Chestiuni legate de extremismul politic, xenofobie și reactivare a fascismului nu ar trebui judecate de CCR, cu atât mai mult cu cât drepturile și libertățile cetățenești sunt cenzurate prin intermediul legislației în vigoare.
Deși în România jurisprudența este facultativă, CCR face primii pași în a constitui propria sa practică legislativă oferind un copios exemplu instituțiilor judiciare.
Constituția României ar trebui să fie mai puternică decât orice reținere a unor instanțe și, desigur, decât CCR, iar regularizarea unor erori( omul fiind supus greșelii !) ar fi posibilă în condițiile în care Parlamentul ar funcționa cu adevărat prin comisiile sale de specialitate.
CCR pare să nu mai aibă legătură cu obiectul muncii sale, Constituția României, devenind o instanță ultimă, însă validând-și soluțiile pe opinii și aparențe interesante ale unor terți.
CCR a preluat rolul unei Curți Marțiale acționând în consecință, deși ar fi trebuit să ofere indicii spre o asemenea instituție motivat de situația actuală.
Singura soluție pe care o poate da CCR în campania electorală este în susținerea sau respingerea legilor de aplicare.
Siguranța statului este reglementată de legislația curentă, inclusiv prin proceduri de urgență, încât implicarea CCR în asemenea chestiuni poate avea efect contrar, respectiv consolidarea ilegală a unor grupuri politice.
Insă nicăieri în UE încă nu s-au constituit tribunale speciale pentru sancționarea unor comportamente care aduce atingere siguranței statului, prin urmare România nu are temei legal să permită CCR să își schimbe conduita statutară.
CCR nu poate fi nici mai mult nici mai puțin decât este, însă prima neconstituțională în acest moment este ea însăși prin depășirea atribuțiilor și lipsa de transparență.
Domeniile de aplicare a legii devin tot mai supuse sferei opiniilor și, în curând, într-un asemenea circuit al lucrurilor, aparentul control prin CCR ne-a lăsat fără o instituție necesară care și-a schimbat obiectul de activitate.
Situația de la CCR nu ar fi posibilă dacă nu ar fi generată de prăbușirea sistemului de justiție conectat masiv la abuzul de drept.
Faptele ccR ,ale curtii de apel București si ale ICCJ sunt abuzive ,nedrepte si chiar penale,judecatorii
respectivi fiind PUȘCĂRIABILI.
Acesta e adevărul!
Prerogativele CCR sunt prevazute in CONSTITUTIA Romaniei pe care poli trucii o divinizau intrucat LE ASIGURA CONTINUITATEA, in schimb acum au primit ordin sa o blasfemieze din toti raruncii, DAR, sa NU-I VREA RESCRIEREA, respectiv MODIFICAREA articolelor si spiritului CONTINUITATII!!! De aceea dupa 2022 a fost lansat pe piata divers si unilor conceptul pro-stoc-cratie-ei…Schimbi „pro-stii” astia cu
„des step tzii” nostri si continuitatea nu e franta…
Bai asta care ” te pricepi”,ia zi,da’ cu ce drept poate sa preia CCR fonctia de filtru ? dece nu fonctia de pompa,de tablou de siguranta,de ambreiaj sau de ghidon ? sau alte fonctii si atributii ? Dupa mintea ta aia creata ca sticla de geam,CCR ar fi asa o institutie deasupra Legii,care poate judeca orice,pe oricine,poate dispune in cauze care nu-i apartin de drept,e un fel de Comitetul Central al mafiotilor,interlopilor de partid si de stat.Conform zicalei celebre a unei matracuci in Parlament,” acum noi suntem la putereee,asa ca ciocu’ mic „.Mai tii minte ?
Dictatorul Bolojan-antiamerican cumpără armament din banii cuveniți pensionarilor, bolnavilor, șomerilor.
Instrumentele dictaturii Ciolacu-Bolojan sunt BEC si CCR ai căror membri numiți POLITIC au încălcat legea electorala deoarece nu sunt instante judecătorești iar potrivit legii doar sentințele judecătorești definitive pot anula dreptul de a fi ales
Politruci de ultima speță, slugi ai sistemului mafiot , platiti sa le facă ,dupa cum se vede, toate ordinariile pentru a- și pastra impreuna furaciunile și privelegiile , nelegiuiri și jafuri a căror reușită este asigurata de justiție, instituțiile de forță ,servicii s.a. aservite sistemului sorosist mafiot , a căror victime neputincioase sunt romanii de buna credință !!
CCR este o INSTANTA CONSTITUTIONALA, CARE JUDECA INCALCARILE CONSTITUTIEI, respectiv NECONSTITUTIONALITATEA LEGILOR si din acest motiv NU POATE FI PUSA ALATURI de instantele ordinare pe toate treptele lor care JUDECA LITIGII PENALE si CIVILE!!!PUNCT, vorba unui trol ce se multiplica in duzini de clone…Si inca ceva,totusi, prevederea VALABILITATII LEGILOR pentru VIITOR devine caduca, mai precis PICA, respectiv nu se mai aplica, atunci cand e vorba de un INTERES NATIONAL, CONSTITUTIONAL!!! La fel si in ce priveste sloganul Shoshocii
ca cineva NU POATE FI JUDECAT DE DOUA ORI PT. ACEEASI CAUZA din simplul motiv ca SENTINTA INITIALA E VALABILA la REPETAREA PROCEDURII!!!
Nu exista dictaturi/dictatorilor fără magistrati – care rămân intotdeauna în umbra, o asa tagma a gulerelor (babetelelor) albe, care își trag foloasele grase în orice situație.
Daca CCR a vazut ca instantele de judecata sunt moarte, daca BEC admite candidatura oricarei p0tai, atunci a preluat ea rolul de filtru pentru stoparea la presedintie a tuturor acestor pana-rame care aspira la functia cea mai inalta in Rromanistanul post-revolutionar.
Daca pe unele nulitati politice si profesionale nu le poate stopa, macar sa stopeze accesul unor indivizi cu probleme psihice, cu nostalgii legionare, cu simpatii putinoase, cu comportament huliganic, sau cu comportament de mahalagioaica.
Macar din aceste puncte de vedere sa stam fara grija, daca pana acum am avut parte de un eskr0k betziv si de un hotz der case.
Este exact ca intr-o familie cu un sot incapabil, cand sotia preia conducerea intregii familii. Asa este si cu CCR actual si este foarte bine……[Rumburak]
@ Dacă cineva încalcă legea , acestă trebuie să stabilească o instiuție de judecată.
Că alfel, se ajunge ca 9 oameni care nu sunt judecători să calce în picoare votul a 9 milioane de oameni.
Omenii aceștea care au fost respinși nu au avut positilitate să se poată apăra ,cea ce nu este în conformitate cu dreptul judiciar, chiar și acum 2 000 de ani după dreptul roman , un om nu putea fi condamnat înaite a a vea posibilitatea să de apere să se apere față de pârâși săi.
„Fiindcă au stat acolo mai multe zile, Festus a spus împăratului cum stau lucrurile cu Pavel şi a zis: „Felix a lăsat în temniţă pe un om împotriva căruia, când eram eu în Ierusalim, mi s-au plâns preoţii cei mai de seamă şi bătrânii iudeilor şi i-au cerut condamnarea.
Le-am răspuns că la romani nu este obiceiul să se dea niciun om, înainte ca cel pârât să fi fost pus faţă cu pârâşii lui şi să fi avut putinţa să se apere de lucrurile de care este pârât.”(Faptele mesagerilor 25 : 14-16)
Așa zisii suveranisti sunt neconstituționali. Ați văzut diferența între anti orice și cei pro UE? Între sălbatici și civilizație. Nu a urlat nimeni că acel așa zis dac .
Constituția: Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Întrebare: cum au putut opri Turul 2 dacă acesta era deja început?
Ce mai intrebi mai frate,nu stii ce e aia dictatura?
Indi vidu s-a vidat de tot cam tot din 2022 precum totalitatea ceausistilor rasputinoizati cam din 2014…Constitutia lui Ilici Genocid asa cum a fost COMPILATA pentru a ASIGURA CONTINUITATEA, prevede totusi expres INTERDICTIA EXTREMISMELOR si acestea cuprind extremismul
marxist/bolsevic, chiar daca nu este expres mentionat, inclusiv de Mann Gal litze an, amintind Ghro hahait doar de fas cisme, nu si de
Leggio Narr isme…
Dar oare au fost vreodata consitutionale? De-a lungul timpului au fost permanent in slujba puterii si nu a constitutiei de-adevaratelea. Daca nu apara democratia si constitutia, care mai e rolul lor?
Ambele, CCR și BEC trebuiesc dizolvate. Dar până acolo e cale lungă. Constituția este foarte clară, dar la noi orice decizie este automat complicată de interesele celor de la putere care au un singur scop, perpetuarea influenței lor. Asta e sursa deciziilor chinuite și a interpretărilor rău voite, chipurile legale.
De acord, @Ion Vieru, însa foloseste indicativul prezent, nu conditionalul ” Chestiuni legate de … NU TREBUIE judecate de CCR”, etc. care n-are competenta. CCR = institutie, de altfel, inutila si ea însasi extremista, de desfiintat de toata urgenta, mai ales
ca suge sângele poporului în mod ilegal, abuziv.
Nu , domnule Vieru ! CCR , a devenit neconstituțională așa cum afirmă un cititor , în 2012 cînd emiterea acelei erate a legalizat furtul . De toate felurile !
Atunci n-a fost o ilegalitate deoarece Referendumul trebuia să aibă efecte doar dacă era o prezență la vot de peste 50 %, dar ei s-au prins de asta abia în ultima clipă.
Atunci, chiar dacă și simpatizanții matrozului ieșeau la vot votând pentru rămânerea lui s-ar fi trecut de prag, dar turnătorul i-a sfătuit să nu iasă !
Așa că adevărata crimă, pentru care până la urmă vor trebui să răspundă cei de la CCR , de fapt crime ,sunt cele din 5 oct. , 6 dec și ultima din ian.2024 !
Elementară, Ceata lu’ Pițigoi răspunde tot cu nanocipurile…
Fiindcă e mai ușor să înghiți gulgutele lui Gândeac decat să citești Water Memory Theory sau NanoToxicology, măR🤣g…
● RumburKK- Cititoru’ de Clasici Ruși pe nemâncate, nerăsuflate, nedormite. NOPȚI ÎN ȘIR ! -RumburKK ●
RIDICAȚI GHILOTINELE!
N-ați înțeles ? Cineva i-a promis lui Marian Enache fotoliul prezidențial în 2030. Părerea mea.
Fenicienii, sau cum s-or fi numit înainte și după de perioada Tir, au stăpînit mările și comerțul nu vechii greci. A se regândi treaba cu cetățile port grecești și tot ce ține de comerț și transport pe ape. Înclusiv vikingii, exploratori s.a., dpdv al organizării, finanțării, facilitării, culesului roadelor s.a..
Pe lîngă culoarea purpuiu purtată de regi și împărați ( a se regândi originea regilor, împăraților și a altor conducători), alfabetul lor stă la baza celui elin și așadar al celui slavon. Phoenix este simbol fenician, renasc în alte locuri din propria cenușă (a se vedea Cartagina și mutatul la Roma). Dacă regi și împărați în purpuriu sînt fenicieni atunci vulturi heraldici sînt de fapt păsări Phoenix.
Suntem intr-un cerc vicios al ilegalitatilor comise cu nonsalanta de toate institutiile. Cine ar mai putea pune lucrurile la punct?
….singura soluție,Turul 2 INAPOI !.
@ Rumburak , se vede ca esti incult juridic . Instantele de judecata judeca dupa competente stabilite prin lege . CCR , NU ESTE INSTANTA DE JUDECATA , nu face parte din sistemul de drept al tarii . Tupeul , obaznicia, nu tin loc de stiinta de carte .
Odata cu Erata am devenit captivi mofturilor celor ce ”proptesc” un om al lor…
A discuta despre justiție în Republica Pensii Speciale este ca şi când ai discuta despre civilizație în Congo.
Curtea Anticonstitutionala a Romaniei este o combinatie sinistra intre tribunalele staliniste „ale poporului”, tribunalele gestapoviste si adunarile oamenilor muncii de prin „făbrici” !
-Daca CCR ne-a salvat sa ne trezim cu un sharl-atan la CCR si cu toata gasca lui de mercenari,
-Daca CCR n-a permis unei mahalagioaice dem-ente sa aiba dreptul de a concura la functia suprema,
-Daca CCR va bloca un ursar huligan sa devina presedinte,
……….atunci CCR este neconstitutionala?
Ar fi constitutionala daca ar permite oricarui eskrok si rap-andule sa devina presedinte?
Foarte bine face. Presedintele reprezinta statul Romania si poporul roman. Nu reprezinta mercenarii, ursarii si circarii……[Rumburak]
De ce în țara acesta nu poți să-ți tai la liber un pom din grădina ta ca să te încălzești , în timp ce delurile și munții sunt cheliți de păduri în favoarea străinilor pe doi lei?
Acesta este valoare democratică să îngheți de frig că nu te lasă ccr-ul să tai lemn la liber din grădina ta?
@Absolutely(10:o6) Datorita ingustimii cutiei craniene si a continutului ei nu ai inteles nimic :Curtea Constitutionala
NU este instanta de judecata!!
Nu imi place Vieru, dar rationamentul lui juridic este de acceptat. Cine incalca legile in Romania, sa fie juecat de instantele civile sau militare, nu de CCR.
Când câștigi 20.000 euro lunar iar peste o kunǎ vei lua 50.000 euro primǎ de pensionare, precum președintele CCR, mai conteazǎ Consitituția?
România este organizata politic fix ca Iranul.
CCRul are robele vișinii, purpurii.
Purpuriul Tiranian (elină: πορφύρα porphúra; latină: purpura), cunoscut și sub denumirea de purpuriu regal, purpuriu imperial sau coloare imperială, este un colorant natural roșcat-purpuriu. Numele Tirian se referă la orașul Tir, Liban, cândva FENICIA. Este secretat de mai multe specii de melci de mare PRĂDĂTORI din familia Muricidae, melci de stanca cunoscuti initial sub numele de Murex (Bolinus brandaris, Hexaplex trunculus si Stramonita haemastoma). În cele mai vechi timpuri, extragerea acestui colorant implica zeci de mii de melci și muncă multă și, ca urmare, colorantul era foarte scump. FENICIENII au îneput a-l face cu 1200 de ani Î.C..
Măi, voi o țineți langa cu Georgescu ăsta încercând să schimbați realitatea, să o tulburați ca pe apă.
Doamna Elena, ocupati-va de altceva, nu de politologie sau legalitate…
Bietii oameni,imbatati de cuvinte goale, rupti de realitate!
ccr opereaza in zona impresiilor personale pe care nu le supune niciunei instante. si sa ma scuzati dar acolo nu exsita nici calitate umana nici probitate profesionala. ccr a devenit facator de lege substituidu-se parlamentului. sintem intr-o perioada in care statul roman, prin institutiile sale, a instaurat anarhia!
„@Intreb si eu (V) spune:
13 mart. 2024 la 13:46
[…]
Doar atat iti spun …oricat s-ar crede ei de fosti desteptii-lumii SUBTEREAN e acum in curs
un plan de rupere a nemtilor de yankei ! (deja reuseste 70% …in 2 ani de-acum nu va mai exista NATO … o spun simularile socio-economic-politice pe SUPERCALCULATOR-ul nostru ! Algorithme „prophetice” secretizate ! 🙁 ) !”
🤫👽🦋
EU cred ca MISHTEAUX chiar stie dinainte ! (oare ca TATA LOR …chiar 😀 el 👽 le provoaca 🦋 ?
Entitate mai stranie ca „LEGION” nu am vazut …
Oare chiar sa se sparga cea mai puternica alianta militara din ne–istorie? Zugraveste noua realitate mutarea? Fara aliante, doar coalitii. Bukarest, teapa iar, ca mereu?
@Dinu Ion
s-a spart IMPERIUL BRITANIC , IMPERIUL ROMAN , IMPERIUL HABSBURGIC
… sa nu se sparga NATO ?
Nu vezi ca IMPERIUL AMERICAN pazit cu 900 de BAZE MILITARE EXTERNE USA …(necesat garantiei DOLLAR-ului) se duce buu 🙂
Chiar nu vezi ca DOLLAR-ul va ave soarta LIREI STERLINE dupa ce CHURCHIL a castigat a la PRRHUS ww2 ? 😀
IQ=?
TOATE ni se trag de la BAZELE MILITARE AMERICANE la noi (prin ele sireviciile adiacent NE CONDUC TACUT 😐 !
😁😁😁🤣🤣🤣
USA a permis si chiar indrumat ce se petrece ILEGAL, CCR-ist, in RO … nu mai e mult si romanii incep sa-i re-urasca dinou 🙁 pe americani cum i-au urat pe rusi cand aveau RUSII BAZE MILITARE la noi (inaintea lui DEJ) !
cei la putere in RO acum cu yankeii RAUVOITORI, vor fi la fel de urati de romani ca cei la putere in RO cand puterea era cu rusii ! 😀
ADEVARUL e ca USA si-o cauta LACOM 🙁 cu lumanare in RO … poate crede saxon ca: RO e un fel de IRAK, sau PRIMAVARA ARABA sau … Afghanistan la inceput …inainte ca USA sa fie batuta MAR-YANKEU 😀 de amaratii AFGHANI 😀 !
Deja serviciile secrete americane (exista dovezi care se vor face publice de indata ce UE e cotra USA) spala urmele ILAGALITATILOR CCR-iste ordonate de subterranle servicii yankeie (CIA+FBI, am vazut doveziel) impotriva lui GEORGESCU 🙂 !
Poporul va sti ca fara voia americanilor si serviciilor lor secrete (biroul FBI al lui Kövesi la BUKALE, ala cu BUFNITA BIDENISTA)
CCR-ul nu incala CONSTITUTIA daca USa spune doar: FITI LEGALI ! 🙁 ! TRUMP e3 sau prosst sau PERFID ! 😐
E foarte de rau ! RO va fi un Vietnam nu un Irak pentru yankeii mincinosi ! 🥲🥲🥲
De ce a tacut TRUMP 🦢🤡🦢🤐? …Pentru ca PENTAGON-$$$ … ! ETC. !
Se asteapta ACUM ANTI-AMERICAN, PRO-FRANCEZ 🙂 ❤️🤫❤️ ca RO si decizia CCR ILEGALA anti-georgesciana sa fie „CAZ DE PRECEDENTA” in POLONIA pentru ca TRUMP sa piarda complet … [VIA EXEMPLU JURIDIC EUROPEAN in RO]
controlul Europei ! 😐 AMIES GO HOME ! 🙁 😀
IQ=?
Se pare ca CCR a devenit un fel de instanta suprema, careia i se subordoneaza si BEC. Constitutia a devenit praf in ochi, vezi prelungirea mandatului lui Klaus Iohannis.
CCR nu a devenit neconstitutionala abia acum, ci este neconstitutionala prin faptul ca judecatorii din componenta sa sunt numiti politic, ceea ce incalca separatia puterilor in stat, ceea ce inseamna ca Romania nu este un stat de drept. CCR este un instrument in mana dusmanilor Romaniei.
Acest CCR in forma actuală de funcționare ,este un experiment făcut de globaliști sataniști ,repliați puternic în UE ,după șutul zdravăn dat in fund de administrația Trump ,este conceput așa de tip NKVD anilor 50 ,tocmai ca să nu mai existe cale de atac ,iar în funcție de gradul lui de suportabilitate de către cetățenii UE ,vs fi exportat pentru aș implementa dictatura ,menită să bage pumnul în gura democrație ,hotărât câțiva lideri în numele popoarelor,desigur că acei trolii trotinetari ,care comentează an pu lea pe aici ,habar n-au ce-i așteaptă ,ei sunt orbiți de câțiva firfirei primii prin usaid,care apropo s-a închis,de la relicva Gyuri
CCR sa aibe doar rol CONSULTATIV. Adica ce zice CCR doar se va lua din nou in discutie eventual supusa unui referendum. Doar poporul e suveran. Nu niste functionari pusi de mafia politica si platiti de mafie. A fost lovitura de stat.
Subscriu! Legea TREBUIE SCHIMBATA. Si puterea trebuie data poporului. CCR, CNA, CNSAS, si bratul armat al acestor puteri POLITICE, CORUPTE,care sunt serviciile si JANDARMERIA, trebuiesc radical reformate.
Problema de fond nu este CCR ci justitia. Aceasta ar trebui sa se pronunte. Dar cine sa o faca procurorii si magistratii care dorm cu zeci de dosare si cu procese care tin 2- 4 ani. Vor bani si pensii mari dar munca pe sponci. In alte tari, daca ai incalcat o lege, automat dosar penal si in o saptamana ai amenda administrativa, munca in folosul comunitatii sau parnaie…..
Mai plângeti mult dupa șarlatan?
CCR este o institutiwe politica si politizata.
Ca urmare toate nenorocirile.
Pana cand nu se vor indrepta din temelii aceste erori, in Romania nicio institutie nu va actiona in interesul celor multi, al cetateanului.
Institutiile din varful statului s-au unit actionand separat de interesul cetateanului.
Pana acum, cand politicului nu-i convenea ceva, imediat concepeau o noua lege favorabila. Acum nici macar acest lucru nu il mai fac, ci interpreteaza dupa bunul plac.
Acest organism conceput de politicieni in acest mod, trebuie desfiintat si reconceput altul, cu nume noi dinafara politicului. In orice situatie acest organism isi poate aroga puteri pe care nu le are, va gasi o explicatii una mai revoltatoare decat alta pt. a-i proteja pe cei ce detin puterea.
In conditii normale acest organism ar trebui sa judece doar prin trimitere la lege, articolul ”X”, etc.
Mai pe scurt. În România cizmarii fac plăcinte iar brutarii coasa cizme..
Vesel și zglobiu..
CCR este o institutie ca toate institutiile tarii, in mana alogenilor paraziti !
Aceasta este explicatia pentru toata batjocora, jaful, asupririle si abuzurile…
Si noi dormim in continuare…
In concluzie, CC al PCR a fost inlocuit cu CCR.