Care sunt promisiunile economice făcute de PSD

În campania electorală PSD a mizat foarte mult ideea eliminării sau scăderii unor impozite și taxe pentru o serie de salariați sau de pensionari, pe mărirea salariului minim dar și pe o creștere economică mai mare decât cea ce se preconizează în acest an. De exemplu, pentru 2017, proiectul de buget al PSD prevede un salt de 5,5% în condițiile în care în 2016 acesta nu va sări de 5%, an în care am avut parte de o creștere spectaculoasă a consumului generat de măsurile fiscale și de diversele creșteri de venit. Partidul care a câștigat atât de clar aceste alegeri parlamentare își propune de asemenea să spargă un prag psihologic în ceea ce privește colectarea de venituri la buget, 31,1% din PIB, pentru că până acum nimeni nu a reușit să sară peste 29-30%. În cazul în care PSD nu va avea succes cu acest deziderat, atunci se va confrunta cu un deficit bugetar peste 3%, maximul admis de Comisia Europeană. Cursul valutar gândit de PSD este de 4,46 lei pentru un euro, inflația medie anuală de 1,2% (azi aceasta se află pe un teritoriu negativ, deci vor crește prețurile), salariul minim va crește la 1.450 lei, iar cel mediu la 3.100 de lei. În optica PSD efectivul salariaților cu normă întreagă va ajunge la 4,95 milioane, cu un plus de 204 mii, pensia minimă va fi de 520 de lei, iar punctul de pensie va fi de 1.000 de lei.

Ministerele care vor primi cei mai mulți bani în 2017 vor fi Sănătatea, Educația, Apărarea și Transporturile.

În cei patru ani de guvernare, PSD are în program creșterea progresivă a salariului minim până la 1.750 de lei în 2020 (1.400 de lei din ianuarie 2017, 1.510 din 2018, 1.625 de lei din 2019) și a celui brut la 3.950 lei. De asemenea, punctul de pensie ar ajunge în 2020 la 1.400 lei. TVA va fi zero la vânzarea de locuințe, 9% pentru publicitate și 18% din 2018. PSD promite scăderea contribuțiilor sociale, eliminarea CASS pentru pensionari de anul viitor, scutirea de impozit pe venit pentru pensiile mai mici sau egale cu 2.000 de lei, iar pentru cele mai mari de 2.000 de lei să se plătească 10%. Va fi eliminat impozitul de 16% pentru salariul mai mic sau egal cu 2.000 de lei pentru medici și IT-iști iar din 2018 cabinetele individuale, PFA, drepturile de autor, medicii, artiștii, scriitorii, jurnaliștii, notarii, contabilii cu venituri de până în 24.000 de lei anual vor fi scutiți de impozit. Cei cu venituri mai mari vor plăti doar 10%. Transferul de proprietăți cu valoare mai mică de 450.000 de lei nu va mai fi impozitat. Se va plti 3% pentru proprietățile mai scumpe de 450.000 de lei de la 1 ianuarie 2017.

PSD a anunțat că va înființa un Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), care ar trebui să strângă participaţiunile pe care statul le mai deţine în circa 200 de companii profitabile, PRECUM Petrom, Transelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Hidroelectrica etc.Adunate, participaţiunile ar aduce o capitalizare de circa 45 de miliarde de lei. Din el ar urma să se finanţeze infrastructura.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4560 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.