Capcana morții de pe litoralul românesc

Lucrările de lărgire a plajelor au modificat dramatic relieful subacvatic de la mal, afirmă inginerii de mediu care avertizează că au apărut gropi adânci de până la 12 metri, arată Știrile Pro tv. La Neptun, un tânăr de 23 de ani, originar din Mangalia, a fost găsit mort într-o astfel de groapă după ore întregi de căutări.

 

„S-au format foarte multe gropi și am fost nevoiți să luăm fiecare groapă în parte”, a spus Marian Ciulei, ISU Dobrogea, conform Știrile ProTV.

Gropile au dus la formarea unor curenți extrem de periculoși

„Este inutil să înoate împotriva curentului pentru că pentru că de obicei curentul e mult mai puternic. Va trebui să se lase oarecum condus de curent, să stea cât mai mult la suprafață, să nu intre în panică”, a afirmat Pascale Roibu, scafandru.

 

Astfel de gropi sunt și în Mamaia, unde au o adâncime de aproximativ trei metri, iar la Eforie ajung și până la șapte metri adâncime.

„Aceste gropi acționează ca niște diguri, ele modifică radical circulația curenților în zona lor. Se pot crea vârtejuri și alte fenomene neplăcute. Vor fi zeci de ani până când se va ajunge la un profil normal”, a spus Răzvan Mateescu, expert marin INCDM.

 

Recomanda 4
Author

12 Comentarii

  1. Firmele care au efectuat acele lucrari au spus ca ar fi putut face lucrarile in asa fel incat sa nu se formeze acei curenti, insa aceasta cerinta nu a fost pusa in caietul de sarcini, si ca ar fi fost mai scump. Oare se mai poate “drege” treaba macar acum in ceasul al 25-lea?

  2. Procentul de INECAȚI este MaiMare la Știutorii de Inotat.
    CURENTUL, dacă este și înVărtejit, NU iartă …
    Văz că te dai Felină DARWINISTĂ …
    DE! Să NU te învețe DEFINITIV Alții, MaiTariLaSupraViețuire ca tine …
    ZMEII de Iețtia NeMiloși ca tine …

  3. Chestia emalta: prostia costa și embine că-i așa. Cine nu știe sa-noate, sa nu intre-n apă decât cu vesta de salvare. Asta-i tot!

  4. Care “să se stabilizeze în zeci de ani” că până atunci zeci de firme a celor de azi și a copiilor lor vor câștiga sute de licitații de “amenajare” a plajelor și litoralului.

  5. Dar cine au fost hahalerele care au aprobat largirea plajelor si cine sunt cei care le-au dat avizele? Acum asteptam rechinii sa se zbenguiasca in acele gropi.

  6. Extinderea plajelor a fost un proiect fara stiinta si gandire. In primul master plan 1994/1996 privind turismul din Ro se prevedea retragerea constructiilor si soselei de litoral mai in interior si demolarea vechilot hoteluri din imediata vecinatate a plajei. Hotelierii au sarit ca arsi cum sa isi demoleze hardughiile vechi. Acum avem nisip grosier, gropi, valuri mai puternice din cauza adancimii. Iar eroziunea marina la furtuni va reduce lent dar continuu plajele extinse.

  7. Numai „beneficii” a adus aceasta „modificare genetica” a plajelor.
    Traiasca tovarasii de la : primarii, consiliul judetean, apele romane, ministerul mediului si alti tovarasi de ridicata valoare („brand minds”).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.