Ce-i în casa omului! Ginerele lui Farmazon: „Nu ați vrea să știți ce este la noi în casă”

Deputatul PSD Eduard Popica, ginerele afaceristului Emil Savin, zis Farmazon, cel care i-a dat geanta lui Dumitru Buzatu la flagrant, a vorbit despre relația dintre socrul său și baronul de Vaslui. 

„Erau certați de trei ani, știe tot județul. Nu am crezut nici în ruptul capului că se poate ajunge la așa ceva, poate la un moment dat puteam printr-o formă legală, să se ajungă… la orice, dar nu la așa ceva. Nu am discutat nici cu unul nici cu celălalt la aspectele care au dus la cearta dintre cei doi, știam că sunt certați. Am crezut că sunt doi oameni maturi, la 70 de ani aproape amândoi și că-și vor rezolva problemele”, a spus Popica la România TV.

Despre socrul său a mai spus: „Are telefonul inchis”.

Întrebat ce parere are sotia sa, fiica lui Farmazon, parlamentarul PSD a precizat: „Nu ați vrea să știți ce este la noi în casă”.

Popica a fost  și prefect de Vaslui. Nașul său de cununie este Adrian Solomon, deputat PSD de Vaslui, apropiat al lui Buzatu.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8531 Articole
Author

13 Comentarii

  1. ‘Ai bre, nu te speria, doar n-o să ajungi să muncești nici mata, nici doamna. Shit happens și la case mai mari decât baronatul Vaslui, plângi frumos și nu te dă csolakul afară. Nici farmazonu’ ăl bătrân n-o să pățească nimic, stă frumușel la șpaiț fo 2 ani, timp în care va avea diverse boli, una mai mortală ca alta, după care iese pe „motive umanitare” afară, când s-a „răcit” cazul si tot ce pierde e doar șpaga cu pricina. În rest, moștenirea mata e pusă bine, nu te-ngrijora că n-o să ai bani de chirie.

  2. Adica cei doi se injurau birjareste de trei ani si nea Mitica ia pe ‘neve’ papornita de la Farmazon fara ca macar sa o deschida???!!! Pana si ginerica pesedistul lasa impresia ca nu crede nimic. Desi o fi incercat Ciolacu pe linie de partid sa-l convinga.

  3. Afinii lui Buzatu și ai lui Savin au festelit-o! Ce pot face amantele din bastanii de la stat sau de la privat! Ca sa se dea cocosi, bastanii aflați în funcții înalte fura din sărăcia amărâților in loc să muncească pentru amărâți. Buzatu a fost păcălit rău de tot din moment ce primea o ciosvarca in schimbul sumelor amețitoare plătite hoților de privați care până la urmă l-au predat organelor. Se compara casa lui Buzatu cu casa lui Savin? Nu pricep de ce sunt lăsați in curul gol numai cei care iau șpagă iar cei care dau raman cu averea astronomică? Cum vreți starpirea corupției daca darea și luarea de mită nu sunt pedepsite la fel? Nu pricep de ce cetățenii sunt revoltați de averea afișată de barosanii de la buget și nu sunt revoltați și de averile amețitoare afișate de privați! Eu nu am auzit de privați cinstiți! Toți sunt niste hoți, unul fura un ou iar altul cu soare un bou! Aceasta-i capitalismul de cumetrie românesc!

  4. Colcaie PSD de oameni de afaceri si de odraslele lor. Grija lor cea mare este bunastarea sarmanilor…

  5. Nu intrati pe fenta, oameni buni! Fiecare dintre ei au o casa mare, amenajata modest pentru imagine la tv pentru publicitate, vezi ditamai viloiul lui buzatu care e prezentat om modest dar are separat cazemata mai departe de locatia prezentata public, unde are confortul de lux! Chiar va rog sa nu gustati fenta aruncata la tv! Vor sa isi joace cartea modestului care a gresit sa scape usor si sa ramana in politica, cand de fapt, adevarul e cel de la pescuit geanta si portbagajul masinii pescuite de procurori.

  6. Doi coloși care se cearta și apoi se dau in gat că pionerii . Ei trebuiau să construiască drumuri care sa tina 30 de ani , dar din cauza relațiilor de șpăgar și spaguit , ieșeau drumuri proaste și fără cap coada. Daca s-ar accepta sa se facă anchete reale de către DNA la CNAIR să scoată șobolanii de-acolo , atunci în Romania ritmul lucrărilor de autostrazi ar crește de 10 ori. Cred că i-am bate și pe chinezi , dar șpagă și trădarea interesului național , opresc tot.
    Daca DNA ar fi cu adevărat un instrument de curățare al statului român , ar găsii metode deștepte să-i prindă , s-au cel puțin să-i sperie .

  7. Cică, Buzatu i-a „cumpărat” amantei un teren la Saru-Dornei. Tot in zona Dornelor a achiziționat teren pentru pensiune si Costel Alexe de Iași (tabla oxidata de Galați). Nu a mai găsit teren moca la Slănic -Moldova (Perla Moldovei) și a „cumpărat” in Perla Bucovinei! Succesuri guys!

    • Va contraziceti singuri. Practic ii taxati corect ca gainari. Mafiotii cei mari cu pedigri $ecu cumpara terenuri cu vile la Monte Carlo sau la Miami si nu la Saru Dornei. Or fi mari averi pentru Ciolacu care este cu adevarat sarac.

  8. PSD.ISTII SECURISTI Sau comportat intotdeauna si cu poporul si intre ei ,Ca ruptii in cur de foame,ce pretentii sa ai de la niste MEDIOCRI INCOMPETENTI FARA CONSTIINTA?BANII SANT OCHIUL DRACULUI?

  9. „Nu ați vrea să știți ce este la noi în casă”
    -CUIB DE BANDITISM!

  10. capitalism …dai spaga si stai in fatza
    asa e de cind lumea
    unii au dat spaga sa aiba monopolul fabricarii alcolului…
    ce exemple memorabile
    iar porecla de FARMAZON este absolut fabuloasa in contextul naratziunii

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.