Când va fi gata centrala de 1,5 miliarde din Ardeal

Construcția centralei electrice de 1,5 miliarde de lei de la Iernut va fi gata până la finele acestui an, conform unui document semnat de Daniela Nicolescu, secretar de stat în Ministerul Economiei. Deși inițial inaugurarea era prevăzută pentru luna februarie a acestui an, termenul a fost împins spre jumătatea anului iar acum se discută de luna decembrie 2020. Investiția derulată de către compania de stat Romgaz la Iernut este extrem de importantă pentru sistemul energetic național, fiind prima de acest fel făcută de către autorități în ultimii ani în condițiile în care foarte multe capacități de producere a curentului sunt ieșite din uz sau au o durată de viață cu mult peste cea stabilită.

”Pe parcursul derulării lucrărilor de execuție a investiției Ciclu combinat cu turbine pe gaz de la Iernut, din motive imprevizibile, a fost necesară realizarea unor lucrări suplimentare (pentru îmbunătățirea terenului de fundare prin realizarea a 907 piloți forați; devieri/anulări rețele subterane de conducte și cabluri; pentru reparații la circuitul hidrotehnic aferent SPEE Iernut etc.) ce au generat impact în durate de realizare a investiției, fiind situate pe drumul critic al graficului de execuție. De asemenea, modificările legislative (OUG 114/2018, Instrucțiunea ANAP nr. 2/2018, Instrucțiunea ANAP nr. 1/2019) au avut impact semnificativ asupra ritmului de execuție a lucrărilor pe parcursul anului 2019”, se spune în documentul amintit.

Cabinetul Orban este obligat în acest moment să modifice legislația în vigoare pentru ca investiția să nu piardă finanțarea nerambursabilă de peste 320 milioane lei acordată pentru proiect din banii încasați de România din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) alocate gratuit de către Uniunea Europeană, în baza normelor comunitare. ”Se află pe circuitul de avizare un proiect de HG pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1096/2013 pentru aprobarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, inclusiv Planul național de investiții pentru decalarea termenului de punere în funcțiune a investițiilor finale prin Planul Național de Investiții, de la 30 iunie 2020 la 31 decembrie 2020”, se mai spune în documentul guvernamental.

Romgaz a avertizat anul trecut că nefinalizarea și nepunerea în funcțiune până la jumătatea anului 2020 a centralei de 430 MW de la Iernut ar avea drept consecință pierderea finanțării nerambursabile acordate pentru proiect din banii încasați de România din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) alocate gratuit de către Uniunea Europeană, în baza legislației comunitare. Romgaz chiar s-a gândit să acționeze în instanță consorțiul de firme care execută lucrările – Duro Felguera din Spania și Romelectro din România, acțiune abandonată ulterior. Investițiile Romgaz au scăzut cu 25% anul trecut, de la 1,1886 miliarde lei în 2018 la 891,6 milioane lei în 2019, gradul de realizare a investițiilor fiind de 64,67% față de buget, potrivit raportului preliminar pe anul trecut al companiei.

„În 2019, nivelul investițiilor în noua centrală de la Iernut a fost de 301,4 milioane lei, față de 568,9 milioane lei în 2018. Se estimează că producția de energie electrică a scăzut în anul 2019 față de anul precedent cu 49,4% ca urmare a lucrărilor de investiții derulate în cadrul CTE Iernut. Aceste lucrări restricționează funcționarea grupurilor energetice ale părții vechi a vechii centrale. Prin urmare, se estimează că veniturile din vânzarea de energie electrică au scăzut cu 50,95% față de anul anterior”, se spune într-un document Romgaz.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4583 Articole
Author

5 Comentarii

  1. daca e gata la sfarsitul anului, cand or marita-o?
    parca doctrina de baza era privatizarea, mai ales sub pret.

  2. Si ce se manevreaza in viitor la aveasta centrala? Cumva deseuri toxice din import? Cumva deseuri din legume adunate de la cetateni pentru combustibil gaze si energie pentru iarna?

  3. Pentru investițiile de genul asta trebuie acționat urgent ,nu pentru căcaturile de spitale de campanie , spitale făcute de pielea suli de pomană că nici dracu’ nu a fost în ele.. altă investiție urgentă , grupurile de la Cernavodă ..bine c-am scăpat de chinezi , normal ar fi atribuite canadienilor!!..ei au făcut centrala,sau britanicilor… altă investiție urgentă e centrala nucleară din zona Făgărașului…e un proiect de pe timpul lui Ceaușescu… altă investiție canalul Dunăre Siret….oare trogliditii din guvern cunosc astea…,?

  4. Mai matei nu stiu de unde ai atasat poza la articol ,dar te descalifica total .Un tablou de comanda a unei centrale de 430 de MW nu mai arata asa !!.Cat priveste

  5. Romania joaca de 30 de ani rolul de Proasta Satului , acuma ori sunt doar idioti in administratie si incapabili sa faca un caiet de sarcini respectiv sa semneze un contract decent si cu clauze clare de finalizare respectiv daune in cazul depasirii termenelor cu sutele de ani . S-au mai este a doua varianta al hotiei generalizate incepand de la presedinte si priministru , trecand prin SRI si politie si ajungand la structirile de implementare si control . Daca e hotie e mai grav ca va trebui distrus tot aparatul de implementare si sustinere .
    Cum Dumnezeu sa ai numa si numa intarzieri si pierderi de fonduri si sa nu raspunda chiar nimeni !
    Daca totul merge rau in respectarea termenelor si a indicilor de calitate , de ce se acorda pensii speciale judecatorilor , procurorilor , parlamentarilor ,politistilor ..etc pentru ca torul este spre dezastru , iar o pensie speciala trebuie sa fie plata unui merit si nu doar a dispretului si abuzului de putere .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.