Numărul ucrainenilor care au intrat în România începând din 10 februarie 2022, a trecut de 6 milioane, arată datele Poliţiei de Frontieră.
”În data de 11.09.2023, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 217.900 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 51.300 de mijloace de transport”, anunţă Poliţia de Frontieră.
Pe sensul de intrare în România au fost 102.855 de persoane, dintre care 11.870 de cetăţeni ucraineni.
”Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 11.09.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 6.007.377 cetăţeni ucraineni”, precizează Poliţia de Frontieră referitor la ucrainenii care au tranzitat frontiera României.
În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, Poliţia de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
Polonezele, geloase pe refugiatele din Ucraina că le fură bărbaţii. In prezent, în Polonia se află aproximativ 1,2 milioane de refugiați din Ucraina. Majoritatea sunt femei. Potrivit lui Kosovich, nu toate și-au lăsat soții să lupte pe front, multe din ele nu erau într-o relație, altele se aflau într-o relaţie fără perspectivă, iar altele abia intră la vârsta adultă.Femeile poloneze au observat că în ultimele luni piața căsătoriilor a devenit deosebit de aglomerată. Există mai multe femei decât bărbați pe portalurile matrimoniale. În plus, în fiecare an în Polonia au loc din ce în ce mai multe nunți între polonezi și ucrainence”, notează publicația Wyborcza.
Covarsitoarea majoritate a si plecat din romania mai departe spre occident.
Intrebarea e ce se va intampla cu barbatii plecati, avand in vedere ca Zelenski ii vrea pe front sa moara.
Iar cinismul, ipocrizia si TICALOSIA UE este maxima.
Migrantii africani, asiatici care ne invadeaza din tari unde nu sunt razboiae nu pot fi returnati. Cei care vin din tari unde sunt conflicte (Libia, Siria) nu pot fi returnati ptr ca au fugit de razboi.
Dar pe ucrani ii poti returna sa fie trimisi pe front la moarte.
O solutie diplomatica la probleme, care, sigur, o sa placa atit la Zelenski, cit si la toti barbati din Europa, ar fi sa se lase ca ucraniancele, care sint asa de frumoase, sa se stabileasca. Barbati ucraninieni, in schimb sa fie trimisi inapoi, ca sa fie mincati de Zelenski si neonazisti lui, in favoare carora
au votat acum 3 ani.
Important e să nu-i obligați să se întoarcă în Urcaca.
Puneți-i la muncă, fără tratament special, fără bani moca de la buget. Unii sunt Români, alții chiar n-au chef să moară pentru Monsanto, Cargill samd (aka Rat’sChild), măRog…😪
Și vă mai mirați că drogurile au pus stăpânire pe țară!…
Ar fi fost corect sa afisati la acest articol si poze cu masinile de lux ale acestor asa zisi refugiati ukrainieni.
Dacă la începutul misiunii rusești din Ucraina România se lăuda cu al 2-lea cel mai mare nr. de refugiați găzduiți, astăzi se bate cu Bulgaria pentru locul 11 (12, dacă e să considerăm și Rusia, care a fost de la început pe locul 1 cu peste 20% din total refugiați).
ce rahat relevanta are cati ucrainieni au trecut prin tzara? au venit, s-au dus, cati au ramas? si cati intentionati sa extradati pentru carne de tun in viitor… ca vad ca a inceput deja sa fie la moda in tari „democratice” gen Poohlonia, Germanica, Irelanda sa-i trimita la moarte. „Victoria” e atat de aproape incat se pregatesc sa recruteze si femei, iar cele calificate medical, farmaciste, etc deja au intrat pe lista de interdictii la plecari din Nulandistan.
merge si sumedenie, astronomic,sau chiar un numar infinit..etc
A DOUA SOVIETIZARE A ROMANIEI se desfasoara in ritm alert, in aplauzele romanilor. Ca si PRIMA SOVIETIZARE, de fapt, la care ucrainenii au participat foarte activ. Ca, si atunci romanii aplaudau. Daca am noroc, nu voi apuca vremurile cand, ca sa cumpar ceva de la KAUFLAND-ul din cartierul meu, voi fi obligat sa vorbesc in ucraineana, ca altfel nu ma servesc.
„Uriașii sunt figuri de mitologie sau basm, cu chip de om, mari, vânjoși, voinici, înalți de mai mulți stânjeni, cu pasul de o de poștă, cu capul cât trei ocale domnești sau mare cât o baniță. Ei pot sta la taifas de la un munte la altul, fiind în stare să se apuce cu mâinile de toartele cerului”.
România, împrumut uriaș de pe piețele externe
CRISTIANO RONALDO, AJUTOR URIAȘ PENTRU VICTIMELE CUTREMURULUI DIN MAROC!
Anunț uriaș pentru fotbalul românesc: Rivaldo a devenit acționar la Farul!
Mergea mai bine Gigant …de ex Gigantul din Kandahar.
-MINCIUNA!
scopul e ACREDITAREAA IDEII CA AU VENIT CA SA RAMANA,
pregatire pentru ” Jidanistanul Mare „,
un colhoz multietnic.
Articol vadit tendentios. Important este numarul celor care au ramas. Tocmai acest numar care intereseaza este omis desi cei de la frontiera au raportat si numarul celor iesiti. Rusinica!
votantii pe-ce-re reloaded 2024. vor pune si pensionarii ucisi de alt-rahat in plan-de-mita. ceva o statistica despre numarul ucisilor in spitale din 2020 si dati in punga pentru ca rudele sa nu vada ca nu mai aveau organe? nici un „procuror”-porcushor nu se sesizeaza? nu? cat a crescut Romania pe p[iata neagra a traficului de organe? hm? meeexiiiiic!