Cancelarul secret al Germaniei

Germania nu este cunoscută pentru dinastiile sale politice. Ar fi doar trei, potrivit Die Welt: Weizsacker, Guttenberg și de Maiziere. Actualul ministru de Finanțe Wolfgang Schauble nu provine dintr-o astfel de familie, însă cu siguranță are calitățile unui întemeietor de dinastie politică.

Wolfgang Schauble a visat la putere decenii la rând. Într-o carieră politică începută în 1961, la 19 ani, a fost Ministru pentru Afaceri Speciale, Ministru de Interne de două ori și acum a ajuns la Finanțe. A fost succesorul preferat de cancelarul Helmut Kohl, însă scandalul privind finanțarea Uniunii Creștin Democrate care a dus la căderea în dizgrație a unificatorului Germaniei l-a lovit și pe ”numărul doi”. Schauble, vizat de un atentat in 1990, care l-a țintuit în scaunul cu rotile, a fost nevoit să rămână în continuare în umbră și să accepte ascensiunea noii stele venite din Est – Angela Merkel, susținută de familia de Maiziere.

Schauble a încercat să se impuna in partid, însă Merkel a avut grija ca la umbra sa să nu mai crească nici cea mai mica disidență. Dacă se mai fac referiri la un posibil succesor preferat de Merkel, acesta ar fi actualul ministru al Apararii, Ursula von der Leyen. În anul 1999 CDU a dorit să-i facă credinciosului Schauble un ”cadou” – funcția onorifică de președinte federal. Nici de data aceasta actualul ministru de Finanțe nu a avut noroc – a pierdut în fața rivalului social-democrat Johannes Rau.

Prin urmare, Schauble a investit întregul său arsenal politic și întreaga intransigență in mandatul de ministru de Interne. Totul s-a schimbat însă în momentul în care a devenit ministru de Finanțe – o funcție care îi dădea greutate mare atât pe plan intern, dar și european, scena pe care are șansa de a impune viziunea unei societăți germane. Schauble și-a dat seama că poate deține controlul și fără a fi cancelar și astfel s-a ajuns la momentele în care ministrul de Finanțe vorbește despre ieșirea Greciei din zona euro sau se lansează în declarații ironice la adresa FMI (cum ar fi cea în care propunea SUA să preia datoria Greciei, în timp ce Germania este fericită să preia datoria Puerto Rico), în timp ce Merkel încearcă să pună de fiecare dată câte un bemol pe afirmațiile ministrului său.

În timp ce Angela Merkel pare să încline către viziunea FMI de a șterge o parte din datoriile Greciei (condiție pentru ca instituția financiară să participe la noul împrumut acordat Atenei), Schauble a deschis un adevarat război împotriva guvernului Tsipras și a stângii elene si se declară convins că ”poate găsi o soluție acceptabilă cu FMI”. În viziunea lui Schauble, scrie site-ul eurojournalist.eu, aceasta ar însemna ”sunt convins că putem pune presiune pe FMI pentru ca Christine Lagarde să adopte poziția germana”. Tentativa lui Merkel de a mai atenuat impactul declarației lui Schauble a eșuat și ministrul a demonstrat că este cel care conduce in acest moment. Lui Merkel i-a mai rămas doar rolul de a băga sub preș toata mizeria pe care Schauble a început să o lase prin Europa, unde contribuie uriaș la dezastrul în materie de comunicare înregistrat de Berlin.

Până în acest moment, nimeni din CDU nu s-a revoltat împotriva lui Schauble, deși acesta din urmă pare să distrugă șansele partidului de a mai întineri, de a oferi electoratului o imagine mai nouă, pentru a face față unui posibil reviriment al social-democraților. Eternul numar doi al creștin-democratilor poate deveni, fără să și-o dorească, binefăcătorul SPD la urmatoarele alegeri federale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.