Ce „joc” face Putin la Kiev!

Putin a luat iar la țintă Kievul! Ziua cu rachetele, noaptea cu dronele.

UPDATE Ucraina anunţă marţi că a doborât 29 de drone explozive dintre cele 31 de drone lansate, în principal deasupra Kievului şi în regiunea acestuia, într-un nou atac aerian rus vizând capitala ucraineană, al treilea în 24 de ore, relatează AFP.

”Începând de (luni) la ora (locală) 23.30 (şi ora României) şi până (marţi) la ora (locală) 4.40 (şi ora României), trupele ruse de ocupaţie au atacat Ucraina” cu 31 de drne de fabricaţie ucraineană (de tip) Shahed-136/131, dintre care 29 au fost doborâte, ”aproape toate în apropierea capitalei şi pe cerul Kievului”, anunţă într-o postare pe telegram Forţele Aeriene ucrainene.

Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar alte cel puţin trei au fost rănite, în noaptea de luni spre marţi, într-un nou ”atac masiv” cu dronă rusesc la Kiev, anunţă marţi primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, unde apărarea antiaeriană a interceptat 20 de drone, relatează AFP şi CNN.

Fragmente de dronă au căzut pe un imobil cu mai multe etaje, în cartierul Holosiivsky, în sudul Kievului.

”O persoană a murit, o doamnă în vârstă a fost spitalizată, două victime au fost îngrijite la faţa locului”, anunţă într-o postare pe Telegram primarul Kievului.

Potrivit Administraţiei Civile şi Militare a kievului, 20 de persoane au fost evacuate din blocul atins.

”Cele două etaje superioare au fost distruse. Poate că există oameni sub dărâmături”, anunţă într-o postare pe Telegram administraţia.

Un incendiu a izbucnit pe clădire.

Vitali Kliciko a anunţat, în noaptea de luni spre marţi, că o femeie în vârstă de 27 de ani, a fost spitalizată în urma căderii unor fragmente de dronă, tot în cartierul Holosiivski.

Autorităţile au anunţat că fragmente de dronă au căzut şi în alte districte ale Kievului, la Peşerskii, Damiţkii, Dniprovskii, Podilskii şi Sviatoşînskii.

 

Luni, rachetele ruseşti au vizat în plină zi Kievul, semănând panică pe străzi, după încă o noapte de bombardamente. Mulţi locuitori s-au refugiat în adăposturi subterane, în special în metrou.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

22 de Comentarii

  1. … nu doar Kievul, La Khmelnitsky au distrus 5 avioane SU 34 și SU 35 adaptate pentru rachete Storm Shadow, lucru recunoscut de ucraineni, spre mirarea presei de maistream. stirifierbinți.ro era oripilat de ”recunoașterea misteriosă” într-un articol și încerca să inducă faptul că de fapt ar fi capcane șmecherii și strategii … Ha Ha Ha. Au schimbat rușii tactica (lucru recunoscut din nou de Kiev), cică noaptea le epuizează antiaeriana cu drone de 10.000 bucata, iar dimineața le trimit rachetele la punct fix. Tehnica occidentală nu mai apucă să ajungă pe front ….

  2. Iar Turcii spun că încă un Patriot a ÎNFRÂNT un Kinjal IN LUPTĂ DREAPTĂ, CORP LA CORP…?
    SUCCESURI nebănuite, guys !

  3. Leopold e vorba de alte avioane pt că ucranii nu au su34 su35 poate mig29 de la polonezi dar oricum rușii le epuizează toate stocurile ucrainenilor cu motoretele iraniene e clar..Rusia ✌️

  4. Pentru alienații ce poartă numele de Leopold și Eduard,oameni fără dinți și fără caracter le spun :nu vă bucurați de crimele muscale,vine vremea judecății și a voastră și a lui Putin .A 2 armata a lumii a ocupat , in 9 luni de zile, un oras de dimensiunea Botosaniului. Si cei care l-au ocupat fie sunt dusi de pe lumea asta, fie raniti, fie se retrag in vacanta. Armata moscoveata si-a pierdut practic singurul varf de lance pe care il avea, asa bontit cum era el. Mai mult baros decat lance…Macelarul a simtit ceva si a mutat. Desi e un persoanj oribil, cred ca e chiar mai perspicace decat multi altii, inclusiv Putin. Contra-ofensiva ucraineana nu numai ca va opri Moscovia, dar va provoca niste schimbari teritoriale enorme. 1991 va fi mic copil pe langa 2023, si poate si 2024. Cand haita simte ca liderul e slab nu asteapta sa moara, il mananca de viu.Nu va e rușine pui de năpârcă?

  5. Sunt atât de prost că va rog sa nu băgați în seamă minciuna de la 7;28.Sunt scârbit de viață,de oameni,de orice.Acum caut un copac solid Editat sa nu mai fac umbra pământului degeaba.Asta va fi soarta tuturor mesageriilor putinisti:moartea,moartea pe garduri,moartea în copaci.

  6. Eduard,axon,paulian,Marius, Leopold, Rollanson, etc sunt conturi cu mult mai putini indivizi in spate. Probabil nu lucreaza din Romania ci Moldova, Ucraina, ambasada. Nu doar simpatizeaza, sunt parte a unui razboi hibrid pe care Rusia il poarta impotriva Romaniei, sunt soldati. Poate e greu sa dovedesti ca esti angajat al Rusiei insa la un moment dat niste liste vor fi publice. As interzice discretionar accesul in UE strict pe doar pe baza de suspiciune, chiar fara dovezi. In al doilea rand SRI ar trebui sa isi faca datoria. E ca si cum te ataca o tara organizat militar, insa tara ta isi lasa locuitorii din cartiere si sate sa se descurce singuri in loc sa raspunda coordonat la nivel de tara.Hahalerele trebuiesc stârpite.Precum țânțarii.

  7. Cu o zi în urmă era atac „masiv”, adică un pui de atac așa mai la șto, azi e „atac masiv” adică deloc, zero, niente. Vai de mama nostră de ziariști la fără frecvență. Cât despre ce joc face putin la kiev, răspunsul este un „joc” masiv.
    Slava Russia, pe ei, pe mama lor de naziști !

  8. Leopold,se pare că voi orcii sunteți printre ultimii care mai stau la coada sa ii pupe ochiul maro lui Putina, ca și cum ați merge in pelerinaj la Parascheva…

  9. Din 24 februarie 2022, pana azi, nu a existat o zi, macar, in care sa-mi pierd convingerea ca vitejii ucraineni vor invinge si isi vor elibera complet tara de criminalele trupe invadatoare ale megacriminalului Putin.

  10. Nu gasesc solutii reale ziua pe teren si ataca aerian noaptea. O sa atace ani la rand pana distrug tara, sa ajunga la mila rusnaca si dupa, intra rusica la macel pana la autodistrugere.

  11. @Toros Dinu … ai fi cel mai fericit individ dacă SBU-ul(nu contează că este desprins din KGB) sau oamenii lui Kiril ar strânge toți românii care „gândesc românește” și i-ar trimite la canal, și spre satisfacția ta totală ar fi de preferat „canalul bîstroe”. Apropo, ai fost coleg de serviciu sau de școală cu Alexandru Vișinescu?

  12. ale,nu ai dinți paricopitatule.Iti pute gura.Se vede asta după cum scrii.Du-te la dentist,plătesc eu.Dar fara anestezic.

  13. Corino, e bine ca ti-ai refacut dantura, mai ales incisivii (ca de aia si esti asa de incisiva, ha ha !) Doar un sfat, daca-mi permiti : atunci cind „prestezi”, atentie mare ! Ca in bancul cu tipul care merge la bordel si, sfatuit de un prieten, cere sa i se „repartizeze” fata care, in timpul unui s… oral, rostea „Honolulu”, pentru mai multa placere a clientilor … doar ca tipul, uitind „cuvintul magic”, ii cere fetei sa spuna „Carcassonne” ! Si uite asa ajunge la spital ! …

  14. Vai Korega ,pardon@ Cor(v)ina ce desteapta si „frumoasa”(la minte) dupa ce ti-ai „reperat”incisivii…Si zici ca „iesti”de la Bot’sani ? Si ai umblat pi la Bahmut ? Di la Bahmut ti se trage „iubirea”fata de urkaci? Ia zii ai „iubit”destui ? Sper sa fi fost macar un batalion.Numai ca noi avem un defect . Stii care ? Ne spalam des pe dinti. Chiar si aia „putini”care-i avem. Nu suntem superdotati ca tine duamna . Nu avem 42 de masele „de minte”.Le avem doar pe cele date de mama natura.Da stii ce ? Noi iti multumim pentru „incisivii”cu care nu mai prididesti sa ne musti.Cu tine duamna ca „pretina”,simtim si noi ca traim. Ca ghini ,cum se spune pe la Botisani , ni mai musti….(incercare de pamflet)

  15. Rușii de obicei își respectă promisiunile .Acum au anunțat că cu cât mai multe arme cu rază lungă de acțiune trimite NATO- Nazi cu atât mai mult vor avansa spre granița de vest a Urcaniei,până în Polonica Demilitarizarea totală a naziștilor se va face cu orice preț spre disperarea iubitorilor occidentali de razboi.Slaba Ukrania mică și tot mai pitică!

  16. Pulonezii sunt niște dobitoci solemni! Ura! Corina, treci la spălat pe dinți! ??????

  17. Putinoizii s-au prins săracii.Chiar că au dinți cariați,se dau ei de gol.Dinti cariați,stomac suferind,creier subnutrit,idei extremiste.Iata seria logică ce rezultă din gură puturoasă și cariată a trolilor iraționali.Ca nu au dinți,treacă meargă,dar nu au caracter, infecții.Ei sunt cei ce și-au dat votul sosoacei și lui Simeon.Au luat țeapă veneticii.

  18. Vaaiiii saracan di tini @ Corina (Kurlega) vezi ci ti-am ghicit ? numai tu duamna iesti diestiapta . Di mori. ca doar di aceia ai atite masali. Pacat ca linga eli nu ai si nisti „nieuroni”. Numa matasa broasti, cum si zici pi la Botisani.Da tari „rationala”mai iesti matali. Cred ca nici oglinda n-ai . S-o spart aracan di ia cind ti-o vazut „incisivii”si masalili….Da si matali ai facut scoala ceia di prosti ca @ Veorica balteanu ? La cita matasa broastii in loc di „nieuroni” ai cred ca ai fost „apsolventa „premiata.Si aibi di grija sa nu-ti cada vro masea din alea . s-ar pute sa te-nneci. ar ci pacat mari sa nu mai avem o asa „valoari”pi aicia pi forum .Si dupa cum ti „iesprimi”sa pari ca matali esti olecuta ‘venetica”pi aici . Aiasta nu-ti puti ?Iti puti numai opinia altora cari nu gindesc cu „matasa broastii”ca tini ?

  19. Reiau @ Soros Dinu sau Tronos sau Cronos sau simplu Os – aflat in culmea fericirii, numitul DiDina, forma feminina a varului lui Dino, din Fred și Barney și var primar cu Dinu trabucel, ales din primul tur de sold la alegerile locale, își achizitiona o Drula sub forma de drona și începu să survoleze spatiul limitat al limitei in care se misca convingerile sale de ultima generație, adică generația X făcătură. După o tura data pe exterior și una pe interior, glasui: sa vina SRI și sa-i ia pe sus pe cei care ma calcă pe batatura din interiorul cutiei craniene făcută în numeroasele ocazii în care am stat în cap de placere in fata aluatului nostru tehnico-tactic, cu patru fund-ași lgbtiqisti și un centru atacant vopsit în culorile curcubeului, minunat numit NATO, aducă Patul Sub Atlantic de Nord Streem. Având în vedere ca cei incriminati de către mine și de către extractiile de gaze prin sonde sunt o pata pe onoare noastră clădita clatita cu clatita cu brânză afumata, cerem sa fie arestați și diferiți justiție dependente de independenta Licuriciului și a verzei murate și răsuflate de la Bruxelles dotata cu vazelina de ultima generație. Speram ca glasul nostru, asemeni celui al măgarului potcovit in desert va fi auzit sau citit cu mare și ocean atenție de către organul atenționat. Asa ceva nu se mai poate. Este o pata pe obrazul dragului nostru pres și dinte cariat de o carie de lem și una de materie nedefinita.
    PS. Noi cei din Tronos suntem trup și suflet alături de Zele și ne exprimam convingerea ca acesta va învinge moartea si va deveni nemuritor ca muritorii sa se roage la pucioarele lui nespălate din cauza condițiilor vitrege în care își desfășoară activitatea sub presiunea americanilor care îl bat toată ziua la cap sa se lupte cu cei de la secțiunea Sumo. Slava Z.

  20. Cotidianul chiar e zero. Cenzura în comentarii e cu dublu standard. „Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană…” dar publică comentariul rapandulei de corina cu atac la persoana mea și fără legătură cu subiectul articolului. Rușine redacției, nu e prima dată când se întâmplă asta, nu o să mai fac greșeala de a-mi spune părerea despre subiectul articolelor folosind chiar un limbaj îngrijit fără a ataca vreun comentator. Luați-vă-n brațe cu susnumita, vă meritați.
    Român până la moarte și dincolo de ea.

  21. Putin face ce au facut nazistii cu Londra in ww2, le intinde nervii la maxim pana cedeaza, de nervi sau de somn sau de ambele. La ce contraofensiva sa te gandesti cand dusmanul iti bubuie nervii si somnul in fiecare zi si fiecare noapte ? Prostovanul de Zele va ajunge sa ceara somn si nervi de la occidentalii care, parca, il urasc. Continuati, romanii revendica doua provincii din fosta ukraina, deja!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.