
România are șanse ca în ianuarie 2027 sau poate chiar puțin mai devreme să beneficieze de gazul din Neptun Deep, iar țara noastră va putea să exporte, în condițiile în care producția va crește cu 75 – 100%, a afirmat joi ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la briefingul de la finalul ședinței de Guvern.
Duminică, ministrul Energiei a scris pe pagina sa de Facebook că ‘vor exista tot mai multe atacuri la adresa acestui proiect, pentru că el poate schimba jocul la nivel regional și european’.
Întrebat de jurnaliști la ce anume a făcut referire, Sebastian Burduja a menționat ‘procesele în serie pe care ONG-urile le lansează împotriva proiectului’.
‘M-am referit în principal la datele publice legate de procesele în serie pe care ONG-urile le lansează împotriva proiectului Neptun Deep. Sunt convins că proiectul supără pe cei care au gaz și ar vrea să ni-l vândă, îi supără pe cei care au gaz și îl vând altor state unde România va putea să exporte, pentru că noi estimăm o creștere a producției de 75 până la 100% – și o creștere a consumului intern de 25% (…) Vom exporta și e foarte bine că vom face bani din asta și vom înlocui dependența altor state de Federația Rusă cu o dependență față de România pe viitor, ceea ce este un lucru foarte bun. (…) Proiectul este în grafic. Avem șanse ca în ianuarie 2007 sau poate chiar puțin mai devreme să beneficiem de gazul din Neptun Deep’, a precizat Sebastian Burduja.
Duminică, ministrul Energiei a scris pe pagina sa de Facebook că România are șansa istorică de a juca un rol important, dacă își va apăra direcția pe care a construit-o cu greu timp de zeci de ani. ‘Și asta depinde de fiecare dintre noi. Suntem deja în fruntea topului producătorilor de gaze din UE, iar proiectul Neptun Deep ne va consolida această poziție. Nu vă faceți iluzii. Vor exista tot mai multe atacuri la adresa acestui proiect, pentru că el poate schimba jocul la nivel regional și european. Dar aceste atacuri nu ne vor opri, ci ne vor întări determinarea de a duce lucrurile până la capăt’, a scris ministrul.
Producția de la Neptun Deep va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual timp de aproximativ 10 ani.
se impaca mai marii lumii s-ar putea ca sa inceapa sa curga ceva si prin Europa, daca nu Asia va da totul, iar Europa va trai doar din ”recreatii”/turism asa ca ne vom incalzi de la fotovoltaice si vom consuma faina bruxeleza…
Mai țineți minte cînd UE+Gazprom=love iar în România se importa gaz din Rusia via Germania. Anii 2000. Ziceau atunci că de aia e scump.
Minciuni și fraze-i totul ce statele susține (M Eminescu)
În ce an, jurnalistule care ai scris articolul, în 2007 ? Citez titlul spre corectare daca e necesar in zilele lui ianuarie/februarie 2025 „Neptun Deep. ”Avem șanse ca în ianuarie 2007 sau poate chiar puțin mai devreme””
2007? 2027? 2047?
Cine știe…
„aproximativ 8 miliarde metri cubi anual timp de aproximativ 10 ani.”
-doar contractu aditional dintre russia si germania era de 60 miliarde de metri cubi anual….suplimentare de consum,dap.
A,si vor urma mai multe sanctiuni,pana ne va lua naiba.Europa plateste pagubele de razboi,asa ii trebuie daca isi vara nasul in problemele altora.Cine are tupeu s-o puna la plata pe „eroina” Ursula?
In niciun caz romanii,nu avem presedinte un Georgescu,asa ca nu ne permitem sa visam cu sorosistii in spinare. Europa e in prapastie,abandonata de americani si de rusi,la resursele din Ucraina i s-a dat peste mana,asa ca vor tabari peste noi. Prostii nostri,ramasi fara bani la buget,mult mai multi decat au curajul sa spuna natiei,sunt slugi ticaloase,dau tot pentru o bruma de bani,din care sa fure ei. Hatra Europa o sa ia mocca in curand,nici ea nu mai are bani,i-a bagat in Ucraina si in buzunarele „{elitei” ei. Prostii nostri mizeaza pe cal mort dar nu ne mira.
cine va beneficia de gazele romanesti? Chiar ne luati de prosti?