Ce ne așteaptă în a doua lună de vară

Meteorologii au dat publicității prognoza pentru următoarea lună. Vom avea zile cu temperaturi de foc, dar și zile cu precipitații abundente.

De (R.C.)
Ce ne așteaptă în a doua lună de vară

Meteorologii au dat publicității prognoza pentru următoarea lună. Vom avea zile cu temperaturi de foc, dar și zile cu precipitații abundente.

Ne așteaptă patru săptămâni cu temperaturi normale pentru mijlocul verii, potrivit prognozei transmise vineri de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), ușor mai ridicate în săptămâna 3 – 10 iulie.

26 iunie – 3 iulie
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice și la munte.

3 – 10 iulie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile estice și sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și în zona Carpaților Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

10 – 17 iulie
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

17 – 24 iulie
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile

 

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. @Paulian, pai apa o platim firmelor la pret de coca cola asa ca de unde apa? cat despre prognoza meteo, ei nu pot spune exact cum va fi vremea peste o saptamana. probabil insa ca unii isi incep campania bine platita ca sa poate cere bani pentru seceta peste 2 luni!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.