Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, pentru Mediafax, că pregătește o Hotărâre de Guvern privind acordarea de ajutoare pentru persoanele afectate de tornada din județul Călărași. Proiectul de Hotărâre ar putea fi aprobat în ședința de Guvern de săptămâna viitoare.
„Am făcut și facem și azi (miercuri, n.r.) mai multe evaluări, cu ajutorul celor de la ISU, am discutat și în paralel cu Liviu Dragnea și cu doamna premier, iar mâine avem datele finale și vom face o centralizare, apoi pregătesc Hotărârea de Guvern. Sper ca săptămâna viitoare să o și aprobăm”, a declarat ministrul.
Potrivit sursei citate, Ministerul Muncii nu acordă despăgubiri, ci bani pentru evitarea excluziunii sociale.
„Trebuie parcurși mai mulți pași, prin Prefectură, și vrem să-i parcurgem cât mai repede ( …) Noi, prin Ministerul Muncii putem da sume direct persoanelor pentru a evita excluziunea socială, aceasta este menirea noastră, nu acordăm despăgubiri”, a mai declarat Budăi.
Peste 10 case au rămas fără acoperișuri din cauza tornadei extrem de violente care s-a format, marți, în județul Călărași, în zona localității Drajna.
Dupa tornada de la Facaieni autoritatile ERAU OBLIGATE sa introduca in polita PAD si acest nou tip de calamitate, dar ce sa vezi, acestora „li se falfaie”, pentru a folosi o expresie cu timitere la fenomen !