Proiectul „Pădurea cu Povești Nemuritoare”, realizat de Primăria Comunei Nucșoara și Fundația Conservation Carpathia, ajunge în paginile The New York Times. Prestigioasa publicație spune povestea proiectului de conservare a fagilor de la Nucșoara, subliniind ineditul și unicitatea acestuia.
Articolul a fost realizat de Alan Burdick, iar imaginile aparțin fotojurnalistul Nicholas J. R. White, care a vizitat Nucșoara și zona cu fagi seculari, discutând cu oamenii locului și cu echipa care a contribuit la dezvoltarea proiectului. „Pădurea cu Povești Nemuritoare” a fost lansată în primăvara anului 2023 și are ca scop conservarea a 2.544 de fagi seculari, aflați pe raza comunei Nucșoara, județul Argeș, prin adopția acestora pe site-ul www.arboricupovești.ro și promovarea zonei ca punct turistic cu valoare naturală ridicată. Fiecare arbore a fost inclus într-o hartă cu coordonate GPS, a fost fotografiat și are o plăcuță cu un număr. Cei care optează să adopte unul sau mai mulți fagi pot să-și lase pe site o poveste sau un mesaj, scriu reprezentanții Fundației Conservation Carpathia într-un comunicat remis cotidianul.ro.
Povestea este editată și înregistrată audio, transpusă pe un cod QR care se găsește pe o plăcuță pe arborele adoptat și pe certificatul pe care adoptatorul îl primește prin email. Certificatul de adopție conține imaginea cu fagul ales și numărul acestuia, dar și codul QR de pe care poate fi ascultată povestea în format audio. Poveștile și mesajele lăsate de adoptatori pot fi ascultate pe site-ul www.arboricupovești.ro, identificând fagii adoptați, dar și la Nucșoara, pe pajiștile unde sunt localizați acești arbori spectaculoși.
Până acum, aproximativ 100 de fagi au fost adoptați în cadrul proiectului. Cei care au ales să susțină proiectul prin adopții sunt din România, Marea Britanie, Franța, Germania, Australia și alte țări. Mesajele sunt înregistrate în limba în care au fost scrise, iar unele sunt bilingve, română și engleză.
Printre poveștile care se găsesc pe site se numără cea a multiplei campioane la scrimă, Ana-Maria Brânză – fag 44, a jurnalistului britanic Charley Ottley – fag 45, Răzvan Nedu, multiplu campion la paraclimbing – fag 41, a mișcării de rezistență anticomunistă – fag 266, a Elisabetei Rizea – fag 263, și a multor oameni care au ales să susțină proiectul și să ofere gândul sau povestea lor – fag 2224, fag 99, fag 1399.
Un fag poate fi adoptat de o singură persoană contra unei sume de 700 de lei, iar fondurile vor fi utilizate de Primăria Comunei Nucșoara pentru a dezvolta infrastructura eco-turistică din zonă.
Comuna Nucșoara din județul Argeș este cunoscută datorită celei mai longevive mișcări de rezistență anticomunistă din Munții Făgăraș; este poarta spre Vf. Moldoveanu, cel mai înalt vârf din Carpații României (2.544 metri), dar și pentru valorile naturale care se găsesc aici, cum sunt fagii seculari.
He, mda,. Avețti bani pentru fudulie,. De plătit articole de nimeni citite,,doar de dragul protirii proștilor..Dar oare scrie acolo de cîte păduri ați ras și vîndut ? Sau de cîte gropi de gunoi nu sunteți in stare să lichidați,. Sau altele de cum e apa potabilă cît e de potabilă in rețelele de apă vîndute străinilor ?? Cu astea cînd te confrunți bre, iubitor de basme ..
Iaca ce se mai poate inventa ca sa storci bani de la prosti!
Dar daca eu as vrea sa adopt toata Muntenia mea, cam cate parale ar trebui sa dau?
Nu m-as mira sa vedem in viitor adoptii de sate, orase, judete, regiuni, rauri repezi, trecatori, etc.
Dar de adoptat un copil orfan, n-ar fi mai normal? Va ajuta Iohannis, ca are exp-erientza……[Rumburak]
Lasati NYT, sa vedem ce scrie pravda de la mosckova…Sa citim cu atentie ce spun muscalii, ca-s la o aruncatura de racheta mediocra, de noi!
Neata. Prevad ca la acest articol userul fascist, marele scurs in pantaloni, o sa vina cu un comentariu rasist si defaimator, asa cum are obiceiul si sarcina de servici. Gen romanii au taiat padurile, bala-bla-bla… dar in zona hipercivilizata din Harcov, asa numita in mod fals Secuime (pentru ca nu exista asa ceva), deci Biciul Lui Dumnezeu, pardon Drujba Lui, n-are nici in clin, nici in maneca cu ungurimea cea desteapta, curata si uscata. nooo, nem tudom
NU ma mir, da’ DELOC …
AU Nvoie de NOI, Romanii,
Curand.
NU stiu pentru CE …
Nu ne interesează ce minte presa (editat)
Oare cine credeti il protejeaza pe acest ins rasist si primitiv care ZILNIC, in afara zilelor cand hiberneaza cu sticla de palinka’n bot, isi revarsa zoaiele murdare de hortyst inapoiat contra Romaniei si romanilor?
Și dacă eu aș vrea să adopt MĂCAR Bucovina mea de Nord și Ținutul Herța, cam cât m-ar costa ?
🥳ule PIANIzD, fă o ofertă, măRog…😜
[°°°RăuBouRaG-Urgag Buimag-RăuBouRaG°°°]
@Intox , raspunsul este cam asa : il finanteaza niste fiinte ude mereu cu fonduri de la Bujetul Rumaniei…
Nu a existat niciodata Bucovina de Nord, a existat doar Bucovina, provincie inventata de austrieci pentru o mai buna administrare a zonei (in Evul Mediu nu exista Bucovina, era Tara Moldovei, Maria – Ta). Se foloseste termenul de ,,Bucovina de Nord”, dupa ce rusii au furat partea de nord a Bucovinei, Herta si Basarabia de la Romania (Basarabia prima data in 1812), in iunie 1940, invocand niste minciuni si amenintati banditesti.In ceea ce priveste consistenta elementului etnic, din fiecare provincie amintita aici, rusii l-au schimbat prin deportarea fortata a peste 1 milion de romani si aducerea de alogeni, din diferite zone ale federatiei ruse si nu numai…Cu Bucovina, istoria e complicata, pentru ca in special, in nordul ei, populatia romaneasca nu a fost niciodata majoritara (s-a incercat popularea ei cu romani, intre cele 2 razboaie mondiale)…..E mult de scris….O oarecare analogie cu ,,Cadrilaterul” exista, dar numai partial….
Terente, simplu: Terente ,,Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite” Aparent, redactia sau algoritmul, sau redactia algoritmului considera ca mizeriile fictionale, rasiste si discriminatorii ale fascistului ungur sunt in regula. Doar ale lui, ca pe mine si pe altii, probabil, ma/ne taxeaza extrem de rapid.
lasă-l să scrie. poate în felul acesta înțeleg și votanții penele și pesede cu cine se aliază de 30 de ani partidele lor preferate.
@intox Pai, ce sunt eu akismet, sa-l cenzurez? Ideea e ca eu sunt din Ardeal, iar rasistul asta abject se caca in capul meu/al nostru zilnic. Intr-o zi s-a intamplat ceva care acum se intampla cam peste tot in lume, minus la noi. Mai multi useri au luat atitudine impotriva lui si nu l-au lasat sa-si reverse voma de rutina. Imagineaza-ti ca a disparut si n-a mai aparut in ziua aia pe aici. Érted, amit mondok ?
ZI-NE, NU ZiNE …
Frematarea Bucuriei de a-l afaa SI pe Alalalt SOVIN,RASIST,IDREDENTIST pitit ca Paduckele in Paruu’ Marelui sCURs …