Casa parohială din localitatea Oanţu a fost distrusă de un incendiu care a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, a informat Inspectoratul pentru Situaţi de Urgenţă (ISU) Neamţ.
Preotul, soţia acestuia şi cei trei copii s-au autoevacuat din locuinţă.
„La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la acoperiş şi în mansarda casei, existând posibilitatea generalizării la întreaga construcţie, dar şi la casa praznicală ce se afla la o distanţă apropiată. Forţele de intervenţie au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului în urma căruia au ars acoperişul şi mansarda casei pe o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi, tâmplăria aferentă de la şapte ferestre şi o uşă, mobilier, articole textile şi aparate electrocasnice. De asemenea, s-a deteriorat izolaţia exterioară a casei pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi, planşeul locuinţei pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi şi alte bunuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
O femeie în vârstă de 37 ani a fost asistată medical de echipajul SMURD, deoarece a suferit atac de panică.
Intervenţia de stingere a flăcărilor a durat circa cinci ore.
Scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă de producere a incendiului.
Cică nepoții lui Paul Stănescu sunt anchetați pentru fraudarea fondurilor europene. Când vor fi anchetați lucrătorii APIA care își schimbă jeep-anele ca pe chiloți furând fondurile europene cot la cot cu „fermierii” hoți?
A fost mana drecului.. nimic sfânt în vilele popilor ipocriți.