Ce spun dosarul Tudoran şi Radu Ioanid despre Mihai Botez (II)

Analiza cazului Mihai Botez, ca şi a altora, când se poate, este combinarea informaţiei din dosare cu cele publice şi interpretarea cu atenţie a fiecărui detaliu care poartă cu el vreo semnificaţie. Talentat, lucrând într-un domeniu în care matematica românească obţinuse importante succese (detaliile ne sunt amintite de profesorul Solomon Marcus în articolul său „30 de ani cu Mihai Botez”, scris la cinci ani de la moartea lui M.B.), viitorul disident a avut şi contextul să se facă remarcat. Şi-a susţinut teza de doctorat la Centrul de Statistică Matematică al Academiei Române, l-a cunoscut pe Mircea Maliţa, atunci ministru al Învăţământului, şi a fost numit de acesta, în anul 1974, director al Centrului Internaţional de Studiere a Viitorului şi Dezvoltării afiliat Universităţii din Bucureşti. Şi-a menţinut poziţia până în anul 1977, când şi-a asumat disidenţa prin Europa Liberă.

În acei ani a avut contacte intense cu cercetători din afară, căci Centrul era afiliat la Federaţia mondială de profil. Desigur, Botez dădea numeroase note Securităţii despre întâlnirile sale. Odată cu adoptarea Legii 23 în anul 1971 (înăsprită în anii următori), era obligatorie declararea contactelor cu străinii. Având în vedere profilul Centrului, autoritatea din umbră a lui Mircea Maliţa, este foarte probabil ca Botez să fi menţinut, ca bursier la Institutul Woodrow Wilson din Washington, legături şi cu Ambasada română ca să dea explicaţii, precum susţine Radu Ioanid. Să fie acestea o dovadă că Mihai Botez era agent al Securităţii în acea perioadă? Centrul afiliat la o organizaţie internaţională ar fi fost ideal pentru plasarea unor spioni, dar până la o probă efectivă, de ce am urma o astfel de ipoteză contrazisă de lunga disidenţă a lui Botez?

Cheia interpretării: notele din dosar

Despre raporturile lui Mihai Botez cu Securitatea la începutul anilor ’80 cel mai bine povestesc notele din volumul „Eu, fiul lor”. O primă observaţie în ce le priveşte: toate sunt semnate cu numele propriu, nu cu un nume de cod. Dacă ar fi fost un informator, Botez ar fi folosit cel mai probabil codul. Numele real este utilizat de Securitate în cazul unor surse „oficiale”: directori de instituţii, secretari ai organizaţiei de bază a PCR etc. Botez nu avea în anii disidenţei lui Tudoran un astfel de statut. Ca urmare, ar fi mai potrivit să vorbim despre declaraţii luate în timpul interogatoriilor decât de note – titulatura din frontispiciul documentului. Pe una dintre acestea stă scris: „Întocmită în conformitate cu Legea nr. 23″ (31 martie 1984). Însă transformarea declaraţiilor în note este un fenomen curent – vezi, alături de altele, transcrierea interogatoriilor luate lui Mihnea Berindei.

A doua observaţie: întâlnirea lui Botez cu ofiţerii nu a avut loc în case conspirative. În mod obişnuit, pe materialul tip notă informativă pregătit de ofiţerul de legătură căruia i se „varsă” datele sunt indicate sus, în stânga, numele ofiţerului, locul întâlnirii, numele (de cod) al informatorului, data. Există doar două documente cu ceva asemănător, doar cu iniţialele B.M.H. şi fără indicarea „locului”. Într-un raport se notează în paranteză că discuţia a fost înregistrată.

Ce povesteşte Mihai Botez la întâlniri? Lui Tudoran i-a cerut ajutor un om sărac şi agitat, i s-a furat casetofonul, nu bea niciodată când se suie la volan; prietenul său e amuzat de a fi primit un plic în care era calomniat Vlad Georgescu în timp ce tot restul corespondenţei este întrerupt; există multe argumente care sugerează că Dorin Tudoran nu va rămâne în străinătate dacă va răspunde invitaţiei primite din Occident; Dorin Tudoran a hotărât să părăsească definitiv şi irevocabil ţara şi Botez socoate că responsabilitatea pentru această pierdere revine deplin autorităţilor noastre manipulate de găşti fără scrupule; Tudoran i-a solicitat sprijinul şi i-a spus că nu poate să facă altceva decât să-l prezinte funcţionarilor de la Ambasada SUA; Tudoran a depus scrisoarea către preşedinte şi aşteaptă rezultatul; s-a înarmat cu topoare spre a rezista (în timpul grevei foamei) asaltului răufăcătorilor.

În afara „cazului Tudoran”, Botez se mai referă în declaraţiile sale la încercările lui Nicu Stăncescu de a reintra în partid ori de a face ca scrisorile către preşedinte, prin care-şi oferă expertiza, să ajungă la destinatar; la protestele lui Mircea Danieluc întrucât nu poate face film; la înaintarea, de către C.V. Tudor, a unui memoriu către conducerea superioară de partid; la vizita, în noaptea alegerilor americane, la Ambasada SUA şi prezenţa, acolo, a Feliciei Antip, Nicolae Gheorghe, Adrian Năstase ş.a.. Toate erau fapte cu siguranţă cunoscute sau presupuse de ofiţerul care-l interoga.

Botez făcea şi evaluări personale şi invoca fapte la care Securitatea nu avea acces. Exemple ar fi referirea la starea de sănătate a lui Tudoran, teama de a i se răpi copilul ori scrierea de către acesta a unui mesaj către PEN Club. Enunţarea unor asemenea lucruri este greu de interpretat. În primul caz, cel mai probabil exprimă preocuparea pentru soarta familiei Tudoran, ideea de a preveni represaliile autorităţilor şi o formă de a sugera responsabilitatea acestora pentru soarta poetului. A doua informaţie ar putea fi mesajul că Dorin Tudoran ştie să se lupte. Sau pur şi simplu, cele scrise sunt vorbe spuse în trecere.

Apar şi două-trei notaţii care clar nu trebuiau spuse întrucât atrăgeau atenţia Securităţii în direcţii utile ei: Botez ar fi amintit că Bertrand Rossenthal de la Agenţia France Press i-a cerut telefonul cercetătorului (ţigan) Nicolae Gheorghe; Niki Manolescu a păstrat 100.000 de lei din vânzarea maşinii lui Tudoran pentru a-i avea la îndemână în vederea achitării datoriilor. Şi în astfel de cazuri este greu de verificat logica mărturisirilor. Deseori, la interogatoriu ofiţerul de anchetă comunica un fapt cunoscut de el şi cerea anchetatului să-l completeze în scris. Alteori, chiar frecvent, ofiţerii anchetatori introduc propriile lor susţineri, ceea ce alterează şi stilul. Pierderea atenţiei în timpul lungilor interogatorii despre care Botez a povestit (vezi „Scrisori către Vlad Georgescu”) o fi jucat şi ea rolul ei în apariţia acestor, le-aş numi, „scăpări”.

Tendinţele ludice

Comentariile care abundă în spusele lui Mihai Botez mai exprimă relaxare (relativă şi în raport cu contextul) şi o clară tentaţie ludică. Nu-l poţi înţelege pe Botez în postura de interogat dacă nu remarci atracţia sa formidabilă pentru joc. Se distrează reproducând securistului diferite acuzaţii la adresa regimului de la Bucureşti, spre exemplu, cele din cartea lui Virgil Tănase „C’est mon affaire”. Sau iată alt comentariu: venirea lui Nicu Ceauşescu în locul lui Andrei Ştefan (în fruntea MAE), despre care circula un zvon printre ziarişti, „ar amuza foarte tare”.

Tentaţia sa marcat ludică corespunde bine profilului făcut lui Botez de prieteni. Într-un text din anul 2009, Nicolae Manolescu a pus pe hârtie următoarea amintire: „Fiind membru PCR (nu mai ţin minte dacă şi când a fost exclus) [Botez] a votat, în adunarea de la universitate, pe când era încă lector, contra propunerii ca Nicolae Ceauşescu să candideze la conducerea PCR, declarând, spre stupoarea sutelor de participanţi, că el o susţine pe Elena Ceauşescu. Chemat la ordine după adunare, le-a explicat cât se poate de serios colegilor lui că o schimbare e totdeauna bine venită şi că el sprijină ideea creşterii numărului de femei în organele de conducere ale partidului. Creşterea numărului de femei era un slogan la modă în PCR”.

Comentariile noastre pe marginea declaraţiilor lui Mihai Botez au scopul de a le identifica sensul în raport cu ansamblul, nu să escamoteze responsabilitatea. Cine nu a fost supus unor interogatorii îndelungate ale Securităţii va avea dificultăţi să surprindă mulţimea aspectelor de care trebuie să ţină seamă anchetatul dacă vrea să-şi apere cauza şi pe cei din jur. Când apar detaliile cu miză, Mihai Botez nu ratează. Ofiţerul de anchetă scrie că Mihai Botez a motivat menţinerea legăturii cu Tudoran în ideea de a evita ca, lăsându-l singur, să-şi pierdă cumpătul şi să înceapă să înjure inclusiv regimul. Aici, M.B. nu doar se amuză, ci rezistă, e clar, cererilor de a opri întâlnirile cu prietenul său. Când vorbeşte despre acordarea unei vize lui Tudoran pentru ca acesta să răspună invitaţiei făcute din străinătate, pledoaria lui Botez „pentru” este impresionant de subtilă, cald-rece, jucând detaşat cartea raţională. Citite cu atenţie, interogatoriile lui Botez dezvăluie modul fin în care el promovează, consecvent, dar indirect, pentru a fi eficace, interesele lui Tudoran, ale altor persoane şi ale lui însuşi. Faptul că în declaraţii nu apare nimic despre filiera (din care făcea parte) prin care Tudoran transmitea în străinătate textele sale, lucrul mai important pentru Securitate decât orice altceva, arată că nu servea interesele instituţiei.

Şi mai importante pentru tranşarea semnificaţiei acestor note sunt comentariile ofiţerilor în interiorul sau pe marginea declaraţiilor. Dacă celor comunicate de persoana interogată, ori de informator, când era cazul, ofiţerii aveau obiceiul să adauge spusele proprii, în schimb comentariile fac intrarea direct în mintea securiştilor. Iată câteva extrase din notaţiile lui lt.-colonelului Marian Ureche: Mihai Botez a arătat suspiciune faţă de organele noastre, şi-a manifestat dorinţa de a nu mai scrie nimic despre Dorin Tudoran; pentru a întâmpina predispoziţia sa spre acţiuni sau activităţi nocive am exprimat aprecierea că cei în drept deţin anumite date despre el; am încercat să aplanez orice asperităţi menţionând că îi înţeleg supărarea; am considerat oportună această paranteză pentru a-l deruta pe Botez şi eventual, pe Dorin Tudoran.

Cel care trimitea materiale la Europa Liberă

Se adaugă comentariile din diferite rapoarte care subliniază relaţiile suspecte ale lui Botez cu funcţionari ai Ambasadei SUA „a căror natură n-a fost elucidată pe deplin până în prezent”. Dar mai mult decât orice, relaţia lui Botez cu Securitatea în acea perioadă se clarifică prin implicarea lui Botez în trimiterea materialelor la Europa Liberă, chestiune care obseda Securitatea. Nu ne referim aici la alte demersuri de aceeaşi natură (scoaterea de către Botez, afară, a textelor lui Ion Puiu, ori ale lui Nicu Stăncescu), căci dorim să ne raportăm strict la materialul folosit de cei ce-l acuză. La mijlocul lui martie 1983, Iulian Vlad aprobă planul de măsuri conform căruia „[Mihai Botez] va fi anchetat informativ de către noi asupra legăturilor cu «Tudorache» şi rolul pe care l-a avut în scoaterea materialelor lui în exterior”. Imediat, pe 26 martie 1983, Marian Ureche îl invită pe Botez la o discuţie unde apare următorul schimb de cuvinte între ofiţer (O) şi matematician (B):

„O: Dacă nu cunoşti problema articolelor trimise, atunci de ce lasă el [Tudoran] să se înţeleagă că dumneata nu eşti străin de problema trimiterii la Europa Liberă a materialului?

B: Adică?

O: Domnule, nu pot să-ţi spun mai mult.

B: Eu unul cunosc legea şi ştiu că acest lucru este infracţiune. Eu nu mi-am propus niciodată să încalc legea. Nu ştiu prin cine ar fi putut să le trimită…”.

Nereuşind, la acea dată, identificarea canalului de comunicaţie, Marian Ureche îşi propune să afecteze raporturile dintre cei doi disidenţi. Despre acest plan vorbeşte raportul din 3 aprilie 1983: „Prin propunerea de rărire a contactelor cu Tudoran avem în vedere două aspecte: să stabilim dacă Botez ţine cont de părerile (nu indicaţii) noastre, să tatonăm dacă este posibil să întrerupă relaţiile cu Tudoran (aspect pe care îl vom avea în vedere în perioada care urmează) şi să provocăm neîncredere şi chiar suspiciune în legătură cu conduita sa”.

Se pregăteau şi măsuri cu bătaie mai lungă. În luna septembrie 1983, adjunctului lui Iulian Vlad i s-a prezentat un plan preconizând „lansarea şi consolidarea în exterior, în special în rândul salariaţilor postului de radio Europa Liberă a versiunii care circulă deja îndeosebi în ceea ce-l priveşte pe Tudoran Dorin, potrivit căreia cei doi [Tudran şi Botez] sunt trimişi în străinătate cu sarcini din partea organelor de stat române”.

La începutul anului 1985, Securitatea reuşise să afle despre implicarea lui Botez în trimiterea de texte, în străinătate, prin Ambasada Statele Unite, şi îi cerea întreruperea oricăror legături cu Tudoran. Fără succes.