Captură de 7 milioane de euro, ascunsă într-un camion cu ceapă

Polițiștii din Giurgiu au descoperit într-un camion o captură record de țigări de contrabandă.

Captură de 7 milioane de euro, ascunsă într-un camion cu ceapă

Polițiștii din Giurgiu au descoperit într-un camion o captură record de țigări de contrabandă.

În respectivul camion trebuia să fie încărcată ceapă. Pe fir au intrat polițiștii care au găsit țigaretele contrafăcute.

Ancheta i-a condus pe polițiști către o rețea internațională, alcătuită din cetățeni români și bulgari. Aceștia au introdus în țară, peste 70 de milioane de țigări contrafăcute.

Procurorii au estimat acum prejudiciul la peste 12 milioane de euro. Prejudiciul a fost creat prin neplata accizelor către stat. Mai mult, în urma unor percheziții au fost confiscate 9 mașini, dar și două camioane.

Țigări de contrabandă într-un camion cu ceapă

„Modul de operare consta în utilizarea de autocamioane cu temperatura controlată şi mărfuri de acoperire constând în legume şi fructe. Spre exemplu, în cursul zilei de 29.08.2026, în jurul orelor 21:30, s-a procedat la oprirea în trafic a unui autoturism şi a unui autocamion în vederea efectuării unor percheziţii auto asupra mijloacelor de transport care intraseră în România prin zona municipiului Giurgiu. În urma verificării, în compartimentul de marfă al autocamionului, a fost descoperită o cantitate importantă de ţigarete, disimulată într-o partidă de marfă constând în ceapă”, susțin procurorii.

Percheziții în București și alte șapte județe

După ce au descoperit transportul clandestin la Giurgiu, polițiștii au efectuat 22 de percheziții domiciliare pe raza judeţelor Teleorman, Neamţ, Bacău, Vaslui, Botoşani, Iaşi, Giurgiu şi a municipiului Bucureşti.

Astfel, au fost reținute șase persoane, iar una fost plasată sub control judiciar pentru infracţiuni de constituirea unui grup infracţional organizat şi deţinerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate corespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete.

Ca urmare a anchetei, procurorii au pus sechestru pe un număr de peste 6 milioane de țigarete contrafăcute. De asemenea, 9 autovehicule au fost indisponibilizate în vederea instituirii de măsuri asigurătorii. Totodată, pe parcursul documentării activităţilor ilicite au fost indisponibilizate alte 7.199.780 de ţigarete.

Cercetările în această anchetă contiună pentru a fi lămurită întreaga situație de fapt. Urmează acum să fie dispuse soluțiile legale prin unitatea de parchet competentă.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.