Una dintre noutăţile apărute în şedinţa de luni a BPN-ului pesedist a fost legată de presă. Iar multe dintre afirmaţii au avut drept ţintă articolele publicate pe cotidianul.ro. S-au găsit politicieni care au încercat să demonstreze că presa nu are dreptul să fie la fel de severă cu opoziţia precum este cu puterea. Opoziţia trebuie sprijinită pentru că este opoziţie.
O asemenea filosofie merge prin Ferentari sau la şedinţele politice cu şoimii patriei. Opoziţia trebuie tratată ca oricare altă forţă politică. Poate chiar mai sever decât puterea pentru a se scutura de iluzii, pentru a se despărţi de aberaţiile şi excesele din trecut. Spre marea noastră surpriză, Victor Ponta a încercat să tempereze atitudinea colegilor săi faţă de presă. Din mărturisirile făcute de unii dintre participanţi, cel mai agresiv ar fi fost Ilie Sârbu. Acesta susţinea sus şi tare că ştie cine ne pune să criticăm PSD, ştie şi că el vine la rând şi că după el vor urma Oana Mizil, Nicu Bănicioiu şi mai ştiu eu cine.
Dragă domnule Sârbu, sau mai pe scurt, Părinte! Nu avem timp să ne ocupăm chiar de toţi. Unii sunt chiar şterşi, politic vorbind. Alţii sunt doar secundari şi fără viitor. Nu facem inventare umane. Am încercat să subliniem că schimbarea de gardă în PSD se face cu nişte mediocrităţi. Dacă vi se pare că Rizea, Moldovan sau Oana Mizil înseamnă ceva pentru ieşirea din criză, vă invit să-i ajutaţi să ne-o dovedească. Cât priveşte urmărirea lui Victor Ponta la cârciumă, nu-mi rămâne decât să vă atrag atenţia că întâmplările şi coincidenţele ajută şi ele la întocmirea unor portrete politice şi morale. Un cititor i-a văzut şi nu prezenţa i-a zgâriat retina, cât slugărnicia colegilor. Noi nu ne ocupăm de urmărit persoane. Nici măcar de politicieni. O fac exasperant de intens şi enervant de profesional, pe banii noştri, chiar serviciile coordonate de Traian Băsescu.
Cât priveşte afirmaţiile privitoare la faptul că Traian Băsescu ne pune să scriem ce scriem, presupun că vă amuză şi pe dumneavoastră. În caz contrar, nu trădaţi decât o imaginaţie modestă şi asta m-ar obliga să stau departe de toate proiectele dvs. politice. Sunt fundamentate pe urechisme, ca şi cel pomenit mai sus. În plus, chiar dacă aţi fost o punte ce legătură între PSD şi Traian Băsescu, chiar dacă pe neaşteptate daţi discrete semne de relansare politică, nu nepotism, ci bunicism, vă comunic că încă nu prezentaţi un interes aparte. Nu aveţi o idee politică majoră. În plus, eu şi colegii mei suntem îngăduitori cu toţi cei care au rămas cu diverse infirmităţi din accidente, fie ele şi de vânătoare.
Nu ne plăteşte nimeni, domnule Sârbu, nu vă urmărim ginerele şi nu ne ocupăm de dumneavoastră. Nu râdem nici de cele 51% cu care aţi încercat să ne vrăjiţi în ultima vreme. Vă tratăm cu respect şi spirit critic şi ne mirăm că nu trădaţi nici măcar semne discrete ale unui proiect de salvare. Oricum, stăm cu ochii pe dumneavoastră şi pe partid. Cu aceiaşi ochi cu care ne uităm şi la ceilalţi!