Leyen (PPE) și Ribera (socialistă). Pe 16 aprilie, Financial Times scria ca acest ”ghid” marchează desprinderea de trecut a UE, permițând fuziuni între companii mari, așa cum au susținut de ani de zile Franța și Germania. Cancelarul Friedrich Merz și președintele Macron au sprijinit apariția unor ”mari campioni europeni”.
Însă imediat după apariția articolului cu pricina, comisarul Ribera a acordat mai multe interviuri, inclusiv pentru Politico.eu, în care a arătat că ”ghidul” european pentru fuziuni nu este un cec în alb pentru marile companii. ”Economia globală s-a schimbat, piețele globale s-au schimbat, interesele publicului european trebuie să fie apărate. Cadrul de reglementare rămâne”. Guvernul Spaniei, pe care Ribera o reprezintă la Bruxelles, are aceeași viziune. În urmă cu un an, în timpul dezbaterilor privind viitorul apărării europene, Spania a susținut că trebuie căutat un ”echilibru regional”. Industria militară să nu se concentreze în țările cu cele mai puternice companii. Guvernul spaniol propunea „crearea de platforme comune și promovarea inovării în care să fie inserate și IMM-urile”, ceea ce corespunde mai bine modelului predominant în industria militară spaniolă.
De acord cu diagnosticul, nu și cu tratamentul
Avem de-a face acum cu un prolog la lupta care va urma. În 2025, Comisia Europeană a lansat o revizuire a principalelor orientări privind controlul fuziunilor, cu un proiect așteptat în primăvara lui 2026 și adoptare probabilă până în 2027. În fundal persistă dezbaterea dacă dreptul concurenței permite sau împiedică apariția ”campionilor europeni”.
Dreptatea pare să se împartă în fiecare tabăra. Ambele sunt de acord că, atunci când a apărut piaţa comună europeană, lumea era mai mică. India și China erau încă pitici economici. Acum sunt niște giganți. Dar piața comună a rămas la fel. Este piața celor patru libertăți: libertatea de circulație a oamenilor, bunurilor, capitalului și serviciilor. Însă libertate există, în realitate, doar pentru oameni și bunuri. De aici, drumurile se despart.
Interesul franco-german
Franța și Germania doresc politizarea regulilor concurenței, prin votul celor mari in Consiliu UE, pentru a crea companii europene care să concureze cu cele din China si SUA pentru piețele globale. Cele doua guverne au publicat un ”Manifest” în acest sens, în 2019. În 2019, înainte de pandemia covid și războiul din Ucraina ce au deschis o criză care pare fără sfârșit, Parisul și Berlinul acuzau Comisia Europeană că nu a permis fuziunea dintre Alstom și Siemens, pentru a crea ”un campion european” în domeniul transporturilor. În 2026, un oficial european citat de Financial Times spune că Bruxellesul a procedat bine. Siemens-Alstom nu ar fi fost doar un monopol global, nu un ”campion european”. Acum, datorita interzicerii fuziunii, Europa are doi campioni – Siemens și Alstom.
Există și o altă față a Germaniei sau a Franței. Guvernul de la Berlin se opune preluării Commerzbank de către UniCredit, din Italia. De data aceasta nu este in interesul politic și financiar al Berlinului. Guvernul nu dorește ca a doua bancă comercială a țării să fie preluată de o bancă italiană. Acuză că Unicredit (care deține 30% din banca germana) pregătește o preluare ostilă. Disputa durează de ani de zile. O concluzie poate fi că, prin politizarea (prin votul in Consiliul UE) regulilor concurenței, statele mari din UE își pot atinge obiectivele industriale naționale. Acolo unde relaxarea regulilor concurenței periclitează aceste obiective, influența celor mari în UE poate ajuta la crearea de coaliții ad-hoc în favoarea unei țări importante. Este greu de crezut că o țară mai puțin importantă economic decât Italia ar fi putut ajunge atât de departe în disputa cu Germania.
Temerile statelor mici din UE
Tabăra țărilor mici și mijlocii din UE tinde spre menținerea unor reguli mai stricte ale concurenței. De partea lor este politica tradițională europeană, începând din 1957. Le dau dreptate și evidențele dintr-o mulțime de studii și analize economice: UE nu va putea crea campioni globali în domeniul digital și al inteligenței artificiale – startul a fost pierdut în mod clar și ecartul față de SUA și China nu poate fi recuperat.
Relaxarea regulilor concurenței este greșită, arată un articol publicat de The Economist, în martie 2026. Problema nu sunt fuziunile, ci fragmentarea pieței: bănci încă naționale, lipsa unei piețe unice de telecom și sectorul apărării fragmentat. Reglementările naționale și protecția ”campionilor” locali împiedică integrarea. Concluzia: mai puține bariere structurale, nu reguli mai slabe de concurență, ar ajuta companiile europene să crească. În al doilea rând, statele membre importante își protejează propriile interese economice. Exemple precum UniCredit–Commerzbank arată că preocupările naționale (stabilitate, locuri de muncă, control intern) prevalează asupra logicii europene. Raportul lui Enrico Letta, în 2025, spunea că strategia UE nu ar trebui să fie dominată de axa franco-germană.
Fără piață unică, ”campionii” vor fi naționali, nu europeni
The Economist trage o concluzie: ”Obstacolul în calea creșterii economice nu este politica de concurență, ci piața unică incompletă. Acolo unde piața este complet integrată, firmele europene au reușit să obțină rezultate de clasă mondială. De exemplu, ASML deține un cvasi-monopol asupra celor mai importante mașini de fabricare a cipurilor din lume. Companii precum Spotify și SAP concurează de la egal la egal cu rivalii globali. Industria farmaceutică europeană este un ecosistem bogat, format din institute de cercetare, firme mai mici și mari corporații”.
Acolo unde piața unică nu există, unde este fragmentată, rezultatele nu apar. Industria telecomunicațiilor (care luptă acum pentru relaxarea regulilor concurenței) este un exemplu. The Economist scrie că în UE sunt 270 de instituții de reglementare pentru rețelele digitale. Regulile de securitate, licitațiile sunt la nivel național și regional. ”Câtă vreme un client din Franța nu va putea cumpăra servicii telecom din Estonia, fuziunile nu vor face decât să crească puterea pe piață a companiei și să ducă la creșterea prețurilor”, scrie The Economist.
O concluzie pentru vetoul în politica externă a UE
Trăgând linie, guvernele statelor puternice din UE vor să pună căruța interesului național înaintea boilor care ar trage UE către o adevărată piață unica a serviciilor și capitalului. Relaxarea regulilor pentru fuziuni ar promova interese economice naționale. Asta mai cu seamă într-o perioada de reînarmare cu costuri mari și profituri pe măsură pentru industria în cauză, fără ca guvernele statelor puternice să renunțe la control. Statele cu mari grupuri industriale vor avea un avantaj – acces mai facil la fondurile europene pentru inovație și proiecte high-tech. Cursa înarmării poate face ca acest avantaj să fie și mai puțin monitorizat și corijat.
Disputele de la Bruxelles privind regulile concurenței in UE ar putea fi privite ca o lecție pentru dezbaterile ce vor urma pentru eliminarea vetoului în materie de politică externă. Președinta von der Leyen a sugerat că înfrângerea lui Viktor Orban în Ungaria ar putea deschide drumul spre eliminarea regulii unanimității în politica externă a UE. În materie de concurență nu există veto. Interesele celor mari care se pot impune, dacă nu există o minoritate de blocaj. Sunt necesare doar patru state, dar 35% din populația UE – greu de obținut. Și mai este un deranjant regulament european 139 din 2004, adoptat în unanimitate.
