Cât de periculos este să fii judecător în SUA

Unul dintre cei nouă judecători conservatori ai Curţii Supreme a SUA a afirmat într-un rar interviu publicat vineri că, împreună cu unii dintre colegii săi, a devenit o potenţială „ţintă de asasinat” după scurgerea unui text în spaţiul public care dezvăluia anul trecut că instanţa supremă se pregătea să anuleze dreptul constituţional la avort, informează AFP, preluată de Agerpres.

Autor al deciziei care a îngropat efectiv garanţia federală a avortului trimiţând problema la nivel de state, Samuel Alito a declarat pentru Wall Street Journal că are o „idee destul de precisă” despre autorul acestei scurgeri care a avut efectul unei bombe în ţară, în mai 2022. Dar nu a spus mai mult despre presupusa identitate a acelei persoane.

Curtea Supremă a fost profund remaniată de fostul preşedinte republican Donald Trump, care făcuse să intre în ea trei magistraţi, consolidându-i majoritatea conservatoare (şase judecători din nouă).

„Acei dintre noi care erau consideraţi a fi majoritari, care aprobaseră proiectul meu de decizie, am fost într-adevăr ţinta (potenţială) a unui asasinat”, a declarat el. „Era raţional pentru oameni să creadă că ar putea stopa decizia ucigând pe unul dintre noi”, a adăugat magistratul.

Alito a spus că nu se simte „fizic în pericol pentru că avem multă protecţie”.

El a adăugat că se deplasează „în ceea ce este practic un tanc şi nu mă pot mişca nicăieri fără tanc şi fără agenţii mei de poliţie”.

Cât despre scurgere, „eu am personal o idee destul de precisă despre cine este responsabil, dar pentru a desemna pe cineva este necesar să ai un nivel de probe diferit”, a spus el.

Această scurgere inedită, dezvăluită de site-ul Politico, provocase un seism. Publicaţia a declarat că îşi procurase draftul unei decizii majoritare, redactată de Samuel Alito.

În acest text, magistratul spunea că hotărârea în cazul Roe versus Wade care, în urmă cu aproape jumătate de secol, estima că Constituţia americană protejează dreptul femeilor la avort, era „total nefondată de la început”.

„Noi estimăm că decizia respectivă trebuie anulată”, adaugă Samuel Alito, pentru care dreptul la avort „nu este protejat prin nicio dispoziţie a Constituţiei”.

FILE PHOTO: U.S. Supreme Court Associate Justice Samuel A. Alito Jr. poses during a group portrait at the Supreme Court in Washington, U.S., October 7, 2022. REUTERS/Evelyn Hockstein/File Photo
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

8 Comentarii

  1. SUA era demult in Razboi Civil daca nu gasea metoda de contracarare, care este declansarea Razboaielor permanente la mare distanta de teritoriul american….SUA a inventat numeroase razboaie la distanta tocmai pentru a da o ocupatie si o satisfactie kilerilor americani…Fara aceasta satisfactie kilerii americani porneau cateva razboaie civile in ultimii 70 de ani.

  2. Nu exista niciun drept constitutional la avort, v-ati aruncat in ridicol din prima fraza… voi nu faceti jurnalism, voi faceti copy-paste translate de pe alte agentii de propaganda

  3. In USA, precum si la UE, Legea consista in: ” Habeas Corpus” pentru cei bogati si Puscaria pentru saracii. Cazul lui Von der Leyen si grecoaica Kallil e paradigmatic de asta.

  4. La noi, Justitia nu e in pericol si constituie un permanent pericol pentru societate. Ar fi utila o ” cernere ” din cand in cand, sa mai scapam de marii corupti din instante, care acuza si condamna la ordin politic. Ma refer la cei ” cu nasu` in suflet „, care nu se dau dusi de buna voie.

  5. Cand esti un magistrat la cretin si cu vederi aiuristice,o solutie in SUA e si asasinatul..
    In Romania toti derbedeii astia numiti magistrati isi fac strict placerile lor,nu dau seama nimanui…
    PS Nu cred ca scapa Dorneanu de vesta antiglont sub roba, la cate prostii a facut, daca traia in SUA

  6. Cand esti un magistrat cretin si cu vederi aiuristice, o solutie in SUA e si asasinatul..
    In Romania toti derbedeii astia numiti magistrati isi fac strict placerile lor,nu dau seama nimanui…
    PS Nu cred ca scapa Dorneanu de vesta antiglont sub roba, la cate prostii a facut, daca traia in SUA

  7. Domnul acesta judecător pare să aibă peste 60 de ani-o fi cumulând pensia specială cu salariul?

  8. adica unu(una!)
    dintre cei 97 de insi care au avut pe mana „draftul” hotararii
    au siffonat:
    -viclenie,sabotaj,
    treburi femeieesti.
    (asa lucreaza femeile,in ascuns)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.